Links Sitemap Business Linker Sitemap

CSN MERIDIAN condamnă respingerea legii minelor

3253 afisari
Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN condamnă respingerea de către Parlament a legii minelor, necesară relansării industriei miniere in România.
“Îi acuz de fuga de responsabilitate şi de atac contra intereselor naţionale pe cei care, dovedind cea mai crasă lipsă de inţelepciune şi viziune, au pus cruce mineritului în România, refuzând să adopte o lege favorabilă dezvoltării industriei miniere. Au respins o lege care ar fi modernizat cadrul legislativ şi care ar fi permis redeschiderea exploatărilor miniere. Si mai grav este că, fără a avea o altă alternativă, alungăm investitorii care până acum erau interesaţi să investească în minerit şi să creeze locuri de muncă”, a declarat Ion Popescu, preşedintele CSN MERIDIAN.
Potrivit unui comunicat al CSN MERIDIAN, lovitura pe care o primeşte industria minieră zilele acestea va avea efecte dezastruoase pe termen lung. În comunicat se mai precizează că deşi România trece printr-o criză economică grea, parlamentarii aleşi de popor să-şi asume responsabilitatea cu care au fost învestiţi şi să legifereze pentru oameni au dovedit că, prin absenţă şi oportunism, acţionează contra intereselor românilor, contra locurilor de muncă şi contra investiţiilor. “Să ignori potenţialul pe care îl are industria minieră pentru dezvoltarea economică a României înseamnă să lupţi împotriva interesului ţării, împotriva românilor”, a adăugat preşedintele CSN MERIDIAN.
De asemenea, se menţionează că semnalul extern pe care îl dă România blocând relansarea şi dezvoltarea unei industrii strategice va fi o barieră în drumul investitorilor şi al capitalului privat de care ar fi putut să beneficieze mineritul. “Când România are proiecte miniere mari, gata de a fi implementate, iar Parlamentul le blochează, putem şi avem dreptul să acuzăm Parlamentul că refuză cu bună ştiinţă dreptul românilor la muncă şi la o viaţă mai bună”.

 

 
Citeşte mai multe despre: CSN MERIDIAN

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza