Links Sitemap Business Linker Sitemap

Erste Group Bank susţine că ECE lasă în urmă ţările BRIC

1748 afisari
Dinamica creşterii economiilor Europei Centrale şi de Est (ECE1) s-a decuplat clar de cea a pieţelor emergente globale, cum ar fi Brazilia, Rusia, India, China (cunoscute sub numele de statele BRIC), sau Indonezia, Mexic şi Turcia2, conform raportului ECE lasă în urmă ţările BRIC al echipei de Cercetare ECE a Erste Group Bank.
"Comparativ cu pieţele emergente globale, economiile ECE se află în etape diferite ale ciclului economic, acesta fiind principalul motiv pentru care încetinirea economică la nivel global nu are același impact asupra ambelor grupuri”, afirmă Juraj Kotian, Director Cercetare Macro/Fixed Income pentru ECE în cadrul Erste Group şi co-autor al raportului. În perioada 2010-2015, pieţele emergente globale au înregistrat o creştere foarte puternică pe fondul preţurilor ridicate ale mărfurilor şi al intensificării activităţii de creditare, în timp ce creșterea ECE a fost mai atenuată, deoarece ţările din regiune se concentrau pe temperarea dezechilibrelor. Având în vedere că probabil economiile din ECE vor continua să performeze sub potenţial și în acest an sau până în 2017, economiile din regiune sunt încă
departe de a atinge vârful ciclului lor economic. Din acest motiv, sunt mai puţin predispuse la un impact puternic al unei încetiniri ciclice de tipul recesiunii din 2009. Pe de altă parte, economiile pieţelor emergente precum ţările BRIC au înregistrat rezultate peste potenţialul lor în ultimii ani, la acestea adăugându-se şi creşterea considerabilă a ponderii investiţiilor (în prezent, aproape 35% din PIB, faţă de 21% din PIB în ECE).
Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare din estul UE. Aproximativ 46.500 de angajaţi deservesc 15,8 milioane de clienţi în aproximativ 2.700 de agenţii din 7 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia). La sfârşitul anului 2015, totalul activelor deţinute de Erste Group era de 199,7 miliarde euro, profitul net s-a situat la 968,2 milioane euro şi indicele capitalului comun de rang 1 (Basel 3 implementat partial) la 12,3%.
Pe lângă influenţa ciclului economic, caracterizată mai sus de decalaje de producție şi de ponderea investiţiilor, analiştii Erste Group au identificat alţi cinci factori care au contribuit la această decuplare:

- Etapa ciclului financiar: Ţările ECE se află într-o etapă diferită nu doar a ciclului economic, ci şi a ciclului financiar, dat fiind că economiile lor au traversat o perioadă de revenire după creditarea redusă. Având în vedere creşterea temperată a creditării şi curățarea bilanţurilor în ECE, creditele neperformante ar trebui să rămână la un nivel stabil sau chiar să scadă în regiune. Pe de altă parte, pieţele emergente globale s-ar putea confrunta cu o deteriorare într-o oarecare măsură a calităţii creditelor pe fondul creşterii puternice a creditării înregistrate în ultimii cinci ani.
- Preţuri scăzute ale mărfurilor: Economiile ECE, mari importatoare nete de petrol, sunt avantajate de scăderea bruscă a preţurilor mărfurilor. Un şoc pozitiv al ofertei susţine în continuare consumul gospodăriilor din ECE, păstrând totodată conturile curente ale regiunii la un nivel bun şi limitând astfel vulnerabilitatea externă a economiilor ECE. Pe pieţele emergente globale, impactul acestui şoc al ofertei a generat consecinţe diverse.
- Evoluţia valutară: Cea mai clară discrepanţă dintre economiile ECE şi pieţele emergente globale se poate observa la nivelul evoluţiei monedelor respective. Monedele din ECE s-au menţinut relativ stabile în ultimii doi ani şi au trecut cu bine prin „furtuna chinezească”, în timp ce numeroase pieţe emergente globale au suferit o depreciere de 30% - 50% a monedelor naționale.
- Evoluţia inflaţiei: O altă diferenţă clară între pieţele emergente globale şi ECE este vizibilă la nivelul dinamicii diferite a inflației, care are în mod evident legătură cu evoluţia cursului de schimb valutar. În ultimii doi ani, consumatorii din ECE au beneficiat de un context caracterizat de inflaţie scăzută (inflaţia s-a menţinut în jurul nivelului de 0%), iar puterea de cumpărare a gospodăriilor a crescut. Dimpotrivă, consumatorii de pe pieţele emergente globale s-au confruntat cu rate medii ale inflaţiei de peste 4%, în unele cazuri (cum ar fi Rusia), chiar de două cifre.
- Ieșirile de capital de portofoliu: Piețele emergente din întreaga lume au resimțit în al treilea trimestru din 2015 cele mai puternice ieșiri de capital de portofoliu după 2008, determinate de ieșirile din statele BRIC și Turcia. Prin comparație, valoarea medie a investițiilor de portofoliu din regiunea ECE a rămas stabilă, susținută de intrările continue în Republica Cehă. Datorită nivelului ridicat al excedentului de cont curent, Ungaria a continuat să își reducă datoria în moneda națională HUF deținută de persoanele nerezidente, într-o mare măsură fără ca acest lucru să aibă un impact major asupra monedei naționale.

Cu toate că economiile din Europa Centrală și de Est au o situație complet diferită față de majoritatea piețelor emergente, nu poate fi ignorată o posibilă răspândire a efectelor negative dinspre piețele emergente globale către ECE prin intermediul legăturilor comerciale și sentimentului înrăutățit. Cu toate acestea, co-autorul raportului “ECE lasă în urmă țările BRIC”, Zoltan Arokszallasi, analist șef CEE Macro/FI Research în cadrul Erste, explică: “Considerăm că riscurile de contagiune sunt relativ sub control având în vedere că legăturile comerciale directe între ECE și piețele emergente globale nu sunt foarte puternice pe segmentul exporturilor. Mai mult, dependența de intrările de capital străin s-a redus în ultimii ani în ECE. Evoluția ritmului de creștere din zona euro va avea pentru țările din ECE o importanță mult mai mare în ceea ce privește perspectivele economice ale regiunii”.
Creșterea ECE de 3,1% în 2016 ar trebui să depășească avansul zonei euro (1,6%) în pofida încetinirii intrărilor de fonduri UE
Perspectivele de creștere pentru ECE sunt puțin mai atenuate: intrările de fonduri UE foarte probabil vor încetini și există semne de întrebare cu privire la cererea externă. Cu toate acestea, consumul gospodăriilor se estimează că va deveni și mai puternic pe fondul creșterii solide a ocupării forței de muncă și majorării câștigului salarial real. Rata medie a șomajului din ECE a scăzut în 2015 sub 10% pentru prima dată după 2009 și se estimează că va continua să se reducă în 2016. Având în vedere că statele ECE sunt importatoare nete de energie, scăderea înregistrată recent de prețul petrolului reprezintă un factor pozitiv de creștere pentru acestea. De asemenea, relaxarea fiscală susține îmbunătățirea cererii locale din unele țări (Polonia, România).
Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare din estul UE. Aproximativ 46.500 de angajaţi deservesc 15,8 milioane de clienţi în aproximativ 2.700 de agenţii din 7 ţări (Austria,
Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia). La sfârşitul anului 2015, totalul activelor deţinute de Erste Group era de 199,7 miliarde euro, profitul net s-a situat la 968,2
milioane euro şi indicele capitalului comun de rang 1 (Basel 3 implementat partial) la 12,3%. 3/3
Analizând în mod individual țările, creșterea economică s-ar putea accelera în România (estimare pentru 2016: 4,1%) și Serbia (1,5%), în timp ce se va menține în linii mari la același nivel în Polonia (3,6%) și Slovacia (3,5%). România ar putea fi economia cu cel mai mare ritm de creștere din ECE, dar acest lucru se înregistrează cu prețul relaxării fiscale și perspectivelor de înăsprire a politicii monetare. Anticipăm reducerea creșterii economice în Ungaria (2,2%) și în mod special în Republica Cehă (2,5%), pe fondul scăderii intrărilor de fonduri UE în aceste țări. O anumită temperare a creșterii economice este așteptată și în Slovenia (1,9%). Per total, se estimează o creștere economică medie de 3,1% pentru țările din regiunea ECE în 2016.
Cu toate că estimările de creștere economică pentru piețele emergente globale în 2016 sunt mai ridicate (BRIC: 4,6%, EAGLE: 4,1%), merită menționat că aceste cifre reflectă reduceri ale perspectivelor anunțate de principalele instituții financiare, respectiv cu 0,8 puncte procentuale pentru BRIC și 0,6 puncte procentuale pentru EAGLE. Estimările de creștere economică pentru statele emergente exportatoare de bunuri au fost reduse cu 1,7 puncte procentuale. La polul opus, perspectivele de creștere economică pentru regiunea ECE au fost majorate, cu 0,1 puncte procentuale, în timp ce s-au redus pentru zona euro cu 0,1 puncte procentuale.
Citeşte mai multe despre: Erste Group

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza