Alina Proorocu
Considerandu-se un copil al aviatiei, Madalina Cretu se afla de aproape 12 ani la conducerea biroului local al companiei Malev Hungarian Airlines. A intrat devreme in acest domeniu dinamic, alaturandu-se companiei Tarom imediat dupa absolvirea facultatii, iar experienta acumulata in acesti ani au ajutat-o sa conduca firma pe care o reprezinta in prezent catre consolidarea pozitiei pe piata romaneasca.
Anul trecut agentia TravelBiz a inregistrat o crestere cu 5% a vanzarilor si o crestere cu 12% a numarului de bilete de avion vandute, ceea ce a insemnat o cifra de afaceri de 5 milioane de euro. a
Aflat in prezent la conducerea unui hotel de patru stele din centrul Capitalei, Mihail Acatrinei a acumulat o experienta de peste 33 de ani in domeniul ospitalitatii. Analizand evolutia pietei de profil, a apreciat ca una dintre cele mai bune perioade pentru hotelul Ramada Majestic Bucharest a reprezentat-o anul 2008, care a incheiat un ciclu exceptional pentru aceasta unitate, iar rezultatele au fost pe masura.
Compania germana de zbor a anuntat stationarea a trei aeronave pe aeroportul din Hanovra, incepand cu 29 aprilie 2010. Orasul Hanovra devine al saselea oras german unde compania, aflata in extindere, este prezenta.
Pe ansamblu, veniturile consumatorilor din Romania nu sunt la acelasi nivel cu cele ale vest-europenilor, dar tara noastra ocupa un loc fruntas in regiune din punct de vedere al vanzarilor pe segmentul ceasurilor de lux, potrivit lui Ion Schiau, CEO al Chronotime International. Astfel, Chronotime International, unul dintre importantii jucatori de pe piata orologiei din Romania, a inregistrat anul trecut vanzari catre magazinele specializate de ceasuri de aproximativ 23 milioane de lei.
Confruntate cu o perioada economica dificila, companiile aeriene isi continua eforturile de eficientizare a operatiunilor afectate de criza financiara mondiala. In acest context, oficiali ai unor mari operatori aerieni au prezentat pentru Business Arena principalele tendinte inregistrate in acest an. Raportand pierderi de 429,5 milioane euro in 2008, Austrian Airlines a inregistrat in primul semestru al anului curent o scadere a numarului de pasageri cu 12,6 % fata de aceeasi perioada a anului trecut, transportand 6,4 milioane de pasageri. In aceeasi perioada, compania a inregistrat un grad de ocupare de 73,6%.
Economist de profesie, dar pasionata de calatorii, drumetii montane, rafting si lectura, Georgeta Grecu ocupa functia de Resident Manager al hotelului Starlight Suiten din februarie 2009. Cu peste 15 ani de experienta in domeniul ospitalitatii, aceasta si-a consolidat cariera detinand anterior functii precum cea de Senior Sales & Marketing Manager in cadrul hotelului Sofitel (in present Pullman), cu responsabilitati in zona de organizare evenimente si banqueting, si responsabil vanzari si logistica la Centrul de Conferinte World Trade Center Bucuresti.
Compania Germanwings vizeaza crestere pentru perioada lunilor urmatoare. Patru noi avioane vor intregi flota companiei, ajungandu-se la un numar de 30 de aeronave de tip Airbus A319. Totodata, compania se asteapta la o crestere a capacitatii cu doua cifre procentuale pentru ca in acest an, Germanwings isi propune sa depaseasca cifra de 10 milioane de locuri pe toate rutele liniei aeriene.