Links Sitemap Business Linker Sitemap

Radu Crăciun: Numaratoarea inversă a Început!

649 afisari
Nu vă lăsați înșelați de aparențe. Există un ceas care, chiar dacă nu îl auziți, ticăie și măsoară timpul pe care îl mai avem până la începutul unui colaps economic. Nu avem cum să stăm acasă pe bani tipăriți de băncile centrale. Nu avem cum să ne păstram avuția individuală într-o țară care nu mai produce avuție. Nu vom putea supraviețui la nesfârșit cheltuind economiile făcute. Ele se vor epuiza. Nu vom putea amâna plata taxelor sau a impozitelor la stat și să așteptam de la același stat o asistență financiară din banii pe care nu-i are. Nu vom putea crește deficitele bugetare oricât de mult, pentru că vom sfârși prin a deveni total nefrecventabili de către investitori. Banca Națională nu va putea vinde la nesfârșit valuta pentru a proteja leul, pentru că rezervele ei valutare se vor epuiza. Și nu ar trebui!
Suntem într-un moment în care până și în cazul SUA, unde tendințele sugerează o datorie raportata la PIB mai mare decât cea de după cel de-al Doilea Război Mondial, apar întrebări despre cine va mai cumpăra datoria americană, în condițiile în care achizițiile investitorilor străini erau deja în scădere de mai multa vreme. Iar Rusia și China nu sunt străine de aceasta.

Încă visăm că putem sta liniștiți acasă oricât de mult, până când virusul va dispărea. Problema este că nu știm când va dispărea și nu știm dacă va dispărea. Iar economiile țărilor afectate nu vor rezista până atunci pe modelul de „funcționare” de acum. Pe măsură însă ce timpul trece, disfuncționalitățile vor începe să aducă consecințe: șomaj, sărăcie, falimente personale, revolte și haos. Știrile anunță că în sudul Italiei, în disperare de cauză, oamenii se organizează în grupuri pentru a jefui magazine, în timp ce Mafia încearcă să preia controlul în aceste regiuni.

Majoritatea țărilor afectate nu sunt încă acolo, pentru că ele sunt suficient de bogate pentru a-și permite luxul de a menține o perioadă de timp anomalia economică actuală. Dar cât timp va avea India sau țările africane pentru a împiedica un haos generalizat? Și, în ultima instanță, clepsidra se va scurge chiar și pentru țările dezvoltate, apropiindu-le de momentul colapsului.

Și nu am niciun dubiu că în locul unui colaps economic care să ne întoarcă înapoi cu 50 sau 100 de ani, va fi preferată, cu orice preț, repornirea economiei, repornirea societății. Asta va presupune învățarea conviețuirii cu virusurile, prezente și viitoare, printr-o schimbare probabil fundamentală a societății umane în ce privește comportamentul său social, modul de lucru, modul de protecție sanitară și așa mai departe. Dar, fără doar și poate, economia va trebui repornită, iar resursele trebuie economisite pentru acel moment.

Nu discut dacă epidemia a fost sau nu supramediatizată sau amplificată în mod artificial. Până la urmă, spitalele copleșite sunt o realitate pe care nu o poate contesta nimeni. În egală măsură, și deciziile de viață și moarte pe care doctorii au fost sau sunt obligați să le ia. Dar perspectivele destrămării societății umane vor deveni în scurt timp atât de prezente și atât de amenințătoare, încât niciun lider nu le va putea ignora.

Și analiza cost-beneficiu pe care o va face va arata că întârzierea repornirii economiei și a societății ar putea duce la efecte recuperabile în decenii și la o distrugere amplă de avuție. Așa ceva nu va fi acceptat și vedem deja semne în acest sens: din Germania, Austria, Italia, SUA, ca să menționez doar câteva exemple.

Azi persistă o iluzie: statul trebuie să sprijine prezervarea cât mai multor afaceri. Ar fi o prostie. Multe afaceri nu vor mai avea niciun viitor, iar o alocare nediferențiată a banilor va duce la risipirea lor. Vom fi martorii unui episod important de „distrugere creativă”, prin care multe afaceri vor dispărea și foarte multe altele vor apărea. Statul va trebui să sprijine acest proces creativ prin sprijinirea antreprenorilor cu idei și viziune.

Statul va trebui să-și aleagă războaiele pe măsura puterilor. Vă trebui să prioritizeze proiectele, favorizând finanțarea celor cu impact imediat și aplecându-se apoi asupra celor cu efect pe termen mediu. Statul va trebui să colecteze taxe și impozite, fără de care este doar o „mână moartă”.

Iar românii, indiferent că sunt angajați sau angajatori, vor trebui să înțeleagă că cea mai mare slăbiciune a României este bugetul său minuscul raportat la valoarea economiei și la bugetele țărilor europene. Iar această slăbiciune ne limitează în mod clar opțiunile pe care le avem la una singură: întoarcerea la muncă și la viață în maximum două luni. Și ne obligă la crearea contextului epidemiologic și sanitar care să o permită.


S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza