Luxoft a achiziționat Pelagicore AB
Luxoft Holding, Inc, unul dintre furnizorii de top de soluții de dezvoltare software și soluții IT inovatoare către clienți globali, a achiziționat Pelagicore AB, lider pe piața de platforme software open source și servicii pentru in-vehicle infotainment (IVI) și pentru dezvoltarea în domeniul human machine interface (HMI). Orientarea Pelagicore către crearea unor sisteme de înaltă calitate este complementară modelului de business al Luxoft, mai ales în sectorul auto. Pelagicore are o relație strânsă cu cei mai buni producători și furnizori de piese auto și silicon.Pelagicore are și numeroși clienți în rândul corporațiilor de tip blue-chip și deține un portofoliu de produse care facilitează crearea de experiențe mult mai plăcute pentru utilizatori și interfețe cât mai ușor de folosit, în linie cu noua generație de electronice pentru consumatori.
“Suntem bucuroși că Pelagicore a intrat în familia Luxoft. Pentru noi, aceasta este o achiziție strategică întrucât ne consolidează și mai mult poziția de lideri și de furnizori end-to-end care răspund nevoilor de dezvoltare IVI și HMI, global, în industria auto, dar și în rândul producătorilor din domeniu. De asemenea, achiziția ne permite să oferim cea mai bună experiență clienților care solicită tot mai mult acces la cele mai noi și sofisticate tehnologii. Credem că echipa lor puternică, expertiza și platforma lor de OSS va duce oferta Luxoft pentru domeniul auto la un alt nivel”, a declarat Georg Doll, Luxoft Automotive Managing Director.
“Digitalizarea schimbă modul în care diferite dispozitive sunt create dar și limitele între experiența fizică și cea digitală. Capacitatea Pelagicore și expertiza Luxoft răspund acestor schimbări și deschid noi oportunități în termeni de creare de noi dispozitive. Mai mult, credem că acesta este punctul de pornire pentru dezvoltarea de noi aplicații și soluții pe mai multe verticale în cadrul companiei precum telecom, electronice, echipamente medicale, etc.”, a adăugat Georg Doll.
“Luxoft ne va oferi acces la o piață mai largă care cere servicii de înaltă calitate, iar împreună ne propunem să devenim furnizori de top în zona de soluții software. Suntem convinși că în urma parteneriatului, clienții noștri vor beneficia de expertiza Luxoft în termeni de design, panouri de instrumente, sisteme avansate de asistență la volan și de conducere autonomă, conectivitate, internet of things (IoT), dar și de navigație inteligentă. Împreună credem că putem să aliniem industria auto cu cea a bunurilor electronice de larg consum”, a precizat Alwin Bakkenes, CEO al Pelagicore.
Citeşte mai multe despre:
Luxoft Holding, Pelagicore
S-ar putea să îți placă:
COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza