Raiffeisen Bank a reluat acordarea de credite pentru programul Noua Casă
Raiffeisen Bank a reluat acordarea de credite Noua Casă, în urma suplimentării de către FNGCIMM a sumelor alocate ca şi garanţii, au transmis reprezentanţii băncii. Potrivit sursei citate, în acest fel clienţii pot opta atât pe variantele de credite pentru achiziţie locuinţe pe care banca le oferă, cât şi pentru credite Noua Casă. "Aceaste sume suplimentare alocate de către FNGCIMM ca şi garanţii pot fi utilizate până la 31.12.2021 inclusiv, iar clienţii pot să solicite emiterea unor promisiuni de garantare cu o valabilitate de până la 18 luni, acolo unde este cazul.”, precizează sursa citată.
Conform reprezentanţilor băncii, creditele Noua Casă au un avans 5%, dacă se achiziţionează imobile noi/vechi cu preţul de maxim 70.000 euro sau au un avans de 15% pentru imobile noi (cu mai puţin de 5 ani de la recepţie), cu preţul de vânzare între 70.001 şi 140.000 euro.
"În agenţiile Raiffeisen Bank, clienţii pot obţine pe loc sau în maximum 24 ore preaprobarea financiară pentru creditele imobiliare, valabilă până la 90 de zile, timp în care îşi pot căuta locuinţa pe care şi-o doresc.”, menţionează sursa citată.
Până la 30 septembrie 2021, atât prin produsul propriu de finanţare, cât şi prin participarea la programul Noua Casă, banca a acordat cu aproximativ 50% mai multe credite imobiliare, ca volum, decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, încurajând mai ales achiziţia de imobile verzi.
S-ar putea să îți placă:
COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza