Camelia Sucu femeie, antreprenor, lider

De unde vine spiritul antreprenorial?
Ca sa dau un raspuns complet, ar trebui sa ma intorc un pic in trecut. Cred ca spiritul antreprenorial exista de la o varsta frageda, doar ca nu stiam ca se numeste asa. Sigur, acum nu pot sa mai gandesc cu mintea pe care o aveam atunci, dar incerc sa fiu cat de cat obiectiva cand vreau sa dau niste raspunsuri despre ce s-a intamplat acum 20 sau 30 de ani. Deci, eu, in ’82, cand m-am hotarat sa dau la Medicina, nu pot sa spun ca atunci, cu mintea mea de la 16 ani, stiam. A fost o conjunctura – aveam colege in bloc, prietene care au dat la Medicina, si ma rugau sa le ascult din manualul de Anatomie, ca trebuia sa stii aproape cuvant cu cuvant. Si mi-a placut foarte mult manualul, mi-a placut cum este facut omul, pentru ca intotdeauna mi-a placut sa patrund in miezul problemei. Eu, pana nu ma duc pana la baza, sa vad exact care este problema, nu ma las - asta este firea mea. Deci, eu m-am apucat sa invat pentru Medicina dorindu-mi sa stiu mai mult decat era in cartea aceea. Am o memorie buna si asta m-a ajutat sa pot sa intru la Medicina si sa termin aceasta facultate. Am avut o minte foarte activa, o minte creativa, si asta m-a ajutat foarte mult sa invat. Si pe vremea aceea eu eram un mic antreprenor pentru viata mea, pentru ca m-am casatorit la 20 de ani, in anul doi de facultate, iar urmatorul an am fost mamica. Orice femeie este un mic antreprenor pentru familie, pentru ca ea cladeste pas cu pas, etapa cu etapa aceasta familie si in acelasi timp este si administrator.
La fel si eu, m-am ingrijit de copil, de carte, am avut grija de casa, am stiut sa fiu un bun partener pentru sotul meu. Pe vremea aceea eram studenti amandoi si ne gospodaream cum puteam. Eu, fiind o fire foarte independenta, mi-am dorit sa-mi pot permite singura lucruri, fara ajutor. Tin minte ca mi-am dorit o pereche de pantofi de lac, in mare voga pe vremea aceea. Recunosc, nu era o suma mica, dar stiind ca se poate, am vrut sa-mi cumpar si mi s-a spus nu. N-am vrut sa mai fiu pusa in situatia de a cere ajutor a doua oara, pentru ca asa sunt eu – poate din prea multa independenta, poate de rusine, poate din orgoliu… Atunci m-am gandit ca as putea sa dau meditatii pentru studentele straine de la facultate. Era bine si pentru mine, ca imi repetam materia, si castigam 175 de lei pe doua ore. Am invatat inca de atunci sa-mi asigur acel instrument de care aveam nevoie imediat. Poate ca trebuie sa ai spiritul acesta in tine. Spirit antreprenorial insemnand, dupa parerea mea, multa capacitate mentala, creativitate, un creier cu multe rotite care se misca rapid, posibilitatea de a vedea intotdeauna in sus si constiinta faptului ca nu poti sa ajungi acolo decat cu munca.

Era acest spirit conform cu normalitatea acelor vremuri?
Eu m-am obisnuit sa ma descurc pentru ca am fost lasata. Am crescut intr-o familie extrem de normala. Mamei i-a placut sa citeasca foarte mult, tatei sa aiba grija de noi, sa nu ne lipseasca nimic - tata inginer, mama economist. Am crescut cu vacante la tara si am stat in Militari pana in anul 2000. Suntem niste oameni normali, cu picioarele pe pamant si ne place aceasta normalitate, chiar daca acum, parcurgand etapele corect in viata si muncind, am ajuns intr-un loc unde, daca ai bani, poti sa nu mai fii  considerat normal. Nu are nicio legatura, nu exista un semn de egalitate intre bani si normalitate. Normalitatea tine de interiorul fiecaruia si cel mai mult de starea metala.

Cum a fost debutul Cameliei Sucu in afaceri in perioada postdecembrista?
In societatea romaneasca de business, inceputa dupa 1990,  Camelia Sucu a inceput doar putin, ajutând cei doi, trei asociati care au fost la inceputurile micii afaceri ale fostului meu sot. Am ajutat cat am putut, dupa care s-au despartit si, ca orice partenera de viata, mi-am spus ideea. In 1992, oarecum, incepusera problemele si in 1993 am spus: “Dane, cel mai important este sa fim bine”. Nu cred ca foloseam cuvantul “sanatate”, ca la 20 si ceva de ani nu pare niciodata ca esti bolnav, dar deja aveam doi copii, iar eu ma duceam la spital, ma duceam si la policlinica la Domnesti, incercam sa fac cat mai mult, in masura posibilitatilor mele. Recunosc ca duceam bani de acasa, la modul ca din salariul pe care îl primeam de la spital cumparam medicamente pentru policlinica din Domnesti. Acolo veneau copii mici si nu aveam sa le dau nici macar acel algocalmin care sa scada febra unui copil mic. Am convingerea ca asa au fost si mai sunt o gramada de medici, pentru ca medicul are nevoie de o viata calitativ normala, dar primul impuls al medicului este de a-i rezolva problema cu sanatatea pacientului sau.
Dupa separarea in business a fostului meu sot de asociatul sau, eu am inceput sa-l ajut din ce in ce mai mult. Moment in care am fondat Mobexpert, care in timp a devenit un brand. Acum este un cuvant mult prea mare pentru ce a insemnat Mobexpert la nivelul anilor 1993-1994. Deja stiam ce insemna sa vindem mobila, stiam ce inseamna sa importam mobila, si asta o sa spun de cate ori am posibilitatea; nu am nimerit brusc pe strada mobilei, ci printr-o intâmplare fericita de a cunoaste omul potrivit la momentul potrivit! Acest om se numeste Octavian Tanase. A lucrat dinainte de 1989 in domeniul mobilei si dupa 1990 a invatat ca mobila se poate si vinde, nu doar cumpara. Eu sunt medic de meserie, fostul meu sot este inginer, si nu aveam de unde sa visam peste noapte la un astfel de business. Poate ca am fi gasit o alta modalitate de a crea un business si de a-l cladi, sau poate nu.  Asta a fost sansa noastra. De fiecare data cand sunt intrebata care este reteta succesului, acest noroc pentru mine are o valoare destul de insemnata. Fiecare dintre noi avem acest noroc in viata, important este sa stim sa-l vedem si sa-l bagam in traista. Asa ca nici eu, nici Dan nu am trecut pe langa noroc, am imbratisat cu totul sansa de a incepe sa invatam ce inseamna mobila, a cumpara, a vinde, dupa care a produce si a vinde. Dar, repet, totul trebuie facut cu asumarea omului care îsi doreste sa reuseasca prin munca. Un antreprenor este acel om care stie ca trebuie sa puna caramida pe caramida ca ea sa creasca, si nu se asteapta sa vada casa terminata neaparat maine. El stie ca maine este peste doi ani sau peste cinci ani, depinde cat este de mare casa. El nu are asteptari de oportunitatea zilei de maine. Acelea pot fi speculatiile la bursa, care iarasi este un domeniu despre care mi-ar fi placut sa invat, macar sa stiu cum stau lucrurile acolo… in alta viata, probabil. Acum mi-am asumat calitatea de antreprenor. Asa ca, la nivelul anului 1993, cel mai mult a contat educatia de acasa si din scoala. Am inceput drumul meu catre a deveni antreprenor atunci, alaturi de Dan Sucu, odata cu infiintarea  Mobexpert.  Si  an de an aveam bucuria de a vedea cum acest business creste si este in continuare o multumire atat de importanta. Era un mediu propice dezvoltarilor pentru ca toata lumea voia sa se dezvolte. Eu cred ca la acel moment, al anilor ‘90, era o cursa mult mai importanta de a creste afacerea ta decat de a castiga imediat. Cel putin asa am vazut si simtit eu.  Repet, aveam doar 25 de ani si asa am fost crescuta, sa-mi urmez drumul si sa vad ca lucrurile merg bine.
 Am ajuns unde am ajuns prin ceea ce este definitoriu pentru un antreprenor: multa munca. Prin faptul ca ne doream sa avem mai multi oameni creativi in jurul nostru, pentru ca in acest business aveam nevoie de foarte multa creativitate. Calatoream foarte mult in interes de afaceri, mai ales la targuri si prezentari. In Romania nu gaseai lectura sau orice alt mobil de inspiratie. Si tot timpul mama mea imi spunea, cand ma duceam la targurile de la Paris, spre exemplu, sa ma duc  la Luvru. Dar eram mult prea agitata ca sa am timp de asa ceva. Ea avea dreptate, era vorba de o zi, dar atunci turnam temelia unui business si invatam sa fim antreprenori. Am invatat sa fac un borderou de casa, sa fac facturi, sa fac schite pentru amenajarea interioara cu mobilier de birou, mai rudimentar, cat ma pricepeam si eu la desen tehnic.  Stiam sa pregatesc niste acte de vama, stiam sa ma duc sa vorbesc cu directorii de banca, pe vremea aceea era o mare problema cand voiai sa importi, pentru ca nu era valuta, erau tot timpul liste, in fiecare zi aveai ori franci, ori dolari, ori marci si nu trebuia sa depasesti o anumita suma.

