Financial
Banca Comerciala Romana (BCR) a acordat pana in prezent credite in valoare de 300 milioane euro in cadrul Programului Guvernamental Prima Casa 4 si astfel aproape 8.200 de familii si-au putut achizitiona prima locuinta.
In contextul economic actual, in care putini oameni se gândesc sa riste punând bazele unei afaceri, exista persoane care investesc in calitate, in ciuda conditiilor grele pe care mediul de afaceri le ofera.
În rândurile urmatoare va vom prezenta o poveste de succes, transformata in realitate cu sprijinul fondurilor europene. Este vorba despre crama Adamclisi, o crama aparte în tara noastra, detinuta de una dintre acele putine companii din România, Vifrana S.A., ce produce si imbuteliaza vinuri superioare, de cea mai buna calitate, dar mai ales ecologice.
Într-o perioada de criza, antreprenorii trebuie sa fie atenti la pericole, dar si la identificarea oportunitatilor ce pot aparea. Întreprinderile Mici si Mijlocii (IMM) sunt coloana vertebrala a economiei, acestea constituind motorul si principala sursa pentru crearea de locuri de munca.
Banca Comerciala Româna (BCR) este alaturi de clientii sai IMM si nu numai, oferindu-le sprijinul sa treaca cu bine de aceasta perioada economica dificila. Astfel, BCR a acordat, în primele opt luni ale anului 2011, în pofida perioadei dificile, mai mult de un miliard de lei credite noi sectorului IMM, în crestere cu 10% fata de începutul anului. Totodata, banca îsi propune sa continue, într-un ritm accelerat, procesul de finantare a economiei si în perioada care urmeaza.
Anuntând finalizarea obiectivului strategic de a crea o banca universala moderna, Presedintele CEC Bank, Radu Gratian Ghetea, a declarat intr-un interviu acordat Business Arena ca banca pe care o conduce va continua in perioada urmatoare sa consolideze ceea ce s-a realizat, atât pe segmentul ofertei de produse si servicii, cât si al pregatirii personalului si al platformei tehnice. In aceasta perioada, in care banca se pregateste sa aniverseze 147 de ani de la infiintare, Presedintele CEC Bank trece in revista realizarile echipei sale si puncteaza obiectivele viitoare de dezvoltare.
Activitatea de creditare a insemnat si a avut la baza intotdeauna ca o conditie esentiala increderea intre parti. Insa pentru ca increderea nu este materiala si masurabila, de-a lungul secolelor, bancile au parametrizat factorii de incredere in conditiile si criteriile de eligibilitate asa cum le cunoastem noi acum.
Bank Leumi Romania va putea acorda credite in valoare de 7,2 milioane euro in cadrul etapei a IV-a a programului Prima Casa. Banca a semnat protocolul de participare la program cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) si va finanta in cadrul acestui program atat achizitionarea de locuinte finalizate sau in constructie, precum si imobile care urmeaza sa fie construite.
Subsidiara din Romania a OTP Bank a inregistrat un profit net de 22,9 milioane lei, ceea ce reprezinta o crestere fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform raportului original depus la Bursa de Valori din Budapesta.
Grupul BCR a continuat sa isi imbunatateasca rezultatele financiare trimestriale pe fundalul unui mediu economic inca dificil. Rezultatul operational s-a imbunatatit cu 5,5% fata de trimestrul 1 2011, urcand la 642,3 milioane lei (154,4 milioane euro).
While the economy is still not out of the woods yet, proper management and implementation of projects along with growth in internal demand might signal the debut of a slow, but steady recovery, Steven van Groningen, head of Foreign Investors Council and President of Raiffeisen Bank Romania, told Business Arena Magazine.
The prospects of economic recovery remain pessimistic in Romania in 2011, investments being held back by a high level of uncertainty at European level. "When talking about economic growth, we have to take into account the quality of that growth. The economic growth in Romania is largely export-driven and, because of that, it is also rather vulnerable. There is nothing wrong with exports, but we can really claim the crisis is over when domestic demand picks up again. Thus a revived economy is driven by internal demand.
Bank Leumi Romania a anuntat modificarea marjelor dobanzilor si comisioanelor aferente Creditului pentru Locuinta Incepand cu luna iulie. Astfel marjele dobanzilor au fost diminuate cu 0,5 puncte procentuale pentru creditele in euro si cu 0,25 puncte procentuale pentru creditele in lei.
Banca Comerciala Romana (BCR) a acordat in anul 2010 peste 1.100 de credite pentru achizitia de imobile la care locuinta a fost identificata de partenerii BCR din zona de real estate.
Clientii care doresc sa isi aduca toate creditele in acelasi loc sau care prefera un credit in lei in locul unuia in valuta pot opta pentru noua oferta de refinantare de la Citibank Romania. Potrivit bancii, acest produs nou lansat permite clientilor sa imprumute pana la 60.000 lei, fara girant si avans.
Profitul operational al Grupului BCR s-a diminuat cu 20,2% la 608,8 milioane lei (144,5 milioane euro) de la 763,0 milioane lei (184,4 milioane euro) in trimestrul I 2010, ca rezultat al scaderii venitului operational, dar in revenire fata de trimestrul anterior (+10,9%).
Banca Comerciala Romana (BCR) a anuntat incheierea unui acord de finantare in valoare de 23 milioane euro cu grupul industrial multinational Martifer pentru dezvoltarea unui proiect de energie eoliana de 42 MW in sud-estul Romaniei.
While the banking market is gradually readjusting to the new post-recession conditions, Volksbank Romania has started recalibrating its strategies, as it aims to cut provisions and return to profit in 2011.
In an interview with Business Arena Magazine, Johann Lurf, President, Volksbank Romania, shared his views, objectives and plans for 2011.
Anul 2011 a continuat tendinta de la sfarsitul anului trecut de largire a paletei produselor de creditare, a ofertelor de refinantare si de aliniere a dobanzilor pe un palier accesibil atat pentru creditele de nevoi personale, cat si pentru cele de achizitii.
Observand tendinta bancilor de a se concentra mai mult pe relatia pe termen lung cu clientii decat pe profitabilitatea produselor, Steven van Groningen, presedinte si CEO la Raiffeisen Bank Romania, are motive de satisfactie. in ciuda unui an dificil din punct de vedere economic, banca a raportat cresterea profitului net cu 12%, pana la un nivel de 83 de milioane de euro in 2010. Rezultatele pozitive de anul trecut sunt considerate a fi in mare parte rezultatul injumatatirii cheltuielilor cu provizioanele, de la 88 de milioane de euro in 2009 la 48 de milioane de euro in 2010.
Reprezentantii Generali Group în România au anuntat intentia Grupului de a uni cele doua companii detinute pe piata locala, Generali Asigurari si Ardaf. Generali România este numele vizat pentru noua entitate, care va functiona pe piata cu doua marci independente, Generali si Ardaf. Potrivit oficialilor, fuziunea va consolida pozitia Grupului Generali în România si va conferi noii entitati avantaje competitive superioare.
BCR Leasing IFN a anuntat ca clientii sai sunt scutiti pana la 1 iunie de plata taxei de poluare la achizitia in leasing de automobile dotate cu motoare Euro 5 cu o capacitate cilindrica de pana la 2,5 litri.
Millennium Bank a anuntat lansarea Millennium Treasure, un concurs interactiv neconventional, cu premii semnificative, menit sa promoveze Contul de Salariu. Potrivit bancii, clientii care colecteaza monedele Millennium Treasure pot castiga salariul mediu net pe economie pentru un an sau unul dintre celelalte sapte premii.