Links Sitemap Business Linker Sitemap

Frăţilă, Rödl & Partner a participat alături de Bio Romania la BIOFACH 2014

3331 afisari
Frăţilă, Rödl & Partner, ca partener al Bio Romania, Asociatia Operatorilor din Agricultura Ecologica, a participat in perioada 12-13 februarie 2014, în cadrul pavilionului României organizat de Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale (MADR), la cel mai important târg internaţional de produse ecologice din lume, BIOFACH 2014, Nürnberg, Germania.
In cadrul conferinţei “Strategia Dunării – Oportunităţi pentru dezvoltarea agriculturii ecologice in Europa Centrală şi de Est” dl. Avocat Bogdan Frăţilă, partener coordonator al Frăţilă, Rödl & Partner, a sustinut prezentarea “Investiţii în agricultura din România” cu privire la cadrul legal şi fiscal pentru investiţiile în domeniul agricol din România. Accentul a fost pus pe potenţialul agriculturii din România, în special în domeniul agriculturii ecologice, precum şi pe avantajele oferite investitorilor străini. Subiectele abordate au inclus ultimele modificări legislative în domeniul agricol, în general, si în cel ecologic, in special.
În ultimii ani Frăţilă, Rödl & Partner a sprijinit în mod activ investiţiile străine în agricultură în Romania, precum si relaţiile comerciale dintre partenerii străini şi producătorii agricoli locali, oferind consultanţă în numeroase proiecte din domeniul agribusiness. Portofoliul societăţii de avocaţi include asistenţa acordată în achizitia şi exploatarea unor suprafeţe agricole de peste 20.000 ha situate în diferite regiuni din România, precum şi consultanţă juridică şi fiscală oferită unor producători şi unor reţele de retail din domeniul alimentar.
Rödl & Partner este o firmă internaţională de consultanţă multidisciplinară, care oferă servicii în domeniul legal, audit, tax, financiar-contabil, având 90 de birouri în 40 de ţări, dintre care 30 de birouri în Europa Centrală şi de Est. În România, Rödl & Partner este activ în agribusiness prin societatea de avocaţi Frăţilă, Rödl & Partner.

 
Citeşte mai multe despre: Fratila, Rödl and Partner

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza