Links Sitemap Business Linker Sitemap

EY România și denkstatt își unesc forțele pentru a deveni liderul pieței serviciilor de consultanță din domeniul sustenabilității

168 afisari
denkstatt devine parte a rețelei EY în România, precum și în Austria, Bulgaria, Ungaria și Slovacia. Noua structură va beneficia de expertiza în sustenabilitate a celorlalte divizii de servicii ale EY, cum ar fi consultanță fiscală, strategie sau tehnologie și consiliere juridică, pentru a asistata clienții într-o manieră integrată în evoluția lor spre sustenabilitate.
Bogdan Ion, Country Managing Partner EY Romania & Moldova și Chief Operating Officer al EY în regiunea Europei Centrale și de Sud-est și a Asiei Centrale (CESA), a declarat: "Achiziția denkstatt reprezintă un pas esențial în demersul nostru de a deveni liderul pieței serviciilor de consultanță din domeniul sustenabilității în România și nu numai. Cu expertiza combinată și angajamentul față de sustenabilitate al ambelor companii, suntem bine pregătiți pentru complexitatea și dinamismul din domeniul sustenabilității”.

În cadrul EY consultanța pe subiecte de sustenabilitate are tradiție, de aproape 20 de ani, compania oferă servicii în domeniul auditului și al consultanței privind sustenabilitatea și asistă clienții în privința transformării sustenabile. În 2021, portofoliul de consultanță în domeniul sustenabilității a fost extins semnificativ pentru a include servicii suplimentare precum strategie, fiscalitate, fuziuni și achiziții și finanțare, precum și implementarea reglementărilor referitoare la taxonomia UE, CSRD sau CSDDD. De atunci, consultanța de bază în domeniul sustenabilității a fost și mai strâns integrată cu toate celelalte domenii de servicii, de la consultanță fiscală, consultanță în management, până la consultanță în strategie și tranzacții, reunind astfel aceste activități în inițiativa EY Sustainability.

"Prin această achiziție, ne aprofundăm baza de cunoștințe de specialitate prin intermediul unei echipe puternice de specialiști în sustenabilitate din România, extinzându-ne capacitatea de a ne sprijini clienții într-un mod comprehensiv și specific domeniului de activitate”, a declarat Alina Dimitriu, lider al departamentului de Audit și Servicii Conexe din cadrul EY România.

Massimo Bettanin, Partener Schimbări Climatice și Servicii de Sustenabilitate în cadrul EY România, a declarat: "Echipa noastră comună de profesioniști din România, Austria, Bulgaria, Ungaria și Slovacia le va oferi clienților un set unic de cunoștințe, competențe și experiență în ceea ce privește serviciile de sustenabilitate”.
EY oferă o gamă completă de servicii în sectorul foarte dinamic și complex al consultanței în domeniul sustenabilității, de la orientarea spre sustenabilitate a modelelor de afaceri, până la cunoștințe de specialitate tehnice și științifice și subiecte de reglementare sau în privința „taxelor verzi” și nu numai. Echipele sunt multidisciplinare și sunt alcătuite în mod specific în funcție de cerințele clientului, de la consilieri de management, consilieri fiscali și auditori, până la experți în raportare în domeniul ESG și al sustenabilității, reglementări de mediu și siguranță, management SSM, managementul resurselor naturale, calculul amprentei de carbon, economie circulară sau software ESG, precum și ingineri tehnici, data scientists (specialiști în date) și arhitecți de date. Astfel, clienții pot fi asistați într-o gamă largă de aspecte. Verificarea rapoartelor de sustenabilitate va rămâne în continuare parte din portofoliul de servicii.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza