Links Sitemap Business Linker Sitemap

Exim Banca Românească finanțează Abatorul Periș cu 48 de milioane de lei

200 afisari
Exim Banca Românească a acordat un credit pentru capital de lucru în valoare de 48 de milioane de lei companiei Abatorul Periș SA, cel mai mare procesator de carne de porc din sud-estul țării, în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina, pe care banca o implementează în cadrul mandatului primit de la statul român. Finanțarea cu dobândă subvenționată este acordată în numele si contul statului român, în cadrul schemei de ajutor de stat menită să asigure lichiditate și acces la finanțare firmelor care se confruntă cu dificultăți în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Creditul acordat este destinat finanțării activității curente a companiei și susținerii creșterii valorii adăugate pentru produsele românești.

”Această finanțare este un răspuns firesc din partea Exim Banca Românească care se poziționează ca partener de dezvoltare pentru business, sincronizat cu așteptările mediului de afaceri de a beneficia de instrumente eficiente pentru minimizarea efectelor asupra derulării afacerilor. Războiul din Ucraina a impactat semnificativ mediul de business, inclusiv sectorul agricol, făcând necesară implementarea de măsuri de sprijin financiar speciale, cum este schema de ajutor de stat pe care Exim Banca Românească o derulează. Finanțările pe care le acordăm în cadrul acestui program permit companiilor locale să mențină active lanțurile de producție, prin infuzia de capital de lucru, dar și să continue planurile investiționale, fiind o resursă valoroasă și de exploatat”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al Exim Banca Romanesca.
Compania Abatorul Periș SA este cel mai mare procesator al porcilor și cărnii de porc din sud-estul țării și deține la Niculești, județul Dâmbovița, una dintre cele mai moderne facilități de producție, cu o capacitate de procesare de 500.000 de capete anual. Contextul economic generat de conflictul din Ucraina a reprezentat o provocare și pentru Abatorul Periș punându-și amprenta asupra activității curente a societății. 

”Finanțarea pe care am accesat-o de la Exim Banca Românească ne sprijină într-un moment foarte important pentru companie și va fi folosită pentru desfășurarea activității noastre în condiții optime. Suntem încrezători că, așa cum am reușit să facem față tuturor provocărilor din în ultimii trei ani – pandemia COVID-19, pesta porcină, criza energetica - vom reuși să depășim și implicațiile cu care a venit războiului din Ucraina - perturbări ale lanțurilor de aprovizionare și creșteri semnificative și neașteptate de prețuri la materiile prime. Condițiile dificile în care am construit și am gestionat afacerile companiei ne-au permis să ne adaptăm rapid la contextul în continuă și rapidă evoluție pe care l-am traversat și să ne continuăm activitatea mizând pe eficientizarea activității cu ajutorul unui partener financiar solid”, a spus Bogadan Grama, director general Abatorul Periș.
Schema de ajutor de stat Ucraina pe care Exim Banca Românească o implementează în numele și în contul statului român, se adresează companiilor mari și IMM-urilor cu o cifră de afaceri de minimum 20 de milioane de lei care pot accesa credite de investiții și credite pentru capital de lucru, la rate de dobândă subvenționată, precum și garanții de stat care acoperă maximum 90% din creditele de investiții și creditele pentru capital de lucru acordate de băncile comerciale, ca expuneri noi. Finanțările și garanțiile se acordă până la data limită de semnare a documentației contractuale ce va fi actualizată permanent pe site-ul Exim Banca Românească, dar nu mai târziu de 31.12.2023.

Despre Abatorul Periș
Compania a fost înființată în 2019, cu scopul de a procesa şi comercializa carne de porc destinată aprovizionării Capitalei și zonei de sud-est a țării. În ultimii ani, societatea a investit peste 20 milioane de euro în retehnologizarea și creșterea capacității de producție și a devenit una dintre cele mai mari unități de procesare a cărnii de porc din România. Produsele companiei sunt comercializate în marile lanțuri de magazine, cât și în rețeaua proprie de 25 de magazine de carne sub marca "Periș". Abatorul Periș are peste 400 de angajați, iar în 2021 a avut o cifră de afaceri de aproximativ 70 milioane de euro.

Despre Exim Banca Românească
Exim Banca Românească este o bancă universală 100% românească, aflată în top 10 cele mai mari instituții de credit după active. Banca oferă clienților săi, persoane fizice și juridice, o gamă largă de produse și servicii de calitate, adaptate nevoilor acestora. Exim Banca Românească operează o rețea națională de distribuție de 83 de sucursale și 26 de Centre de Afaceri, acestea din urmă fiind dedicate exclusiv companiilor, rețea care îi permite să fie aproape de clientela de retail și corporate și să implementeze diverse programe de dezvoltare românești și europene. Independent de componentele specifice unei bănci universale, Exim Banca Românească acționează ca agent al statului pe piața de garanții și asigurări, fiind unul dintre instrumentele prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, susțin dezvoltarea durabilă a economiei.







S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza