Links Sitemap Business Linker Sitemap

Gama ŠKODA OCTAVIA include pentru prima dată și o versiune SPORTLINE

815 afisari
ŠKODA adaugă și mai multe variante OCTAVIA în gama sa deja amplă a modelului OCTAVIA, oferind acum și OCTAVIA SPORTLINE, la a patra generație a acestui bestseller. Fiind poziționată între linia de echipare Style și varianta sportivă OCTAVIA RS ce este situată în vârful gamei, OCTAVIA SPORTLINE impresionează cu elemente negre de design la exterior, cu volanul sport multifuncțional cu trei spițe, precum și cu scaunele sport cu tetiere integrate și acoperite cu tapițerie ThermoFlux. ŠKODA OCTAVIA SPORTLINE cu caroserie de limuzină și ŠKODA OCTAVIA SPORTLINE COMBI cu caroserie break pot fi ambele comandate și cu sistemul opțional de control dinamic al șasiului DCC, precum și cu o serie largă de sisteme inovatoare de asistență. Gama amplă de motorizări include motoare diesel și pe benzină, precum și versiuni mild-hybrid și hibrid plug-in.

› Variantă dinamică nouă, cu elemente negre la exterior și cu design sport la interior
› Gamă largă de motorizări, inclusiv tehnologie hibridă
› Între dotările oferite se numără și controlul dinamic al șasiului DCC și numeroase sisteme de asistență

Exteriorul noii variante a modelului OCTAVIA se face remarcat prin elementele negre, familiare deja de la variantele SPORTLINE din alte gamele de modele ŠKODA. Spoilerul frontal distinctiv, rama grilei ŠKODA de la radiator și înscrisul ŠKODA de pe hayon sunt toate finisate în negru gloss. De asemenea negru gloss, difuzorul din spate creează accente atractive și din această perspectivă. Versiunea limuzină dispune, de asemenea, de un eleron negru. În dotarea standard a versiunii OCTAVIA SPORTLINE sunt incluse jantele Pulsar de 17 inchi din aliaj ușor, cu finisaj negru polișat. Opțional sunt oferite și jantele Vega de 18 inchi și, exclusiv pentru SPORTLINE, jantele Taurus de 19 inchi cu finisaj negru polișat. Pe aripile din față sunt aplicate embleme SPORTLINE.


Gamă amplă de motorizări, cu tracțiune față sau tracțiune integrală

ŠKODA OCTAVIA SPORTLINE este disponibilă cu motoare eficiente pe benzină sau diesel, precum și cu tehnologie hibridă plug-in sau mild-hybrid, fie cu tracțiune față sau tracțiune integrală. Plaja de puteri  generate de motoare se încadrează între 85 kW (115 CP) și 150 kW (204 CP). Motorul 1,5 TSI de 110 kW (150 CP) poate fi comandat opțional cu transmisia automată DSG cu 7 trepte și tehnologie mild-hybrid, iar motorul 2,0 TSI de 140 kW (190 CP) dispune de tracțiune integrală inclusă în echiparea standard. OCTAVIA iV SPORTLINE cu sistemul de propulsie hibrid plug-in generează 150 kW (204 CP), iar motoarele 2,0 TDI sunt oferite cu 85 kW / 115 CP, 110 kW / 150 CP sau 147 kW / 200 CP. Motorul diesel mijlociu poate fi echipat opțional cu DSG și tracțiune integrală, dotări ce sunt oferite ca echipare standard pentru motorul diesel de top. Cu sistemul opțional de control dinamic al suspensiilor DCC, automobilul dobândește un design mai atractiv și caracteristici dinamice optimizate. Sistemul permite 15 reglaje diferite, de la confortabil la sport și ajustează continuu caracteristicile de amortizare. Printre dotările de siguranță opționale se numără sistemul de protecție proactivă a ocupanților Crew Protect Assist cu funcție de protecție împotriva răsturnării, sisteme inovatoare de asistență, precum asistentul pentru evitarea coliziunilor și asistentul pentru viraje, dar și noul airbag central între scaunele frontale.

Interiorul: scaune sport și volan sport cu trei spițe

Interiorul modelului ŠKODA OCTAVIA SPORTLINE se inspiră din linia de echipare Style și include finisaje din material textil pentru panoul de instrumente, precum și decor negru Piano. Scaunele sport au tetiere integrate sunt echipate cu tapițeria ThermoFlux ce permite circularea aerului. Volanul sport multifuncțional cu trei spițe poartă emblema SPORTLINE, iar pe pragurile cu aplicații decorative ale portierelor este aplicat înscrisul SPORTLINE. Totodată, noua OCTAVIA impresionează și cu dotări și funcții Simply Clever, precum portul USB de pe oglinda retrovizoare centrală.

ŠKODA AUTO

› se concentrează asupra a trei priorități esențiale ale programului său de viitor ‘NEXT LEVEL ŠKODA’: extinderea gamei de modele spre segmentele de intrare în gamă, explorarea unor noi piețe în vederea continuării creșterii segmentului de volum, precum și progresul tangibil în domeniile sustenabilității și diversității.
› în prezent, marca le oferă clienților următoarele game de autoturisme: FABIA, SCALA, OCTAVIA, SUPERB, KAMIQ, KAROQ, KODIAQ și ENYAQ iV.
› a livrat clienților de pe întregul glob peste 1 milion de automobile în 2020.
› aparține de peste 30 de ani de Grupul Volkswagen. Grupul Volkswagen este unul dintre cele mai de succes concerne auto din lume. ŠKODA AUTO produce și dezvoltă, independent, dar în asociere cu Grupul, automobile, precum și componente, motoare și transmisii.
› are trei sedii în Republica Cehă; produce în China, Rusia, Slovacia și India, în principal prin intermediul unor parteneriate încheiate în cadrul Grupului, precum și în Ucraina cu parteneri locali.
› are la nivel mondial circa 42.000 de angajați și activează în peste 100 de piețe.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza