Links Sitemap Business Linker Sitemap

Dan Suciu: BNR a adoptat o serie de măsuri care vor avea ca efect buna funcţionare a pieţelor

122 afisari
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, într-o şedinţă de politică monetară de urgenţă, să adopte o serie de măsuri care vor avea ca efect buna funcţionare a pieţelor, a explicat vpurtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu. 'E o decizie care vine la momentul potrivit, în urma unei întruniri de urgenţă prin care s-au ars etapele pregătirii deciziei de politică monetară, care trebuia să fie pe 3 aprilie.
"E o decizie care vine la momentul potrivit, în urma unei întruniri de urgenţă prin care s-au ars etapele pregătirii deciziei de politică monetară, care trebuia să fie pe 3 aprilie. Am făcut acest lucru pentru a fi în pas cu toate deciziile la nivel european şi în acelaşi timp cu deciziile la nivelul Guvernului, să ţinem cont de aceste iniţiative ale Guvernului. Suntem convinşi că vor avea efect. Sunt patru măsuri, care vor contribui la crearea de lichiditate pentru buna funcţionare a pieţelor. Obiectivul este să ajutăm la crearea condiţiilor pentru o mai bună finanţare a economiei. De asemenea, credem că va fi o uşurare în termeni neţi a poverii de plată a companiilor şi a populaţiei în ceea ce înseamnă rate, stabilitatea cursului şi vom vedea de luni mai multă stabilitate pe aceste pieţe", a spus Dan Suciu.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis vineri, într-o şedinţă de politică monetară de urgenţă, reducerea dobânzii cheie cu 0,50 puncte procentuale, de la 2,5%, la 2%, începând cu data de 23 martie 2020, informează BNR.

"În data de 20 martie 2020, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României s-a întrunit într-o şedinţă de urgenţă şi a adoptat un pachet de măsuri menit să atenueze impactul situaţiei generate de epidemia de coronavirus asupra populaţiei şi companiilor româneşti. În actualul context intern şi internaţional şi în baza informaţiilor şi analizelor privind evoluţiile macroeconomice şi financiare în continuă schimbare, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât următoarele: reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,50 puncte procentuale, de la 2,5 la sută, la 2,0 la sută începând cu data de 23 martie 2020; îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ą0,5 puncte procentuale de la ą1 punct procentual. Astfel, începând cu 23 martie 2020, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menţine la 1,50 la sută, iar rata dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) se reduce la 2,50 la sută, de la 3,50 la sută. Pe acest fond, este de aşteptat ca principalele cotaţii ROBOR să cunoască o ajustare descendentă semnificativă", se precizează într-un comunicat al BNR.

Totodată, CA al BNR a hotărât furnizarea de lichiditate instituţiilor de credit prin intermediul operaţiunilor repo (operaţiuni reversibile cu titluri de stat) în vederea asigurării funcţionării fluente a pieţei monetare şi a altor segmente ale pieţei financiare.

O altă decizie vizează cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piaţa secundară în vederea consolidării lichidităţii structurale din sistemul bancar care să contribuie la finanţarea în bune condiţii a economiei reale şi a sectorului public.

Pe de altă parte, în document se precizează că banca centrală ar putea reduce rata rezervelor minime obligatorii, dacă situaţia o impune. De asemenea, în şedinţa de vineri a CA al BNR s-a mai decis suspendarea calendarului anunţat al şedinţelor de politică monetară cu precizarea că acestea vor avea loc de câte ori va fi necesar.

"În funcţie de evoluţia situaţiei, Consiliul de administraţie este pregătit să decidă şi reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi a celei aplicabile pasivelor în valută ale instituţiilor de credit. Având în vedere gradul ridicat de incertitudine al evoluţiilor economice şi financiare, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât, totodată, suspendarea calendarului şedinţelor de politică monetară anunţat anterior, urmând ca şedinţele pe probleme de politică monetară să aibă loc ori de câte ori va fi necesar.

Consiliul de Administraţie al BNR urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei, deciziile sale având ca obiectiv asigurarea stabilităţii macroeconomice şi buna funcţionare a sistemului bancar, a pieţelor financiare în folosul populaţiei şi companiilor româneşti", menţionează sursa citată.
Dobânda de politică monetară nu a mai fost modificată din luna mai a anului 2018.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza