Links Sitemap Business Linker Sitemap

Grupul Garanti BBVA România a înregistrat un profit net de peste 166 de milioane de lei în 2021

601 afisari
Grupul Garanti BBVA România, care reunește banca Garanti BBVA, Garanti BBVA Credite de Consum și Garanti BBVA Leasing, a înregistrat un profit net consolidat de 166,1 milioane de lei în 2021, în creștere cu 55% față de rezultatul din 2020. De asemenea, Grupul Garanti BBVA a înregistrat anul trecut venituri nete în valoare de 557,3 milioane de lei, cu 4% mai mari decât în anul precedent, și o creștere de 7% a volumului activelor, la 13 miliarde lei.
La nivel individual, banca a înregistrat, la sfârșitul lunii decembrie 2021, un profit net de 142,8 milioane de lei, în creștere cu 76% față de rezultatul din 2020. Strategia băncii, de a se concentra pe creșterea unui portofoliu sănătos și echilibrat, a condus la un volum total de credite de 7,9 miliarde lei și un volum al depozitelor de 8,8 miliarde lei. Totodată, depozitele au crescut cu 6%, în principal datorită segmentului IMM-urilor, care a înregistrat un avans semnificativ, de 19%, în 2021 față de 2020, reflectând astfel încrederea companiilor în bancă.

 

Direcția strategică a Grupului Garanti BBVA, de a pune clienții în centrul activităților sale, a condus la menținerea constantă a numărului de clienți pe parcursul anului 2021. 

 

Indicatorii de risc ai băncii s-au situat la un nivel confortabil, înregistrând o serie de îmbunătățiri în 2021. Garanti BBVA continuă să fie bine capitalizată, cu o poziție solidă de lichiditate și un cost redus al riscului, toate acestea reflectând modelul său de business sustenabil. 

 

"2021 a început cu multă incertitudine și multe semne de întrebare, fără să știm exact cum vor evolua lucrurile, după un 2020 dificil pentru întreaga economie. Cu toate acestea, în ciuda condițiilor create de pandemie, România s-a reechilibrat și a înregistrat creștere economică pe parcursul anului, ceea ce s-a reflectat imediat în apetitul pentru investiții al românilor. Garanti BBVA rămâne un partener solid și de încredere pentru toți clienții săi, după cum reiese din rezultatele obținute. Suntem aici pentru a fi mereu alături de clienții noștri, mai ales în momentele dificile, iar accentul nostru în acest an va fi pus pe creștere, menținând în același timp un portofoliu sănătos și echilibrat”, a declarat Mustafa Tiftikcioğlu, CEO al Garanti BBVA România.

Grupul Garanti BBVA România este deținut de Garanti BBVA, a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. În 2021, Garanti BBVA Turcia a înregistrat un venit net consolidat de 13,6 miliarde de lire turcești (916 milioane de euro) și active de 849,4 miliarde de lire turcești (57,2 miliarde de euro), în timp ce contribuția la economie prin credite cash și non-cash a totalizat 609,7 miliarde de lire turcești (41 miliarde de euro). Garanti BBVA Turcia deservește peste 20 milioane de clienți din segmentele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, precum și retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.

Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al Garanti BBVA Turcia. În 2021, BBVA Group a înregistrat un profit net atribuibil de 4,65 miliarde de euro.

 

 


Citeşte mai multe despre: Garanti BBVA România

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza