Links Sitemap Business Linker Sitemap

Ionuţ Dumitru: Cei 30 de ani de tranziţie pot fi împărţiţi în 10 ani de rătăcire şi 20 de convergenţă

432 afisari
Cei 30 de ani de tranziţie pot fi împărţiţi în 10 ani de rătăcire şi 20 de convergenţă după ce a apărut ceva la orizont pentru noi şi anume aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, considertă economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.
"România a avut o perioadă destul de bună în anii 70-80 în care economia a crescut foarte repede după care a urmat nebunia lui Ceauşescu pe care o ştim cu toţii, aceea de a plăti datoria externă. Am fost aproape de un faliment în 1980 - 1981, iar perioada anilor 80 a fost o perioadă foarte complicată economic. Vedem că am avut o creştere economică foarte proastă sau chiar şi ani de scădere. Am intrat în perioada de tranziţie când economia deja era în declin. Adică aveam o economie care nu se simţea bine de ceva timp, de vreo zece ani. Evident că transformările care s-au produs prin trecerea la economia de piaţă au adus o reacţie puternică în economie şi am avut o perioadă până în 2000 pe care o numesc în prezentare "perioada de rătăcire", adică 10 ani de rătăcire, 20 de ani de convergenţă. Cam aşa putem împărţi cei 30 de ani de tranziţie. Primii 10 am rătăcit şi n-am găsit calea, până a apărut ceva la orizont pentru noi şi anume aderarea la NATO şi aderarea la Uniunea Europeană, care ne-a schimbat complet perspectiva", a declarat Ionuţ Dumitru, în cadrul unui eveniment informal cu presa economică.

El a spus că anii 90 au fost foarte complicaţi, iar între 1989 şi 2000 am avut o scădere economică de -1,6% pe an în medie, urmată în cei 20 ani, începând cu 2000, de o creştere economică foarte înaltă de 4,1% pe an în medie.

"Dacă ne uităm la nivelul PIB-ului şi fixăm 1989 la 100 vedem că în 2000 cei 10 ani de rătăcire am pierdut cam 16% din PIB în termeni reali, iar perioada care a urmat până în 2019, cu o creştere economică foarte rapidă am ajuns la un nivel al PIB-ului de 187% faţă de nivelul anului 1990. Deci după orice cifre nivelul de activitate economică de astăzi este mult mai mare decât în 1989. Pentru cei care încă regretă perioada comunistă în care economia era măreaţă, astăzi economia este aproape dublă", a spus Ionuţ Dumitru.

Economistul şef al Raiffeisen Bank a menţionat că la nivel de componente ale PIB-ului se observă o "foame de consum şi investiţii după o secetă foarte lungă în comunism".



S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza