Links Sitemap Business Linker Sitemap

Porsche Finance Group facilitează obținerea împuternicirilor de ieșire din țară

2748 afisari
Porsche Finance Group a anunțat lansarea unui nou serviciu, prin care clienții de leasing financiar sau operațional pot obține online împuternicirea de ieșire din țară. Începând cu luna mai a acestui an, clienții care și-au făcut cont pe site-ul companiei în cadrul secțiunii Situație Cont Client, obțin împuternicirea de ieșire din țară mult mai rapid, oricând au nevoie de ea, fără a se mai deplasa la sediul companiei și fără formalități suplimentare.
"Știm cât de important este timpul pentru fiecare dintre clienții noștri. Continuăm astfel strategia de creștere a satisfacției clienților prin alinierea la exigențele lor: ne-am simplificat procedurile și am eficientizat procesul în interesul clientului, astfel încât acesta să poată descărca rapid împuternicirea necesară ieșirii din țară cu autovehiculul său în leasing”, a declarat David Gedlička, CEO al Porsche Finance Group.
Împuternicirea de ieșire din țară este necesară clientului care dorește să utilizeze mașina în leasing în afara granițelor țării. Aceasta este emisă de societatea de leasing și trebuie să conțină informații precum: numele proprietarului autovehiculului, numele utilizatorului contractului de leasing, date de identificare a autovehiculului, data eliberării împuternicirii și perioada de valabilitate a acesteia.
Începând din această lună, pentru clienții de leasing împuternicirea poate fi generată automat de către aceștia, prin accesarea contului de client de pe site-ul companiei.
"Am lansat acest serviciu în urma analizei cererilor de eliberare a împuternicirii de ieșire din țară, care acopereau aproximativ 30% din totalul solicitărilor lunare în contractele noastre de leasing. Simplificarea procedurilor și înlăturarea formularului de cerere a documentului îi scutește pe beneficiari de efort, le salvează din timp și uneori îi ajută în situații dificile în care au nevoie de împuternicire imediat. Astfel, am eficientizat procesul de la câteva ore, la câteva minute”, a adăugat David Gedlička, CEO al Porsche Finance Group.
Potrivit companiei, pentru deplasarea către destinații speciale (Turcia, Ucraina, Republica Moldova), în care se solicită documente în original și/ sau alte formalități, clienții trebuie să completeze informații suplimentare în secțiunea dedicată, urmând să primească documentele la adresa de corespondență în 24 - 48 de ore lucrătoare.

 
Citeşte mai multe despre: Porsche Finance Group

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza