In SUA: Vânzările de case au crescut cu 16,6% luna trecută și sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani
Americanii și-au majorat achizițiile de case noi în luna aprilie până la cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani, iar prețurile au atins un nivel record, o nouă dovadă că ritmul de creștere al economiei americane a accelerat în cel de-al doilea trimestru.Departamentul american al Comerțului a anunțat că vânzările de case noi au crescut cu 16,6% luna trecută,
până la o rată ajustată sezonier de 619.000 unități, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna ianuarie 2008, înainte de debutul crizei financiare. În plus, cifrele pentru luna martie au fost revizuite în sus până la 531.000 de unități, în loc de 511.000, cât s-a anunțat anterior.
Economiștii intervievați de Reuters estimau că vânzările de case noi, care reprezintă aproximativ 10,2% din piața imobiliară americană, vor atinge până la 523.000 de unități în luna aprilie.
Vânzările de case noi sunt, însă, volatile, variind în special de la o regiune la alta. De exemplu, în luna aprilie, vânzările de case noi au crescut cu 52,8% în nord-estul SUA, dar au înregistrat o scădere de 5% în Midwest.
Datele publicate de Departamentul american al Comerțului mai arată că stocul de case noi de pe piață a scăzut cu 0,4%, până la 243.000. Dacă ritmul vânzărilor înregistrat în luna aprilie se va menține, va dura 4,7 luni pentru lichidarea întregului stoc de pe piață. În plus, prețul mediu pentru o casă nouă a crescut cu 9,7%, comparativ cu situația din urmă cu un an, până la nivelul record de 321.100 de dolari.
Noile locuri de muncă create de economia americană și dobânzile reduse la creditele ipotecare au încurajat mai mulți americani să cumpere case noi. Acest lucru stimulează construcțiile și sprijină economia.
Informațiile privind vânzările de case noi, împreună cu evoluțiile pozitive ale vânzărilor cu amănuntul și producției industriale, sugerează că economia americană a apăsat pedala de accelerație după ce, în primul trimestru, aproape a stagnat.

S-ar putea să îți placă:
COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza