Links Sitemap Business Linker Sitemap

Coradia iLint, primul tren cu celule de hidrogen, primește premiul European Railway Award

1199 afisari
Proiectul Alstom pentru trenul inovator Coradia iLint, cu funcționare pe bază de hidrogen, care a fost comandat de operatorul german Landesnahverkehrsgesellschaft Niedersachsen (LNVG), a obținut Premiul european pentru transport feroviar (European Railway Award) pe anul acesta. Carmen Schwabl, Director General la LNVG, a primit premiul la o ceremonie online. Împreună cu partenerii săi de proiect, LNVG a lansat inițiativa testării hidrogenului drept combustibil în transportul feroviar obișnuit de pasageri.

Pentru acest premiu, trenul Coradia iLint a fost nominalizat de către juriul format din președinți ai întreprinderilor din sectorul feroviar, factori de decizie din Uniunea Europeană, câștigători din alți ani ai premiului și jurnaliști de seamă. Juriul a apreciat colaborarea remarcabilă dintre partenerii de proiect: LNVG, Alstom, Statul Federal Saxonia Inferioară, Eisenbahnen und Verkehrsbetriebe Elbe-Weser GmbH (evb) și Linde, compania de gaze industriale și inginerie. Cu acest proiect, Alstom și partenerii săi au demonstrat că propulsia cu hidrogen este o alternativă fiabilă, fără emisii, la trenurile diesel regionale, care circulă pe linii neelectrificate.
"Nu este vorba, desigur, despre faptul că o autoritate publică inițiază și acompaniază o dezvoltare tehnologică din acest domeniu. Împreună cu partenerii noștri, în faza de probe, am realizat o adevărată premieră în serviciul pentru pasageri din Saxonia Inferioară,” a declarat Carmen Schwabl, Director General la LNVG.  „Obiectivul nostru a fost să oferim o reală alternativă la diesel, să facem această alternativă vandabilă și să o utilizăm într-o primă rețea, în transportul de persoane.”
Din septembrie 2018 până la sfârșitul lunii februarie 2020, două trenuri Coradia iLint de la Alstom au parcurs peste 180.000 km, în operare cu pasageri. Producția de serie a acestei inovații revoluționare pentru transportul feroviar este acum în curs de desfășurare. Primele trenuri de serie care funcționează pe bază de hidrogen vor fi puse în exploatare în Germania începând din 2022.
"Suntem încântați că LNVG, clientul nostru, a fost premiat pentru proiectul inovator al trenului cu hidrogen. Proiectul nostru comun Coradia iLint dovedește un angajament ambițios față de transportul ecologic, dar și față de tehnologiile de ultimă oră. Astăzi, putem fi foarte mândri de trenul nostru Coradia Ilint, primul din lume și singurul tren existent care funcționează cu hidrogen”, a spus Gian Luca Erbacci, Senior Vice Președinte pentru Europa de la Alstom.
Citeşte mai multe despre: Coradia iLint, Alstom, LNVG

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza