Links Sitemap Business Linker Sitemap

Declaraţia unică privind impozitul pe venit se va depune pana la 15 iulie 2018

1877 afisari
Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale va fi depusă de aproape un milion de contribuabili, conform datelor Ministerului Finanţelor Publice (MFP), bazate pe cifrele din 2017. Declaraţia unică uneşte şapte declaraţii, respectiv D200, D201, D220, D221, D600, D604 şi D605.
Potrivit instituţiei, numărul estimat de contribuabili care vor depune Declaraţia unică este de 964.166. Anul trecut au depus declaraţia 200 un număr de 498.887 persoane, Declaraţia 201 - 1.807, Declaraţia 220 activităţi independente - 344.097, Declaraţia 220 cedare folosinţă bunuri - 195.556. Numărul de contribuabili pentru care s-au emis decizii de impunere în baza veniturilor declarate în anul anterior - activităţi independente este de 221,905, al celor pentru care s-au emis decizii de impunere în baza documentelor depuse (contracte de închiriere) în anul anterior - pentru cedare folosinţă bunuri - chirii în lei - 144.595.

Numărul de contribuabili care au depus în anul 2017 declaraţia 221 a fost de 156.991, Declaraţia 600 - 77.414, iar la Declaraţia 604 - 120.760.

Cifrele se bazează pe CNP-urile unice ale persoanelor fizice. Un CNP a fost luat în considerare o singură dată, indiferent dacă a depus una sau mai multe declaraţii de acelaşi tip.

Persoanele fizice vor depune anul acesta un singur formular privind veniturile realizate, iar de la 31 martie 2019 acest lucru se va putea face exclusiv online, potrivit unui document al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

În ceea ce priveşte plăţile pe care o persoană trebuie să le facă în urma estimării veniturilor, acestea pot fi oricâte ca număr sau valori până la data de 31 martie a anului următor veniturilor.

Pentru anul în curs, formularul unic va putea fi depus pe suport de hârtie până pe 15 mai. Din următoarea zi, acest lucru se va putea face şi online.

"Pentru anul 2018 se află în analiză posibilitatea introducerii unui sistem de bonificaţii pentru contribuabilii care achită anticipat obligaţiile fiscale datorate. Dacă declaraţia se depune prin Spaţiul Virtual Privat, bonificaţia este de 10% dacă suma este achitată integral până la 15 iulie 2018. De asemenea, se acordă o bonificaţie de 5%, dacă obligaţiile fiscale sunt achitate integral până la 30 septembrie", se arată în document.

Dacă declaraţia se depune pe suport de hârtie şi se plătesc obligaţiile până la 15 iulie, bonificaţia este de 5% şi de 2% până la 30 septembrie, menţionează MFP.

Conform sursei citate, calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu este condiţionată de plata unor contribuţii la anumite termene.

În anul 2018, până la termenul de depunere a declaraţiei unice, respectiv 15 iulie 2018, se reglementează că persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente îşi păstrează calitatea de asigurat, astfel încât să beneficieze în continuare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale. (Agerpres)

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza