Bugetul, aurul si ardelenii

Daca pâna mai ieri Europa îsi conserva zacamintele preferând importul de metale pretioase, astazi, strategia comuna europeana este complet schimbata. A fost nevoie ca aprovizionarea Europei sa fie periclitata de cererea crescuta din India si China pentru ca vechile exploatari sa fie reconsiderate. Începând cu anul 2005, ritmul deschiderii noilor mine aurifere este de una pe an.
S-au împlinit 10 ani de când proiectul Rosia Montana a primit licenta de exploatare. Iar din 2006, de când a fost închisa vechea mina de stat, la Rosia Montana nu a mai fost prelucrata nici macar o lopata de steril în zona. În acest timp, lumea  întreaga si-a reevaluat pozitia fata de minerit. Între 2004 si 2008, productia mondiala a crescut anual cu aproximativ 2%, dar pretul aurului s-a dublat. De atunci, productia s-a stabilizat, dar pretul a continuat sa creasca, ajungând astazi la peste 1.200 de dolari pe uncie.
Criza a schimbat complet optica autoritatilor comunitare si locale, dar nu si tehnologia. Suedia si Finlanda, principalii producatori europeni, utilizeaza cianura în procesul de extractie. Ar fi usor sa nu îi iei în considerare pe turci sau pe bulgari. Dar oare cetatenii finlandezi sau suedezi sunt chiar asa usor de pacalit? Tehnologia extractiei pe baza de cianura are un lung istoric. În 125 de ani, ea s-a perfectionat continuu. Ar fi absurd sa adopti o alta tehnologie mult mai scumpa si neverificata pentru proiecte care astazi au o durata de viata relativ scurta. Fara a pune la socoteala anii de asteptare…

Dar de ce ar trebui sa îi credem pe oamenii de la Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) ca sunt de buna credinta si nu vor face mai rau decât raul care domneste acum la Rosia Montana?  Doar pentru ca au investit pâna acum peste 400 milioane de dolari pentru a-si confirma interesul si angajamentul fata de acest proiect? Cheltuind peste 60 milioane de dolari pe explorarea geologica, pentru dimensionarea zacamântului, RMGC nu a facut altceva decât sa îsi stabileasca un punct de plecare pentru planul de afaceri. Asta ar face orice investitor. Doar pentru ca în sase ani a alocat 10 milioane  de dolari pentru Programul National de Cercetare Alburnus Maior?
si pentru ca a mai alocat înca 35 milioane de dolari pentru conservarea patrimoniului?
Autoritatile nu trebuie sa fie coplesite de faptul ca mostenirea culturala nu a fost niciodata cercetata sistematic pâna în anul 2001, când a fost deschis unul dintre cele mai mari situri arheologice din România, cu sprijinul financiar al RMGC, conform legii.
Asa cum nu ar trebui sa fie impresionate de investitia de 40 milioane de dolari prin care au fost stramutate familiile care au ales sa se mute în case noi, mai jos de pamântul ars din Rosia, în Alba Iulia.
La altceva ar trebui sa se uite cei care îsi asuma responsabilitatea aprobarii acestui proiect: la planul de afaceri pus la dispozitie de administratorii companiei. Sunt acolo cifre care asteapta sa fie analizate. Se anticipeaza ca, prin reluarea exploatarii de la Rosia Montana, va fi revigorata activitatea în zona si aria limitrofa, dar impactul se va simti la scara nationala. Un proiect care poate induce venituri totale de aproximativ 7,5 miliarde de dolari, din care peste 4 miliarde ar ramâne în tara. Veniturile statului din dividende, redevente si taxe vor depasi 1,8 miliarde de dolari. Peste 3.000 de locuri de munca, din care peste 80% pentru români. Pe masura ce lucrarile initiale de amenajare se vor fi încheiat, personalul va ajunge la aproximativ 900 de angajati permanenti. Este prevazut ca proiectul sa se deruleze în mai multe etape, cu o durata a exploatarii de 16 ani si înca 7 ani pentru închidere si reabilitare. Managementul companiei admite ca statul român va încasa aproape 50% din totalul veniturilor exploatarii. Acest procent de 50% se datoreaza nu atât redeventei miniere, care este 4%, ci diverselor taxe si impozite; o concluzie logica este faptul ca statul va câstiga cu atât mai mult cu cât exploatarea este mai profitabila.
Odata cu avizarea acestui proiect, va fi deschisa usa si altor investitii în domeniu. Dragos Tanase, director general RMGC: “Odata pornit, proiectul Rosia Montana poate deveni o adevarata locomotiva a relansarii mineritului, întrucât va transmite semnale pozitive altor investitori interesati”.
Un amanunt relevant: interesul investitorilor straini în sectorul minier vizeaza exclusiv extractia metalelor pretioase. Agentia Resurselor Minerale a eliberat pâna în prezent sase licente de exploatare si sapte de explorare. Deocamdata, nicio noua investitie nu a fost lansata.

