Links Sitemap Business Linker Sitemap

UniCredit Bank - emisiune de obligațiuni senioare negarantate în valoare de 480 milioane lei, cu o maturitate de 5 ani

263 afisari
UniCredit Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei (de rang senior, negarantate), printr-o ofertă derulată în data de 21 noiembrie 2023. Prin oferta de obligațiuni, banca a vizat atragerea unei sume totale de 400 de milioane de lei. Oferta a fost suprasubscrisă de două ori de către investitori, astfel încât suma finală alocată s-a ridicat la 480 milioane de lei.
Emisiunea de obligațiuni corporative în lei a UniCredit Bank este parte a unui program mai amplu de diversificare a surselor de finanțare, destinate creșterii accesului la finanțare pentru clienții băncii. Oferta a fost încheiată cu succes, pe baza subscrierilor realizate de investitori instituționali locali și instituții financiare internaționale.
 
Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank: “Această nouă emisiune de obligațiuni reprezintă confirmarea faptului că suntem preocupați constant de dezvoltarea pieței locale de capital, de oferirea de oportunități pentru investitori, precum și de creșterea accesului la finanțări pentru clienții noștri. Suntem foarte recunoscători pentru interesul puternic din partea investitorilor care reafirmă astfel încrederea lor în direcția noastră strategică, în poziția solidă ca organizație.“
 
Emisiunea are o maturitate de 5 ani (24 noiembrie 2028) și un cupon anual fix de 7,82% și a fost realizată în cadrul Programului de emisiune de obligațiuni pe termen mediu, în condițiile prospectului de bază aprobat de ASF pe 7 decembrie 2022 și completat prin intermediul suplimentului aprobat în data de 7 noiembrie 2023.  Suma totală emisă în cadrul programului, prin intermediul a două emisiuni (21 decembrie 2022 și 24 noiembrie 2023) ajunge astfel la 968,5 milioane de lei.
Obligațiunile vor fi listate la Bursa de Valori București.

Intermediarul emisiunii a fost Alpha Bank România S.A., iar casa de avocatură Clifford Chance Badea a asigurat consultanța juridică.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza