Links Sitemap Business Linker Sitemap

EximBank finanțează Elba Timișoara cu aproape șase milioane de euro

1578 afisari
EximBank și compania Elba din Timișoara - unul dintre cei mai importanţi producători de corpuri de iluminat din ţară - au încheiat un acord de finanțare în valoare totală de 5,9 milioane de euro destinat dezvoltării activității companiei.
Potrivit băncii, finanțarea EximBank este menită să susțină derularea unor investiții necesare pentru adaptarea portofoliului de produse ELBA la cele mai noi solicitări ale principalilor parteneri din industria auto, respectiv Alianta Renault Nissan Mitsubishi și Grupul Volkswagen.
“Ne bucurăm că, prin facilitățile acordate, putem susține trendul de evoluţie pozitivă atât pe piața internă, cât și pe cea internațională a unuia dintre cele mai puternice branduri românești, cu o istorie de aproape 100 de ani, contribuind astfel la continuarea tradiției. Faptul că avem în portofoliu companii din elita business-ului românesc, așa cum este și Elba, reprezintă expresia angajamentului nostru ferm de a contribui la dezvoltarea mediului de afaceri local și a capacității noastre de a construi o relație solidă de tip win-win cu toate firmele de pe piață. Capitalul românesc are forţa de a crea companii care să concureze multinaționale cu tradiție, iar EximBank poate propune soluții financiare competitive celor aflate în căutarea unor soluții de dezvoltare a afacerilor”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.
Segmentul principal de activitate al ELBA este reprezentat de iluminatul pentru automotive, dar portofoliul companiei include și produse cu tehnologie LED de ultimă generație pentru iluminat industrial, stradal, ANTIEX sau office.  În prezent, Elba este furnizor principal pentru Automobile Dacia, cu care colaborează de peste 50 de ani, dar și pentru alte uzine ale grupului Renault din Europa și de pe alte continente. Pentru grupul VW, societatea timișoreană livrează componente celor două divizii – Skoda (cu care colaborează de peste 8 ani) și Volkswagen, cu care a început recent colaborarea pentru furnizarea de corpuri de iluminat. De asemenea, compania a înființat alături de Varroc Lighting Systems, unul din leaderii mondiali in domeniul iluminatului automotive, o companie mixtă (Varroc-Elba Electronics) ce are ca obiect principal de activitate fabricarea subansamblurilor electronice.
”În aproape un secol de existență, Elba a reușit să se transforme continuu pentru a asigura dezvoltarea afacerii, adaptându-se cu succes exigențelor din industrie prin investiții semnificative în inovație și tehnologie. Ritmul în care producătorii auto lansează modele noi ne provoacă să ne reinventăm în mod agil portofoliul de produse, iar noi am demonstrat că avem capacitatea de a ține pasul cu solicitările partenerilor noștri. Astfel, ADN-ul companiei s-a conturat puternic prin anticiparea unor cerințe ale pieței, fiind recunoscuți de către principalii clienți pentru competențele design to cost și design to quality, dar și pentru capacitatea de a alege și transpune tehnologiile semnificative pe piața mass-market. Ne dorim să continuăm să creștem, să ne diversificăm portofoliul de clienți, gama de produse și servicii, întărindu-ne poziția pe piața europeană de profil. Așadar, pentru noi, este important să continuăm investițiile, iar în EximBank avem un partener pe termen lung, care ne susține în acest demers”, a spus Bogdan Cocian, CEO Elba.
Citeşte mai multe despre: EximBank, Elba

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza