Links Sitemap Business Linker Sitemap

Business Briefs

Alstom va furniza 52 de trenuri regionale pentru Abellio în Germania

Alstom a anunțat că va furniza operatorului european de transport Abellio 52 de trenuri regionale Coradia Lint 41, în valoare totală de aproape 170 de milioane de euro. Potrivit companiei, aceasta este cea mai mare comandă de trenuri Coradia Lint 41 plasată până în prezent de un singur client. Trenurile regionale Coradia Lint sunt proiectate, construite și puse în funcțiune la cea mai mare unitate de producție Alstom din lume, din Salzgitter (Germania).

Alstom își dezvăluie strategia și obiectivele pentru 2020

Vizând printre altele o creștere organică a vânzărilor cu 5% pe an până în 2020, Alstom găzduiește astăzi o întâlnire cu investitorii și analiștii financiari la unitatea sa din Villeurbanne (Franța), dedicată activității de semnalizare. Cu această ocazie, Henri Poupart-Lafarge, Președinte și CEO, și Marie-José Donsion, Director Financiar, împreună cu alți directori executivi, prezintă prioritățile strategice, operaționale și financiare stabilite de Alstom pentru 2020.

UniCredit Bank Austria vizează cumpărarea acţiunilor deţinute de acţionarii minoritari ai UniCredit Bank

Începând cu 21 martie 2016 acţionarii minoritari ai UniCredit Bank primesc o ofertă de cumpărare a acţiunilor pe care le deţin la bancă. Oferta este transmisă în mod direct de către UniCredit Bank Austria tuturor acţionarilor minoritari, persoane fizice şi persoane juridice, prin intermediul serviciilor poştale,

MasterCard anunță că numărul celor care fac zilnic plăți cu cardul a crescut cu 45% între martie și decembrie 2015

O persoană din cinci utilizează cardul pentru plata cumpărăturilor cu valori mai mici de 10 lei, arată rezultatele unui studiu MasterCard, care a analizat comportamentul de utilizare a cardurilor în România. Cele mai uzuale plăți cu cardul sunt de valoare mică, trei sferturi dintre participanții la studiu afirmând că, de regulă, utilizează cardul pentru achiziționarea unor cumpărături de până la 75 lei.

Alstom va furniza încă șase trenuri pentru regiunea Trentino, Italia

Alstom a anunțat că va furniza pentru Trenitalia încă șase trenuri regionale Coradia Meridian pentru regiunea Trentino. Această comandă face parte dintr-un contract-cadru încheiat cu Trenitalia în 2012. Noile trenuri au fost prezentate într-o conferință de presă, iar livrarea lor va începe la sfârșitul anului 2016. Trenul Coradia Meridian pentru regiunea Trentino este un tren cu șase vagoane de tip EMU (ramă automotoare electrică) și poate circula la viteza maximă de 160 km/h cu o capacitate de circa 300 de locuri.

PayU România își consolidează poziția prin integrarea într-o organizație globală

PayU România încheie procesul de fuziune cu PayU Polonia, în urma căruia devine parte dintr-o organizație globală cu o structură centralizată, garantându-le tuturor clienților cel mai mare portofoliu de metode de plată din domeniu și un sistem european integrat de control al fraudei.

MasterCard va introduce Android Pay în Marea Britanie

Milioanele de posesori de carduri MasterCard și utilizatori de dispozitive Android din Marea Britanie vor avea, în curând, o nouă modalitate pentru efectuarea cumpărăturilor şi a plăților prin intermediul dispozitivelor mobile, în contextul în care Google a anunțat ca va lansa Android Pay pe piața britanică.

Erste Group Bank susţine că ECE lasă în urmă ţările BRIC

Dinamica creşterii economiilor Europei Centrale şi de Est (ECE1) s-a decuplat clar de cea a pieţelor emergente globale, cum ar fi Brazilia, Rusia, India, China (cunoscute sub numele de statele BRIC), sau Indonezia, Mexic şi Turcia2, conform raportului ECE lasă în urmă ţările BRIC al echipei de Cercetare ECE a Erste Group Bank.
BCE: Majorarea investițiilor în Germania va reprezenta un stimulent pentru zona euro

BCE: Majorarea investițiilor în Germania va reprezenta un stimulent pentru zona euro

Germania ar putea sprijini creșterea economiei sale și a zonei euro dacă va profita de ratele scăzute ale dobânzilor pentru a finanța un program public de investiții, se arată într-un studiu al Băncii Centrale Europene, transmite Bloomberg.