Cum era  privita femeia de afaceri atunci?
Era mult mai solidara, se numea “patron” pe vremea aceea, dar toata lumea stia ca trage cot la cot cu ceilalti. Din punctul meu de vedere, orgoliile au crescut in intensitate in timp, chiar dupa 2000. Este ca intr-un mariaj: este pasiune, este iubire, este prietenie, mergem inainte, facem copii, incepem sa-i crestem, cresc mari si frumosi sI, la un moment dat, unul dintre cei doi parteneri de viata spune “eu nu mai am par” sau “mi-au aparut riduri” si in momentul acela, daca nu exista comunicare si unul doreste sa fie deasupra, nu mai sunt parteneri. Femeile, prin structura lor, stiu sa fie mult mai domoale. Mie imi place stilul feminin pentru ca femeia, indiferent de cat de multe dificultati trebuie sa parcurga in viata, trebuie sa-si pastreze feminitatea.

Dar ce inseamna feminitate in ziua de astazi? Ce inseamna ca o femeie care este manager sau antreprenor sa fie si feminina?
Inseamna sa stie sa fie directa la locul de munca. La nivel de afaceri trebuie sa reactionezi ca un chirurg, deci trebuie sa preiei rapid informatiile si sa decizi. Acest mod de a lua decizii nu are ce cauta neaparat si in viata personala. Acea caldura, acea dulceata a femeii, acea grija fata de ea, zambetul care nu trebuie sa plece de pe fata ei si onestitatea sunt ceea ce definesc feminitatea. Femeia este facuta sa fie mama, asa este lasata pe pamant si de aceea spun ca nu trebuie uitata acea caldura. Femeile care se impun prin glas ridicat, prin batai cu pumnul in masa, acelea sunt candidate in a-si pierde feminitate.

In lumea businessului, Camelia Sucu este manager sau lider?
Camelia Sucu este un antreprenor care a invatat sa fie manager, isi doreste si invata inca sa fie un manager mai bun, si nu si-a pierdut niciodata calitatea de lider. Pentru ca eu, si cred ca multi din generatia mea care au inceput afaceri in anii ’90, nu am putut taia aceasta linie intre antreprenor, manager si lider. Mai ales intr-o companie cum este Class Living, unde eu sunt antreprenor, pentru ca eu am gandit-o, sunt si manager pentru ca eu deleg si stiu sa o fac, dar sunt si lider pentru oamenii mei. Nu vreau sa spun ca am pretentia ca stiu de toate, cand  am nevoie sa stiu ce a functionat ca sa crestem vanzarile, ma duc la directorul de marketing si la cel de vânzari si ii pun impreuna. N-am reusit sa gasesc un om care sa faca asta in locul meu. In aceasta munca a noastra, in care, practic, noi ne petrecem mai mult timp la munca decat acasa, avem nevoie de un om cu care sa facem chimie. Daca nu facem chimie nu inseamna ca acel om nu este capabil. Imi doresc in continuare sa scap de acest rol de manager, dar de lider nu. Pentru ca oamenii din companie au nevoie si s-au obisnuit cu ceea ce le inspira liderul Camelia Sucu.

Ce le inspira oamenilor sai liderul Camelia Sucu?
Optimism, normalitate, viziune si intotdeauna munca cinstita. Si au nevoie de lucrul asta. De exemplu, intotdeauna de sarbatori ne strângeam in magazin la Class Living, si intotdeauna cumparam cadouri. Anul trecut le-am spus oamenilor ca ne asteapta niste vremuri dificile. Dificil neinsemnand daramator, in sensul ca probabil nu o sa dau afara oameni, dar cine nu tine pasul cu compania, acela va fi inlocuit. Putini credeau ca o sa se intâmple. Nici eu, desi sunt realista, totusi nu aveam motive sa cred ca lucrurile vor ajunge atat de grave ca la ora actuala. Romania are nevoie la ora actuala de lideri in toate domeniile. Dar de adevarati lideri.
Un proverb chinezesc spune ca lider este acel om care, vorbind, inspira si este ascultat. Daca intoarce capul si nu-l vede nimeni, acela nu este lider. Daca intoarce capul si este urmat de o multime de oameni, acela este lider adevarat. Daca aveam acest puzzle in 2008, puteam spune ce mai trebuie adaugat, pentru ca avem enorm de multi oameni capabili.

Care este problema acum?
Ca tara, nu avem nicio problema. Pentru ca tara este un pamant minunat, putem sa zicem ca avem cu populatia. Probleme sunt foarte multe, la toate nivelurile. Sus, nu avem oameni politici adevarati, nu avem scoala politica. Daca am avea oameni politici adevarati, ei ar intelege ca raportul de forte intr-o societate democratica si intr-o economie de piata nu este ca politicul este seful si nu facem dictatura economica si fiscala, ci raportul este invers. Cel care produce, dicteaza. Deci, privatul este totdeauna deasupra politicului, el este cel care ii impune politicului. Avem problema asta. Apoi, nu avem buni negociatori.
Iata ce se intâmpla cu FMI-ul. Daca toate acordurile cu FMI ar fi fost negociate inainte, altfel ar fi stat lucrurile. Dar noi nu avem nici capacitatea de preventie. Romanul este cel care stie tot, dar nu este specializat. Eu sunt ingaduitoare, as putea gasi nenumarate scuze pentru care suntem aici, dar nu mai este momentul de scuze, acum este momentul de taiat in carne vie. Altfel, infectia aceea va avea urmari foarte grave pentru fiecare dintre noi. Mediul de afaceri care ar fi trebuit sa se impuna nu este solidar, pentru ca nu este format in totalitate din antreprenori adevarati si din oameni de afaceri adevarati. Nu exista solidaritate la nivel de business, cum nu exista solidaritate nici la nivel de mediu politic. Nu exista solidaritate umana intre aceste doua medii, care sa spuna: depunem armele, n-avem nevoie de criza politica, avem nevoie sa rezolvam problemele acum. Cine poate sa le rezolve? |stia nu, pentru ca au dovedit ca nu, atunci punem altii. La nivelul anilor ’90, nu avea importanta ce se intâmpla la nivel politic in perioada aceea, fiecare era ocupat cu a dezvolta, a creste, a aduce mai mult acasa. La vremea aceea, daca imi aduc aminte bine, am avut un guvern de  tehnocrati care a venit cu un pachet de masuri fiscale care au incurajat investitiile. Noi am reusit sa crestem nu pentru ca am gasit comoara in pestera lui Ali Baba, ci pentru ca toate facilitatile fiscale pe care le avea o companie care producea, care avea investitori straini, ne-au permis sa strangem bani si sa putem sa dezvoltam. Deci suntem un exemplu viu din acest punct de vedere. Acum, toata aceasta dezvoltare sufera pentru ca masurile fiscale nu fac altceva decat sa ingreuneze viata consumatorului valid. Economia in care este incurajat numai consumul, nu si productia, nu este o economie sanatoasa. Noi am fost foarte importanti si foarte buni pentru toate tarile din Europa pentru ca produceam. Apoi, dupa ’90, am incurajat doar consumul. Noi nu avem clasa de mijloc, noi am fost doar consumatori, nu am avut proiecte, iar productia nu a mai fost motivata in niciun domeniu. Alta problema este competitivitatea. Daca vom incepe acum incet, incet sa fim competitivi, la un moment dat o sa devenim noi. Eu am o idee fixa: daca unul poate, de ce nu pot si eu? Suntem destepti, suntem creativi, avem IT-istii cei mai buni, avem de toate, dar nu suntem motivati. Cu mintea mea de acum, pot sa spun ca era de asteptat sa fim considerati consumisti, dar eu nu sunt analist, era insa evident. Echilibrul este una dintre cele mai importante alegeri din viata. Deci am consumat mult, productia nu este sanatoasa si a venit criza mondiala la care
ne-am uitat cu un dezgust. Am asteptat sa treaca in loc sa prevenim. Este atat de usor cand simti ca te gadila pe gât sa iei o aspirina si un paracetamol in loc sa astepti te ia raceala de tot! Era clar ca o sa avem probleme. De ce nu am stiut, este o intrebare buna. Ar fi trebuit sa ne gandim ca la un moment dat ca nu o sa mai avem bani si o sa avem nevoie de un raport cu FMI. Ar fi trebuit sa stim sa incepem negocierea cu FMI inainte cu doi ani de a avea nevoie de ei. Relatia cu banca trebuie sa  fie deschisa tot timpul, pentru ca niciodata nu stii cand ai nevoie de un credit. Alt lucru este ca oamenii nu mai au incredere, nu mai au curaj. Au vazut ca oamenii de afaceri nu se implica, dar de ce sa se implice cand sunt atatea taxe. Pe de alta parte, daca ne ducem in Centrul Vechi sau la spectacole, vedem tineri, salile sunt pline de tineri si pentru mine asta este o surpriza extrem de placuta. Dar ce facem pentru ei?

Cum credeti ca  sunt tinerii astazi?
Tinerii de astazi isi exprima agresivitatea prin creatie. Ii vad si pe ai mei din firma. Recunosc ca trecem prin momente dificile din punct de vedere financiar, pentru ca nu mai exista crestere. Si sunt speriati. Exista un blocaj. Noi de doi ani nu avem decat alegeri, schimbari, remanieri, suspendari, motiuni etc. Am invatat despre asta chiar mai mult decat era cazul. Eu imi pot asuma, mediul de afaceri romanesc poarta vina ingreunarii vietii normale si a generatiilor viitoare, pentru ca trebuia sa fie solidar si sa se impuna. De el depinde omul care munceste si politicul. Aici ar trebui creata solidaritatea. Trebuie creat un mediu de afaceri solid, solidar si sanatos. Toti dau vina unii pe altii. Acum nu mai este momentul sa facem justitie. Acum este momentul sa unim tot ce avem noi mai bun ca sa refacem economia, sa reconstruim o economie sanatoasa, asta daca vrem sa mai facem afaceri aici in Romania.

Numiti cateva directii de urmat, pe care le considerati importante.
Ar trebui intrebati cei care vor sa mai faca afaceri in Romania si care nu. Sa incepem sa facem ordine in dezordine. In toti acesti ani de dezvoltare am capatat experienta si stim mult mai bine ce este de facut,  mai bine decat politicul. Daca nu ne asculta politicul, isi asuma ca pierde. Pentru ca in continuare vor fi pierderi.
In sistemul sanitar sunt probleme, in sistemul administrativ sunt probleme, cine stie sa rezolve sa vina si sa spuna: Am planul asta pe urmatorii 10 ani. Din nou nu se mai poate de azi pe maine. Nu se mai poate sa devii milionar cu un teren de la matusa.
Unul dintre puncte este munca. Asumati-va ca trebuie sa muncim. In sanatate, in educatie, avem foarte multi tineri care s-au autoeducat pentru ca au muncit foarte mult, nici profesorii nu sunt atat de bine platiti ca sa poata sa fie informati tot timpul. Cine are aceste domenii in grija trebuie sa se ocupe de ele pe indelete. Nu stie, trebuie schimbat! Trebuie sa fim sanatosi si educati ca sa ne dam seama de importanta culturii, pentru ca ea face parte din radacinile noastre, iar oamenii dezradacinati niciodata nu si-au gasit calea. Noi stim pentru ca avem radacini mai adanci decat au alte popoare.

Cum ati decis sa investiti in piata de gros in conditiile astea?
Eu sunt antreprenor. Am investit si am stiut sa cladesc. Chiar si acum, in momentele astea, stiu ca investind este singurul mod prin care pot sa intervin la cresterea economiei sanatoase. Asta este partea mea de job din economia romaneasca. Si, ca orice om de afaceri, nu pot sa investesc in ceva ce nu cred ca o sa mearga. Iar mâncarea este ceva ce va merge chiar si in plina criza, pentru ca omul trebuie sa manance.

Cum ramane cu luxul?
Are el o alta defintie acum?
Eu stiu foarte bine ca Class Living o sa functioneze chiar daca stiu ca sunt multe produse care  se cer mai putin decat anii trecuti. Acum l-am reformat, l-am regandit, l-am refacut. Acum este mai jucaus. Cred ca noul lux este sa fii altfel sau sa fii altcineva. Vreau sa investesc mai mult in designul romanesc. Si ca sa pot sa-l marchetez am mai investit intr-un business, Iconic Class Studio, care este un alt mod de a expune mobila. Cu vestimentatie, accesorii, create de designeri consacrati sau de creatori romani care sunt si ei consacrati aici, la nivelul romanesc. Sunt mai multi in vestimentatie decat in mobilier si accesorii, pentru ca a fost o nisa mult mai dinamica. Luxul nu inseamna neaparat a fi opulent si a cheltui foarte mult. Piata este foarte atenta la pret, la calitatea serviciilor, mai ales la linia la care se refera Class Living si Iconic Class Studio si atunci am creat un concept care se intersecteaza. Acolo, la un ceai, o cafea, un pahar de vin, lumea va sti cu ce se serveste o anumita bautura, si in tihna vom avea evenimente care vor promova tinerii designeri. Vom avea evenimente in care vom avea expozitii de arta, pictura, sculptura. Acum ies la suprafata mult mai mult valorile.

Deci, lux este cumva sinonim si cu educatie, cultura etc.?
Exact. Este rolul de a imparti si altora ce am invatat. Adica eu am invatat la un moment al vietii mele ce important este sa pui alaturi un tablou frumos al lui Luchian sau o grafica a lui Bernea de un mobilier pe care l-am vandut prin Class Living. Am vazut un film frumos, am facut seara de proiectie in showroomul nostru, am gasit oameni frumosi si dispusi sa se mute cu tot si sa faca o piesa de teatru intr-un showroom. Imi place sa vad ca sunt din ce in ce mai multi oameni carora le place acest gen de a te educa. 

Revenind la investitia din piata de gros, care sunt dificultatile cu care va confruntati?
Sunt multe dificultati. Eu am vazut drumul, stiu unde trebuie sa ajung, dar am nevoie de niste motoare cu tripla reactie ca sa ajung acolo. Trebuie facute investitii. Ai niste hale, cu niste spatii, care se inchiriaza la producatori sau intermediari. Am luat-o, am vazut ce reprezinta, am facut cat am putut curatenie in ea si acum imi dau seama ca trebuie sa aduc mai multi chiriasi. Ca sa aduc mai multi chiriasi, trebuie sa le ofer o gama mai mare de spatii: hala de frig, hala de semifrig, hala de flori etc. Am vazut niste piete de gros in Europa absolut impresionante, iar acum vreau si eu! In prima parte trebuie îmbunatatita starea in care sunt ele acum, facut un plan de dezvoltare, facute investitii pentru a creste numarul de spatii care vor fi exportate de catre chiriasi. Am un plan de atac in care vreau sa fac o societate de colectare a produselor si o logistica prin care eu sa pot colecta ceea ce se produce in tara. Taranul nu mai trebuie sa vina in Bucuresti. Va putea sa aiba un colector in satul lui, un om care achizitioneaza. Apoi ma duc cu masina, le colectez si le aduc in piata. Daca taranul vrea sa vina direct, poate sa vina direct, dar atunci pe el îl costa transportul. Acesta este un mod foarte simplu si foarte coerent de a colecta produsele si de a impulsiona productia. Asta nu inseamna ca totul o sa fie usor, si de aceea eu ma pregatesc pentru orice posibilitate pe care o pot imagina acum. Îmi pregatesc echipa care sa imi dezvolte spatiile pentru inchiriat si imi pregatesc echipa care sa poata sa mearga in toate zonele. Nu exista Agrostar, cu care putem fi intr-o relatie buna, pentru ca ei au deja o mare pregatire fata de noi. Eu n-am orgolii, este adevarat ca, atunci cand am achizitionat piata de gros, multi s-au intrebat ce o sa fac. O sa bat la usi si o sa zic: tu care te pricepi, hai sa invat de la tine, sa facem transfer de know-how. Marele meu noroc in viata si in business a fost ca nu am fost dominata de orgolii sau de faptul ca sunt atotstiutoare. Eu sunt deschisa sa invat toata viata. Totul se cladeste in timp. Marele business Mobexpert s-a cladit in 15 ani si se cladeste in continuare. Am vrut si vreau sa fac lucrurile cum trebuie. Acum stiu ca se va castiga foarte bine din inchiriere, dar se va castiga si din aceasta companie care colecteaza bunurile. Mai mult, voi castiga pentru ca oamenii care au fost disponibilizati, daca vor sti ca exista investitii in agricultura, vor zice: “Ma mut acolo ca sunt oameni care cultiva prune si altii care le cumpara si platesc la pretul corect”. Este felul meu de a inchide frumos lantul, circuitul corect.

Care este motivatia suprema pentru tot ceea ce faceti?
Cred ca este mai mult decat firea. Imi place sa fac lucruri si imi place sa vad ca au iesit. Camelia Sucu o motiveaza pe ea insasi. Cand esti matur, iti faci o oarecare ordine cu tine. Eu am ales sa cresc, si cand spun asta, nu ma refer la material. Este vorba de dorinta de a darui si de a lasa ceva in urma.