Links Sitemap Business Linker Sitemap

Garanti Bank lansează un meniu dedicat donațiilor

2716 afisari
Garanti Bank lansează, pentru prima dată în România, o secțiune specială dedicată donațiilor către organizații non-guvernamentale și non-profit, integrată în platforma proprie de internet banking.
Secțiunea, numită "Donații ONG-uri", oferă clienților o nouă opțiune, prin care pot transfera orice sumă de bani către mai multe ONG-uri care sprijină varii cauze sociale, educaționale și de mediu. Meniul "Donații ONG-uri" este disponibil în platforma de Internet Banking Garanti Online, iar în scurt timp va fi implementat și în rețeaua de peste 300 de ATM-uri BancoSmart din toată țara. Toate donațiile presupun zero comisioane bancare, iar banii sunt transferați direct în conturile ONG-urilor.
În acest sens, Garanti Bank a încheiat parteneriate cu 10 ONG-uri, lansând astfel în premieră cel mai mare canal de donații din țară.
Meniul “Donații ONG-uri” pune la dispoziție o listă inițială de asociații și fundații, dintre care clienții pot alege una sau mai multe destinații către care să doneze, în funcție de preferințe. Primele ONG-uri partenere sunt: Asociația Dăruiește Viața, Asociația Învingem Autismul, Asociația Ovidiuro, Asociația Școala de Valori, Asociația Teach for Romania, Asociația WWF - România (World Wide Fund for Nature), Fundația Scheherezade, Fundația Hope and Homes for Children Romania, Asociația SOS Satele Copiilor și ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă. Lista ONG-urilor va fi extinsă în viitor pentru a sprijini cât mai multe proiecte.
Garanti Online, serviciul de internet banking al Garanti Bank, a fost lansat în octombrie 2007, inițial pentru persoanele fizice, în mai 2008 devenind disponibil și pentru clienții persoane juridice. Platforma le oferă utilizatorilor servicii inovatoare, permițându-le să gestioneze tranzacții bancare complexe, în timp real, oricând și de oriunde.
Garanti Bank deține una dintre cele mai mari rețele de ATM-uri inteligente din țară, care va continua să crească până la sfârșitul anului, urmând, astfel, să ajungă la un total de 340 unități BancoSmart.
Citeşte mai multe despre: Garanti Bank

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza