UniCredit Leasing anunţă rezultate pozitive pentru primele trei luni ale anului
Pentru UniCredit Leasing rezultatele primului trimestru din 2016 au fost remarcabile, primele trei luni reprezentând cel mai bun trimestru din ultimii 8 ani în privinţa valorii bunurilor finanţate. Valoarea de achiziţie a bunurilor finanţate în primul trimestru al anului 2016 a fost de 105 milioane de euro, incluzând volumul de leasing operaţional derulat de UniCredit Leasing Fleet Management, care a fost de 9,5 milioane de euro.Valoarea noilor finanţări acordate de UniCredit Leasing Corporation a fost de 79,3 milioane de euro.
Profitul net consolidat al activităţilor de leasing raportat în primul trimestru al anului, calculat în conformitate cu standardele IFRS, este de 2,1 milioane de euro, în creştere cu 37% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.
Pe fondul noilor tranzacţii încheiate până la 31 martie 2016, portofoliul UniCredit Leasing a crescut cu 11,5% faţă de 31 martie 2015, ajungând la finalul trimestrului la 778 milioane de euro.
O creştere importantă în primul trimestru al anului, de 47%, a înregistrat finanţarea segmentului autovehiculelor, precum şi segmentul autovehicule grele (camioane şi semiremorci) care a crescut cu 27% faţă de anul trecut. În ceea ce priveşte structura categoriilor de echipamente finanţate, echipamentele industriale deţin o pondere de 60% din totalul valorii echipamentelor, urmate de echipamentele agricole şi echipamentele medicale, fiecare cu o pondere de 16%.
Volumele de leasing operaţional au înregistrat o creştere de 31% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. UniCredit Leasing Fleet Management oferă soluţii de leasing operaţional pentru sectorul autoturismelor, autovehiculelor uşoare şi grele, IT şi agricultură, având în portofoliu administrarea unei flote de 2.734 de autoturisme. Pentru o mare parte dintre acestea, compania oferă şi servicii de management al flotei.
“Rezultatele UniCredit Leasing în primul trimestru din 2016 sunt peste aşteptari – această perioadă fiind cel mai bun trimestru de pana acum din punct de vedere al valorii bunurilor finanţate. Leasingul este un barometru bun al economiei: o disponibilitate crescută pentru investiţii este un indicator pentru o economie ce se îndreaptă către o zona sustenabilă” a declarat Mircea Cotiga, CEO al UniCredit Leasing Corporation IFN SA.
UniCredit Leasing oferă servicii de finanţare şi alte servicii conexe: leasing financiar, leasing operaţional, credit şi intermediere în asigurări, prin UniCredit Leasing Corporation IFN, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Insurance Broker.
Citeşte mai multe despre:
UniCredit Leasing
S-ar putea să îți placă:
COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza