Links Sitemap Business Linker Sitemap

BCR face bilantul Programului Prima Casa

3118 afisari
Banca Comerciala Romana (BCR) a acordat pana in prezent credite in valoare de 300 milioane euro in cadrul Programului Guvernamental Prima Casa 4 si astfel aproape 8.200 de familii si-au putut achizitiona prima locuinta.
Pana in prezent, BCR a acordat peste 23.000 credite in cele patru etape ale Programului Prima Casa, volumul acestor credite fiind de aproximativ 900 milioane euro.
Banca a precizat ca valoarea medie a unui imprumut din programul Prima Casa 4 este de 37.700 euro, in scadere fata de prima etapa a programului cand valoarea medie a fost de 41.200 euro. In plus, valoarea medie a avansului platit de catre clienti pentru achizitionarea primei lor locuinte a fost de 10%. Clientii au beneficiat astfel de conditiile preferentiale de dobanda si avans acordate prin intermediul programului.
In ceea ce priveste profilul clientilor beneficiari ai creditelor acordate prin Prima Casa 4, acestia sunt barbati tineri (25-34 ani) care au luat creditul pe o perioada de 30 de ani. 
Dobanda este variabila si este formata din Euribor la trei luni plus o marja de 4%, iar clientii trebuie sa dispuna de un aport personal (avans) de minim 5%. Creditul este garantat partial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), garantia emisa de FNGCIMM, in numele si in contul statului, avand valoare determinata, initial egala cu 50% din valoarea creditului acordat. Potrivit legii, clientul are de achitat un comision de gestiune de 0,49% datorat FNGCIMM aplicat la valoarea finantarii garantate – deci la jumatate din valoarea acordata a creditului. De asemenea, si beneficiarii creditelor obtinute in primele trei etape ale programului vor plati un comision de gestiune mai mic decat in anii anteriori – deoarece procentul de 0.49% se aplica la jumatate din valoarea soldului garantiei si nu la soldul integral ca in anii anteriori.
Citeşte mai multe despre: BCR, Programul Prima Casa

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza