Links Sitemap Business Linker Sitemap

Financial

Volksbank România se implică în educaţia financiară a copiilor

Peste 1.000 de copii din întreaga ţară au participat, în perioada 19 iulie -20 septembrie, la proiectul educaţional organizat de Volksbank România, Sâmbăta Micilor Bancheri, unde au învăţat, cu ajutorul poveştilor şi al demonstraţiilor practice, primele noţiuni despre lumea finanţelor.
Creanța României asupra Rusiei generată de Tezaurul trimis la Moscova este certă și exigibilă

Creanța României asupra Rusiei generată de Tezaurul trimis la Moscova este certă și exigibilă

România nu a renunțat la recuperarea Tezaurului de la Moscova, care constă în peste 93 de tone de aur, documente importante și titluri de valoare, însă, deși a făcut numeroase demersuri în acest sens, de la Moscova vin doar răspunsuri evazive, a declarat vineri consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României, Adrian Vasilescu. El a spus că Tezaurul conținea, pe lângă aurul BNR, și documente, arhive întregi, bijuteriile familiei regale, bijuteriile multor familii boierești.

Banca Central Europeană (BCE) va începe să achiziționeze obligațiuni garantate cu active (ABS) și obligațiuni ipotecare în luna octombrie pentru a ajuta la deblocarea creditării în zona euro, a declarat președintele BCE, Mario Draghi.

Raiffeisen Bank a raportat un profit net de 45 de milioane euro in primul semestru

Raiffeisen Bank a realizat un profit net de 45 milioane euro in primele sase luni ale lui 2014, fata de 60 milioane euro, cat inregistra in iunie 2013. Banca a precizat ca primul semestru din 2013 a fost influentat de o eliberare de pasive fiscale in valoare de 12 milioane euro. In termeni comparabili, profitul net inregistrat la jumatatea anului fata de perioada similara a anului trecut a scazut cu 6,2%

Garanti Bank își extinde rețeaua în București

Garanti Bank deschide o nouă agenție în București, ca parte a strategiei sale de dezvoltare în zonele urbane cu trafic și vizibilitate ridicate. Amplasată în AFI Palace Cotroceni, la parter, agenția reiterează conceptul Garanti Bank, centrat pe confortul clienților și pe rapiditate, prin combinarea tehnologiei cu serviciile personalizate.

Porsche Bank România lansează un nou serviciu de Internet Banking

Porsche Bank, bancă specializată pe domeniul auto, parte a Porsche Finance Group România, a lansat un nou serviciu de Internet Banking. Acesta este disponibil din luna august în două versiuni și înlocuiește vechea platformă."Mobilitatea este una dintre valorile pe care ne bazăm, ca Grup, și, cu fiecare nou produs sau serviciu, ne propunem să le oferim clienților mobilitate, în toate formele ei.

Numărul utilizatorilor de online banking continuă să crească

Un studiu comandat de Erste Group și BCR relevă faptul că procentul utilizatorilor de online banking din România a crescut în ultimii 3 ani, de la 2% la 6% și rămâne pe un trend evident ascendent.

Garanti Bank a majorat cu 20% împrumuturile acordate IMM-urilor în ultimii patru ani

Apetitul pentru finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii de pe piața locală s-a dezvoltat constant în ultimii ani, Garanti Bank înregistrând o creștere anuală medie de 20% în segmentul IMM din 2010 până în prezent.

Volksbank România lansează campania Depozite Câştigătoare

Volksbank România lansează o nouă campanie, prin care răsplăteşte clienţii care îşi deschid depozite la termen, pe 6 sau 12 luni, cu premii în valoare de peste 400.000 lei, printre care un Volkswagen Tiguan.

BCR vizează o îmbunatăţire a performanţei financiare pe termen scurt

Banca Comercială Română (BCR) a anunţat realizarea unui rezultat operaţional de 1.096,6 milioane de lei (245,6 milioane euro) în S1 2014, susţinut de performanţa comercială solidă a segmentelor sănătoase ale afacerii, înglobând o cotă de piaţă puternică aferentă creditelor noi si consolidarea bazei de depozite.

BCR reduce dobânda la creditul Prima Casă

Banca Comercială Română (BCR) a anunțat modificarea ofertei de preț pentru creditul ipotecar Prima Casă prin reducerea marjei de dobândă de la 2,5% la 2.2% pentru clienții care nu virează salariul într-un cont BCR, dobanda finală fiind de 4.62%.

CardAvantaj sprijină proiectele de amenajare a locuinţei

Prin intermediul unei noi campanii Credit Europe Bank, toţi posesorii de CardAvantaj se vor bucura de sprijin în derularea proiectelor destinate locuinţei. Până pe 15 septembrie toate tranzacţiile efectuate în magazinele de materiale de construcţii, amenajări interioare, mobilier sau bricolaj din afara reţelei de parteneri Credit Europe Bank vor fi postate automat în 2 sau 3 rate, în funcţie de valoarea cumpărăturilor efectuate.

Raiffeisen Bank a integrat activitatile de investment banking, brokeraj si piete de capital

Grupul austriac Raiffeisen Bank International AG (RBI) a decis sa integreze toate activitatile sale de investment banking din Romania, atat cele de brokeraj si piete de capital cat si cele de M&A, in Raiffeisen Bank. Toate aceste activitati au fost reunite intr-o noua directie a bancii, in Divizia Trezorerie si Piete de Capital condusa de Vicepresedintele James Stewart. Directia de Invesment Banking este coordonata de Dana Mirela Ionescu, fost director general al subsidiarei Raiffeisen Capital&Investment.

BEI continuă să finanţeze IMM-urile, companiile medii şi municipalităţile prin BCR Leasing

Banca Europeană de Investiţii (BEI) acorda BCR Leasing un împrumut de 30 milioane Euro pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), a întreprinderilor cu capitalizare medie şi a entităţilor publice din Romania care implementează proiecte în industrie, servicii şi infrastructură.

Ceea ce a dus Banca Transilvania (TLV) pe locul al treilea în clasamentul activelor nete din sistemul bancar a fost o strategie de vânzări lipsită de constrângerile impuse din afara ţării. Banca are acţionariat majoritar românesc şi nu depinde de decizii limitative din altă ţară, din partea unui management care de multe ori nu cunoaşte piaţa locală. "Am ajuns la o cotă de piaţă de aproape 9% şi pe locul al treilea în clasamentul băncilor şi nu ne vom opri aici", ne-a declarat directorul general al Băncii, Omer Tetik.

În urma avansului spectaculos al fondurilor de pensii, acestea pot finanța o bună parte a economiei, spun reprezentanții BCR Pensii. Toate fondurile de pensii au crescut, însumând active de 15,46 miliarde de lei până în prezent și randamente medii anuale de 10-11%. Cel mai mare jucător din piață, BCR Pensii, a anunțat recent că a depășit pragul de un miliard de lei în active nete ale fondurilor de pensii private pe care le administrează, având, totodată, 575.000 de participanți care dețin conturi de pensii administrate privat obligatorii (așa-numitul Pilon II de pensii) sau facultative (Pilonul III).
Radu Crăciun: De cinci luni suntem în deflație

Radu Crăciun: De cinci luni suntem în deflație

Economistul șef al Băncii Comerciale Române (BCR), Radu Crăciun, consideră că începe să aibă din ce în ce mai mult sens o scădere a dobânzii de politică monetară, în condițiile în care "de cinci luni suntem în deflație, ceea ce ar necesita o reacție din partea Băncii Naționale".

While the business environment continues to be challenging in 2014, BRD Groupe Societe Generale has announced improved financial results and expects to grow even further towards the end of the year, the bank's president, Philippe Lhotte, told Business Arena.

CEC Bank lanseaza Microcreditele pentru agricultura

Pentru a sustine fermele de familie si a facilita accesul la finantare al fermierilor, CEC Bank lanseaza Microcreditele pentru agricultura, in baza conventiei incheiate cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) pentru derularea sumelor puse la dispozitie din Fondul pentru microcreditare in agricultura, constituit la dispozitia MADR conform OUG 43/2013.