În acest timp, România se confrunta cu o criza de lichiditati fara precedent la nivelul veniturilor bugetare. Investitiile straine directe sunt, practic, stopate. Conform datelor centralizate de Banca Nationala a României, în primele doua luni ale anului, investitiile straine directe au scazut pâna la 466 milioane de euro, de trei ori mai putin fata de nivelul înregistrat în perioada similara a anului trecut. Pe fondul scaderii remiterilor „capsunarilor”, finantarea deficitului de cont curent era asigurata doar în proportie de 61,8%. În anul 2009, deficitul de cont curent, desi foarte mare, era finantat integral din valuta care intra în tara. Astazi, cu sumele companiilor straine transferate în România se fac majorari de capital pentru a acoperi pierderile companiilor si a le asigura lichiditati. De exemplu, fara majorari de capital, bancile care se confrunta cu înmultirea creditelor în default ar pune în pericol depozitele clientilor. Banii acestia nu aduc nimic la buget decât în masura în care firmele respective îsi continua activitatea. Executivul are suficiente motive de îngrijorare. Obligat sa îsi respecte planul de cheltuieli publice cu impact economic si social, va trebui sa reevalueze sursele de venituri la Buget. Altfel, se va confrunta cu mari presiuni din partea categorilor sociale avide de contracte si locuri de munca. {i luarea unei hotarâri în privinta proiectului Rosia Montana devine presanta.  Decizia politica de relansare a extractiei de aur în România nu se mai poate prelungi. Chiar daca Legea pensiilor a fost sau nu adoptata sau daca bugetarii pregatesc o noua greva. Veniturile bugetare nu dau semne ca sporesc, indiferent ce formula de largire a bazei de impozitare s-ar adopta, alta decât majorarea TVA. Deficitul bugetar se încapatâneaza sa nu scada. În acest timp, FMI insista pe încadrarea în parametrii acordului.  De asemenea, contestatarii proiectului Rosia Montana forteaza un raspuns din partea Executivului.  Pâna la urma, ei au meritul de a fi îmbunatatit proiectul Rosia Montana. Astazi, asa cum arata pe hârtie, proiectul este mai strict decât prevederile legislatiei nationale si europene.
Pentru Rosia Montana, localizarea pe un munte de aur nu mai este de multa vreme mana cereasca. Nimic nu mai aminteste de anii de glorie ai localitatii Rosia Montana, nici din perioada romana, nici din perioada interbelica. În anii ’30, România se situa pe locul doi între producatorii de aur. Alaturi de câmpurile petrolifere, aceasta realitate a contribuit semnificativ la avântul economic pe care l-a cunoscut tara în acele vremuri. Sa fie proiectul Rosia Montana solutia pentru a reda stralucirea unei activitati respectabile cum este mineritul? Este acest proiect viabil în termenii pe care îi face cunoscuti ori de câte ori are ocazia directorul RMGC Dragos Tanase? Nici unul dintre oficialii, liderii de sindicat sau reprezentantii asociatiilor profesionale pe care
i-am chestionat nu au avut obiectii fata de proiectul si solutia tehnologica propuse de investitor. Poate nu întâmplator, cel care a avut o mentiune distincta a fost directorul interimar al Agentiei pentru Resurse Minerale, Alexandru Petruti: „Orice tip de exploatare a resurselor naturale minerale are un impact de mediu. Tehnologia propusa pentru Rosia Montana este însa utilizata  în peste 80% din productia mondiala de aur, iar proiectul, asa cum este redactat, se încadreaza în legislatia nationala si europeana în vigoare”.