Links Sitemap Business Linker Sitemap

Mihaela Lupu va fi noul CEO și Președinte al Directoratului UniCredit Bank în România

479 afisari
Mihaela Lupu, în prezent Chief Financial Officer pentru Europa Centrală și de Est (CE&EE) în cadrul Grupului UniCredit, va fi noul CEO și Președinte al Directoratului UniCredit Bank în România, începând cu data de 16 octombrie 2023. Numirea ei este aprobată de Banca Naționala a României.
Având o carieră remarcabilă timp de 25 ani în UniCredit, Mihaela Lupu și-a început drumul în cadrul Grupului UniCredit în august 1998, în HVB Bank Romania S.A., în poziția de Analist Financiar, ajungând în 2004 Coordonator al Departamentului de Control Financiar. Din 2007, Mihaela a fost promovată în funcția de Șef Departament Control Financiar în UniCredit Țiriac Bank, devenind în 2010 Director de Planificare și Control. Experiența acumulată în aceste funcții de conducere și calitățile de lider au recomandat-o în 2013 pentru numirea în poziția de CFO și membru al Directoratului UniCredit Bank în România. Din 2017, Mihaela Lupu a acceptat noi provocări în cadrul Grupului, preluând succesiv poziția de Head of Group Planning, Capital Management & Strategic ALM și, din 2021 până în prezent, rolul de CFO Central and Eastern Europe (CE&EE).

Printre responsabilitățile asumate cu succes de Mihaela și care au făcut-o remarcată în cariera sa, se găsesc participarea în echipa de due diligence pentru fuziunea cu Banca Comercială Ion Țiriac, urmată de fuziunea dintre UniCredit și HVB Țiriac, precum și faptul că a făcut parte din echipa care a coordonat achiziția portofoliilor de retail și corporate de la RBS.
 
Teodora Petkova, Head of Central & Eastern Europe în cadrul UniCredit, a declarat: “Numirea Mihaelei în funcția de CEO al UniCredit Bank în România reflectă pregătirea ei profesională și contribuțiile ei remarcabile în cadrul organizației noastre. Abordarea ei bazată pe analiza datelor în luarea deciziilor, gândirea ei strategică, capacitatea solidă de gestionare a riscului, împreună cu acuitatea în înțelegerea profundă a business-ului, o poziționează pentru misiunea de a conduce creșterea și stabilitatea băncii și pentru a contribui la dezvoltarea și succesul continuu al clienților și colegilor noștri din România”.

“Este o onoare și o bucurie să mă întorc în cadrul UniCredit Bank în România, alături de echipa din care am făcut parte și în care am crescut atât de mulți ani din viața mea profesională. Simt în același timp și o responsabilitate imensă. Alături de colegii mei din UniCredit voi continua angajamentul asumat de bancă de a fi un partener al comunităților în care activăm, un actor profund implicat în economia României și unul dintre motoarele de creștere ale Grupului. Misiunea noastră este și va fi să fim mereu mai buni, să oferim produse și servicii adaptate nevoilor clienților noștri și să fim banca pentru viitorul Europei și al României”, a spus Mihaela Lupu.

Mihaela Lupu deține o diplomă în economie, fiind absolventă a Academiei de Științe Economice din București, precum și atestarea Certified Anti-Money Laundering Specialist (CAMS). 
Citeşte mai multe despre: UniCredit Bank

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza