Business Briefs
Alstom a câștigat contractul în valoare de peste 115 milioane de euro atribuit de Transdev GmbH (TD) pentru furnizarea unui număr de 28 de trenuri diesel Coradia Lint care vor circula în rețeaua diesel Augsburg 1 din Germania. Statul liber Bavaria a atribuit recent lui Transdev GmbH, cel mai mare operator privat de transport feroviar și rutier cu autobuze din Germania, contractul de exploatare a rețelei Augsburg-Landsberg, Augsburg-Füssen și München-Füssen.
Baza de Informații Fiscale (BIF), administrată de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România prin institutul de cercetare IROVAL, a strâns de la 1 ianuarie și până în prezent 49.375 de rapoarte de evaluare, reprezentând 78.118 clădiri cu destinație rezidențială, nerezidențială și mixtă din întreaga țară.
Flanco Retail a inaugurat la începutul lunii primul său magazin din Satu Mare și pe cel de-a treilea din Iași. Noile magazine se înscriu în planul retailerului de a ajunge la o rețea de 110 locații până la finalul lunii și de a deschide 30 de noi puncte de vânzare până la sfârșitul anului.
În perioada 1-10 Martie 2016, InfoCons, Asociație Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România, a realizat un studiu cu privire la informațiile ce se regăsesc pe etichetele produselor de tip pastile pentru gât, care sunt utilizate frecvent în perioada de iarna și sunt eliberate fără prescripție medicală.
Tehnologia transformă interacțiunea dintre consumatori și comercianți, impunând accelerarea conversiei ideilor în realități ale comerțului. Parteneriatul cu o mare corporație le asigură startup-urilor o scalare accelerată a soluțiilor inovatoare dezvoltate de acestea.
Piața neagră a țigaretelor continuă să crească: 17,8%, în ianuarie 2016, față de 17,5% în noiembrie 2015, conform ultimelor date ale companiei de cercetare Novel Research.
JTI Romania a anuntat ca textul proiectului de lege care transpune Directiva tutunului, aprobat în ședința de Guvern din 24 februarie, a fost modificat înainte de a ajunge la Senat, documentul făcut public inițial fiind înlocuit cu un altul. Astfel, compania a precizat că a semnalat acest fapt vineri, 4 martie, Secretariatului General al Guvernului și Senatului.
O largă majoritate a liderilor de business din România (93%) sunt încrezători în creşterea afacerilor lor în acest an, în timp ce doar 5% se așteaptă la scăderea cifrei de afaceri, iar 2% se așteaptă la o stagnare, potrivit concluziilor studiului O nouă viziune a creşterii, publicat de EY România.
ZebraPay este compania românească de software cu cea mai mare creștere din topul Inc. 5000 Europe, fiind clasată în primii 1% dintre nominalizați, cu o creștere de 983%, în ultimii 3 ani.
MasterCard anunță extinderea rețelei de acceptare a MasterPass în România prin integrarea suitei de servicii digitale în cadrul platformei Orange România.
Compania Xerox a fost inclusa, pentru al optulea an consecutiv, de catre Gartner, Inc., in cadranul liderilor din 2015 pentru serviciile de management al documentelor si management de continut la nivel global. In acest raport, Gartner analizeaza rolul tot mai important al serviciilor de management al documentelor (MPS), alaturi de serviciile de management de continut, acestea din urma fiind in stransa legatura cu MPS si axandu-se pe comunicatiile din interiorul unei organizatii.
Companiile de tutun solicită Guvernului, printr-o scrisoare semnată de conducerea British American Tobacco, Japan Tobacco International și Philip Morris România, asumarea de urgență a cadrului de reglementare clar, ferm și predictibil, care să nu blocheze buna funcționare a unui sector economic cu o pondere semnificativă în veniturile la bugetul de stat.
Philip Morris Trading și Philip Morris România, cele două entități locale ale producătorului de țigarete Philip Morris International, au primit certificarea Top Employers Europe pentru calitatea condițiilor de lucru oferite angajaților, intrând astfel în elita angajatorilor europeni.
Tranziția către cumpărăturile online și digitale continuă în ritm accelerat, însă când vine vorba de dragoste, cumpărătorii preferă mediul fizic. Un studiu realizat de MasterCard a dezvăluit că pentru a-și arăta dragostea cu ocazia Zilei Îndrăgostiților consumatorii din jurul lumii preferă să se deplaseze în magazine pentru a alege ei înșiși cadourile pe care le fac, în detrimentul cumpărăturilor online.
RSM, consultantul selectat la nivel global de catre companiile orientate spre antreprenoriat si dezvoltare, a anuntat o crestere de 6% a veniturilor sale anuale globale, acestea ajungand la 31 decembrie 2015 la 4,64 miliarde de dolari americani.
Gyula Takács a fost numit în funcţia de Director Naţional de Vânzări la VEKA România, ocupând totodată şi poziţia similară din Ungaria. Anterior acestei promovări, Gyula Takács ocupa poziţia de Director Regional de Vânzări România Vest din anul 2011, precum şi poziţia de Director Naţional de Vânzări Ungaria începând cu anul 2013.
Elis Pavaje a inregistrat o crestere de peste 32% a vanzarilor de pavaje rezidentiale in anul 2015, fata de anul 2014.
Compania Western Union, unul din liderii globali în servicii de plăți, şi Viber, una dintre cele mai utilizate aplicații de mesagerie mobilă, cu peste 664 milioane de utilizatori unici la nivel mondial, au anunţat semnarea unui acord de furnizare a unei modalităţi rapide şi simple de trimitere bani către prieteni şi familie, practic oriunde în lume, prin folosirea aplicaţiei Viber.
Philips România anunță numirea lui Alexandru Popescu, în prezent Director General pentru divizia Health Systems în sud-estul Europei (SEE) și în funcția de CEO Philips România și CEO Philips SEE, începând cu 1 februarie 2016, precum și a lui Doru Rusănescu în funcția de Director General al diviziei Personal Health pentru sudestul Europei, începând cu 5 ianuarie 2016.
Operațiunile Enel din România urmează să fie conduse de Georgios Stassis, după ce actualul manager Toni Volpe se va retrage din această poziție pentru a ocupa o funcție de conducere în afara Grupului Enel.