Reprezentantul Albert Thurston vine la TRENDS&FRIENDS

Paul Corben, manager general al celebrului producator Albert Thurston, a fost prezent ieri la Bucuresti, pentru a lua parte la un nou eveniment din seria TRENDS&FRIENDS.
Alstom câștigă un contract de peste 115 milioane de euro în Germania

Alstom câștigă un contract de peste 115 milioane de euro în Germania

Alstom a câștigat contractul în valoare de peste 115 milioane de euro atribuit de Transdev GmbH (TD) pentru furnizarea unui număr de 28 de trenuri diesel Coradia Lint care vor circula în rețeaua diesel Augsburg 1 din Germania. Statul liber Bavaria a atribuit recent lui Transdev GmbH, cel mai mare operator privat de transport feroviar și rutier cu autobuze din Germania, contractul de exploatare a rețelei Augsburg-Landsberg, Augsburg-Füssen și München-Füssen.

Baza de Informații Fiscale a strâns până în prezent aproape 50.000 de rapoarte de evaluare

Baza de Informații Fiscale (BIF), administrată de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România prin institutul de cercetare IROVAL, a strâns de la 1 ianuarie și până în prezent 49.375 de rapoarte de evaluare, reprezentând 78.118 clădiri cu destinație rezidențială, nerezidențială și mixtă din întreaga țară.

Flanco Retail deschide șase noi magazine în luna martie

Flanco Retail a inaugurat la începutul lunii primul său magazin din Satu Mare și pe cel de-a treilea din Iași. Noile magazine se înscriu în planul retailerului de a ajunge la o rețea de 110 locații până la finalul lunii și de a deschide 30 de noi puncte de vânzare până la sfârșitul anului.

Studiu InfoCons evidențiază prezența unui număr mare de aditivi alimentari în componența pastilelor pentru gât

În perioada 1-10 Martie 2016, InfoCons, Asociație Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România, a realizat un studiu cu privire la informațiile ce se regăsesc pe etichetele produselor de tip pastile pentru gât, care sunt utilizate frecvent în perioada de iarna și sunt eliberate fără prescripție medicală.

MasterCard încurajează startup-urile românești să acceseze programul global MasterCard Start Path

Tehnologia transformă interacțiunea dintre consumatori și comercianți, impunând accelerarea conversiei ideilor în realități ale comerțului. Parteneriatul cu o mare corporație le asigură startup-urilor o scalare accelerată a soluțiilor inovatoare dezvoltate de acestea.

Contrabanda cu țigarete continuă să crească

Piața neagră a țigaretelor continuă să crească: 17,8%, în ianuarie 2016, față de 17,5% în noiembrie 2015, conform ultimelor date ale companiei de cercetare Novel Research.

JTI semnalează modificarea proiectului de lege care transpune Directiva tutunului după ce a fost aprobat de Guvern

JTI Romania a anuntat ca textul proiectului de lege care transpune Directiva tutunului, aprobat în ședința de Guvern din 24 februarie, a fost modificat înainte de a ajunge la Senat, documentul făcut public inițial fiind înlocuit cu un altul. Astfel, compania a precizat că a semnalat acest fapt vineri, 4 martie, Secretariatului General al Guvernului și Senatului.

Majoritatea companiilor intenționează să crească salariile și să facă investiții în 2016

O largă majoritate a liderilor de business din România (93%) sunt încrezători în creşterea afacerilor lor în acest an, în timp ce doar 5% se așteaptă la scăderea cifrei de afaceri, iar 2% se așteaptă la o stagnare, potrivit concluziilor studiului O nouă viziune a creşterii, publicat de EY România.

ZebraPay înregistrează creșteri semnificative

ZebraPay este compania românească de software cu cea mai mare creștere din topul Inc. 5000 Europe, fiind clasată în primii 1% dintre nominalizați, cu o creștere de 983%, în ultimii 3 ani.

MasterCard și Orange extind acceptarea MasterPass în România

MasterCard anunță extinderea rețelei de acceptare a MasterPass în România prin integrarea suitei de servicii digitale în cadrul platformei Orange România.