Producătorul de încălțăminte Clujana deschide primul magazin online și un nou showroom în Cluj-Napoca
Clujana, unul dintre cele mai importante branduri intrate în portofoliul CITR, a deschis săptămâna asta primul magazin online și cel de-al doilea showroom de încălțăminte din piele în Cluj-Napoca. Deși a intrat în insolvență la începutul acestui an, Clujana arată deja primele semne reale de însănătoșire.Cu o investiție minimă compania, aflată în procedură de insolvență în portofoliul CITR, deține astăzi două showroom-uri în Cluj-Napoca și colaborează pentru desfacerea produselor sale cu parteneri din mai multe județe din țară, printre care: Sibiu, Mureș, Iași și Cluj și exportă produsele în mai multe magazine din Germania și Italia.
Prin această decizie, Clujana și CITR estimează o creștere cu 20% a vânzărilor produselor din portofoliu.
Mariana Boiciuc, Partner CITR Cluj, a declarat: "Clujana însemnă în primul rând istorie și tradiție, atât prin prisma longevității sale, cât și prin calitatea produselor pe care le fabrică. Unul dintre obiectivele noastre este să creăm mediul propice pentru adaptarea brandului la piață și să cucerim un segment de clienți neexplorat până acum, tineri cu vârste între 25-40 de ani. Restructurarea Clujana presupune un mix de tradiție și modernitate, esențial pentru salvarea acestui brand important. Ca și până acum, CITR își propune reintegrarea pe piață a brandurilor locale cu potențial, care să contribuie la stabilitatea economiei românești.”
Florin Gliga, Administrator special Clujana, a precizat: "Deschiderea magazinului online și extinderea printr-un nou showroom în Cluj-Napoca marchează o nouă etapă în relația cu clienții noștri. Vrem ca produsele Clujana să ajungă mai repede la ei. Ne propunem să continuăm tradiția Clujana, dar și să dăm un suflu nou brandului prin diversificarea portofoliul de produse. De aceea, credem noi, trecerea în mediul digital demonstrează că înțelegem mai bine piața și că suntem deschiși să ne adaptăm. Avem încredere că acești primi pași deschid un nou drum, de creștere, pentru compania noastră.”
Citeşte mai multe despre:
Clujana
S-ar putea să îți placă:
COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza