Înălțare, la JTI

”De ce a apărut această operă de artă la intrarea în JTI? Ne aflăm  într-un nou sediu, extins și renovat. Ne-am dorit un obiect de artă definitoriu pentru identitatea noastră corporatistă, care să innobileze acest spațiu. Am primit diverse propuneri, inclusiv de a amplasa o copie a Coloanei Inifinitului. Dar...noi suntem originali. Am discutat cu mai mulți sculptori, iar în final l-am ales pe Giulian Dumitriu. El a înțeles  de la început ce vrem, care sunt valorile și aspirațiile noastre. De ce o coloană, columnă, stâlp? Pentru că înseamnă transcendență, deopotrivă trecut, aspirație, construcție, modernism, iar în cazul nostru înseamnă chiar echipă, pentru că e formată din foarte multe elemente individuale. Lucrarea e dechisă interpretărilor, oricine o poate intrepreta în stil propriu, este o operă la care s-a muncit foarte mult, inclusiv fizic. S-a turnat bronz incandescent în căușe, pentru ca, mai târziu, elemente solide să răsară din pietre ca sâmburii fructelor. A fost nevoie de foarte multă forță, pentru ca nu este ușor să ajungi din bucăți la un întreg. Așadar, această lucrare reprezintă interpretarea originală a valorilor JTI: Enterprising, Open, Challenging.  Este vorba despre valorile companiei, dar și despre cele naționale, îngemănate simbolic cu cele ale companiei mamă din Japonia, la fel de simple și profunde. De aceea am invitat astăzi, la acest vernisaj, un renumit critic de artă, Pavel Șușară, dar și un autentic cunoscător al  transcendenței, Grigore Leșe”.
”Sunt onorat și vă mulțumesc pentru că am fost ales să fac eu această lucrare. Sper să vă bucure prezența ei în fiecare zi în noul sediu JTI”, a declarat Giulian Dumitriu.
 Giulian Dumitriu explorează în lucrările ultimilor ani un gen de nișă foarte special, un neo-realism contemporan cât se poate de abstract care, fără a fi asimilat artei industriale, răspunde căutarilor legate de identitatea artistică a corporațiilor, cu referire la branding și valori exprimate plastic.
Pavel Șușară, renumit critic de artă, a dezvăluit celor de față sensurile ascunse ale lucrării: ”Giulian Dumitriu nu lucrează nici prin eliminare, nici prin adăugare. E o simplă aparență că cele două elemente, miezul, partea de susținere și elementele care înconjoară partea de inox sunt adăugate. El lucrează prin asociere, prin juxtapunere. Elementele sunt lucrate individual, fiecare dintre moduli este separat inițial. Lucrarea este modulară, se așază pe verticală, urmează traseul unei coloane, iar modulii sunt aparent aleatorii, nici unul nu e asemănător cu celălalt. Fiecare modul îl preia pe celălalt într-un sistem de oglinzi, de absorbție,  iar scupltura devine incandescentă, un amestec de lumină caldă și rece, care de fapt transformă totul într-o coloană de lumină. Iar lumina este mai degrabă una interioară, necreată, este un "lux" nu un "lumen", generează lumină, ca în mozaicul bizantin. Iar aici putem face o legătură subtilă, cu spiritul extrem oriental, cu lumina care nu e retorică, ci umple golul, ne apropie pe noi, cei din zona orientală a creștinismului, de arta din extremul orient. Există și o parte aplicată a acestei lucrări, ea se găsește într-o instituție care, din moment ce găzduiește această lucrare, înseamnă că se regăsește în ea. Nu te aștepți ca în orice societate comercială în care intri să găsești o operă de artă. Dacă aici găsim un asemenea reper, înseamnă că se întâmplă ceva special. Lucrarea devine o sinteză a ceea ce compania reprezintă, are legătură cu structura ei, cu esența ei. Este vorba despre o aspirație pe cale verticală, pe care o conotează, o dezvăluie opera de artă, despre un spirit al coagulării. Și, probabil, ca orice companie care se respectă spre asta și aspiră. Să crească împreună cu ceea ce coagulează în jurul ei. Să adune în jurul ei, armonizând, elemente aparent disparate, dar care au o singură vocație, o singură aspirație, aceea de a funcționa și de a trăi unitar. Coloana, indiferent că este a lui Giulian, indiferent că este a lui Brâncuși, are ca sursă arborele vieții, axul lumii, pomul adamic care conotează viața, care poartă cu sine viața, care dă sens existenței și din care, până la urmă, se cioplește și crucea reînnoirii și a resurecției spirituale. Un alt lucru foarte important este și faptul că noi trăim într-o lume orizontală, o lume care a uitat verticalul. Verticala leagă pământul de cer. Având în vedere toate aceste lucruri, mutarea interesului de pe orizontală pe verticală, comunicarea într-un spațiu social, într-un spațiu instituțional, expresivitatea plastică și zona spirituală, metafizică, avem de-a face nu doar cu o simplă colaborare între o companie și un sculptor, ci de o formă de căutare împreună a unei noi soluții de descoperire a naturii noastre, care nu se erodează odată cu primul răsărit și cu primul avânt. Grigore Leșe nu se află întâmplător aici, pentru că tot ce face el este legat de etnos, nu de muzică populară așa cum o înțelegem noi. El vine cu un substrat, cu spiritul care unifică oamenii, unifică specia, indiferent unde s-ar regăsi ea. El a găsit sonorități, fraze, comportamente, atitudini similare din Mexic până în Balcani, din Iran până în Rusia, înainte de a-și pune problema unor locuri disparate și a unei geografii exterioare. Ceea ce a făcut Giulian și ceea ce ne va propune Grigore Leșe se leagă profund în motivația și în sensul pe care cele două activități, cele două limbaje, cele două tipuri de sensibilitate le au, în mod obligatoriu, la nivel de specie și în urma experienței individuale”.
În încheierea evenimentului, Grigore Leșe a interpretat variatiuni pe o tema ancestrală, în sonorități specifice diverselor zone ale lumii. Pentru că, așa cum a declarat artistul, noi toți, deși diferiți în aparență, simțim la fel.
”Când mi s-a propus să vin aici să cânt, m-am întrebat: sunt eu potrivit să vin în locul acesta să mă destăinui? Mă uit la dumneavoastră și văd că sunteți tineri și frumoși. Și aveți minți luminate. Acum, mă uit la lucrarea lui Giulian și ce văd? Văd mințile dumneavoastră care se „încâlcesc”. Și se bat. Iar în această lume, trebuie ca, la un moment dat, muzica să unească mințile. Se zice că, de la o altitudine în sus, dacă te duci în Carpați, se cântă într-o structură muzicală anume, dacă te duci în Pirinei se cântă asemănător, dacă te duci în Mongolia se cântă asemănător. Oare de ce? Pentru că oamenii trăiesc - din punct de vedere psihic, social și economic – asemănător. Dacă mă duc la japonezi și le cânt, îi văd că stau și ascultă, dacă mă duc la nordici stau și ascultă, dacă mă duc la mediteraneeni stau și ascultă și, astfel, găsim punctul comun. La noi se spune: cântă după inima ta și nu după inima altuia. Dumneavoastră, de câte ori veniți aici și vă uitați la ce a vrut acest om să spună cu sculptura lui, vă adunați gândurile, și apoi intrați pe computere, iar când plecați spre casă vă uitați din nou și vă aduceți aminte că aici a fost și Grigore Leșe și ne-a spus că trebuie să ne uităm la acest semn. Când faci un semn sau pui un semn, nu e de joacă”, a declarat artistul.
La final, Grigore Leșe, legând prin coloana lui Giulian Dumitriu lumea de dincolo cu lumea concretă a prezentului, a spus celor de față: ”Și, pentru că astăzi se întâmplă Înălțarea Domnului, vă spun tuturor, azi ne-am înălțat împreună!”.