Links Sitemap Business Linker Sitemap

Operarea automată pentru trenurile regionale de pasageri va fi testată în Germania

1798 afisari
Ministerul Economiei din Germania a acordat Alstom distincția "Innovation Prize for Regulatory Sandboxes" pentru un proiect de testare planificat în vederea implementării Operării automate a trenurilor (Automatic Train Operation - ATO) în operarea zilnică a trenurilor regionale de pasageri. Proiectul va începe în 2021, în colaborare cu Asociația Regională Braunschweig, Centrul Aerospațial German (DLR) și Universitatea Tehnică din Berlin (TU Berlin).
După evaluarea liniilor selectate și a echipamentelor necesare pentru operarea automată, testele vor fi efectuate împreună cu Metronom Eisenbahngesellschaft, operator feroviar din Saxonia Inferioară, cu două trenuri regionale Coradia proprietatea Regionalbahnfahrzeuge Großraum Braunschweig GmbH. Alstom este de multă vreme lider mondial în soluții ATO pentru sisteme de metrou, dar aceste teste vor reprezenta o premieră mondială pentru trenurile regionale de pasageri.
"În viitor, trenurile automatizate vor optimiza operațiunile feroviare regionale, vor reduce consumul de energie și vor oferi mai mult confort călătorilor. Astfel, conducerea extrem de automatizată va contribui decisiv la protecția climei, precum și la dezvoltarea unui sistem feroviar modern și atractiv. După dezvoltarea și testarea cu succes a primului tren din lume pe bază de hidrogen, Coradia iLint, Alstom este încă o dată pionier inovator în transportul feroviar, cu proiectul pilot al trenurilor regionale operate automat”, a spus Jörg Nikutta, Director General al Alstom în Germania și Austria
Pentru acest proiect, două trenuri bazate pe platforma de succes a Alstom, Coradia Continental, vor fi echipate cu echipamentele Sistemului european de control al trenurilor (ETCS) și cu echipamente suplimentare de Operare automată a trenului (ATO). Echipamentele vor permite ca trenurile să fie operate automat, testând niveluri diferite de automatizare (Grade of Automation – GoA): GoA3 în operarea obișnuită cu pasageri și GoA4 în timpul manevrelor. GoA3 descrie o călătorie complet autonomă a trenului, dar cu un însoțitor care poate să intervină în operare în situații de urgență. GoA4 se referă la operarea neasistată, fără personal la bord, dar cu posibilitatea controlului de la distanță. 
Felicitări privind acordarea naţională a Premiului pentru Inovaţie au fost exprimate de către Ministrul Transporturilor şi Economiei din Saxonia Inferioară, Dr. Bernd Althusmann: "După operarea cu succes a trenului cu celulă de combustie cu hidrogen în triunghiul Elbe-Weser, unitatea Alstom din Salzgitter stabileşte încă o dată standardele pentru transportul local de mâine cu acest proiect. Faptul că noi suntem acum capabili în Saxonia Inferioară să continuăm testarea şi dezvoltarea operării automate a trenului pe lângă testarea în teren a mobilităţii rutiere automate şi în reţea este un pas decisiv pentru viitorul transportului feroviar de pasageri. Proiectul noului model promite un grad ridicat de inovare, de care avem nevoie pentru servicii de mobilitate eficiente şi cu impact minim asupra mediului. Desigur, sunt încântat, în mod special, de faptul că odată cu Alstom, încă o societate din Saxonia Inferioară întăreşte reputaţia noastră de sursă importantă de inovare”.
"ATO, sau Operarea Automată a Trenului este una dintre cele mai incitante provocări din industria feroviară. Ne oferă oportunitatea să structurăm și să modificăm semnificativ managementul operațional în viitor. Dar sunt necesare încă multe studii înainte de a ajunge aici și sunt onorată să colaborez cu Alstom la acest proiect”, a declarat Birgit Milius, Director al Departamentului de Operațiuni și Infrastructuri Feroviare al TU Berlin. În proiectul aplicat, oficialul german va investiga diverse aspecte, inclusiv integrarea persoanelor în sistemul tehnic.
Fritz Rössig, Director al Departamentului de Transport al Asociației Regionale și director general al Regionalbahnfahrzeuge Großraum Braunschweig GmbH adaugă: "Inteligența artificială este o tehnologie importantă pentru ca transportul feroviar local de pasageri al viitorului să devină și mai eficient, mai fiabil și mai economic. În acest context, Asociația Regională Braunschweig sprijină acest proiect de cercetare inovator și pune cu plăcere la dispoziție „vehiculele ENNO” pe care le deține în acest scop”.
Jörn Groos, lider de grup în domeniul tehnologiei achiziţiei de date şi al recuperării informaţiilor la Institutul Tehnologic pentru Sisteme de Transport din cadrul Centrului Aerospațial German DLR e. V., adaugă: "Încercările în condiții reale sunt indispensabile pentru dezvoltarea abordărilor practice ale inteligenţei Artificiale în vederea optimizării sistemului feroviar”.
Descoperirile din cadrul acestui proiect important vor contribui decisiv la dezvoltarea ulterioară a cadrului legal și de reglementare care va supraveghea Operarea automată a trenurilor. Saxonia Inferioară va ocupa un loc de frunte, şi este încrezătoare că trenurile regionale automate echipate cu GoA3 vor fi în curând gata pentru producţia de serie. În realizarea spațiilor de testare în materie de reglementare, Alstom se poate baza pe know-how-ul său extins în materie de trenuri de metrou automatizate și alte proiecte ce implică ATO. Compania conduce proiectul ATO european în cadrul Shift2Rail și este implicată în proiectul trenurilor de marfă automate ale SNCF.
Citeşte mai multe despre: Alstom

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza