Creditarea - agonie, extaz sau normalitate?

A fost momentul creditului de consum, în care ne luam la început telefoane si cafetiere în rate, apoi am vrut multe plasme si frigidere cât bucataria de la bloc. Ca sa facem loc, mutasem bucataria în balconul izolat cu termopan tot în rate.
Incepând cu 2005, creditul ipotecar a devenit si el mai accesibil si nevoia latenta de locuinte si-a gasit solutia. La început în scop locativ, apoi în cel investitional sau speculativ. Cererea a crescut cu o viteza ca iesita de sub o presiune îndelungata, oferta însa era aceeasi de 15-20 de ani, fapt ce a dus firesc la o crestere aproape necontrolata a preturilor pe piata imobiliara. Aceasta a alimentat, la rândul ei, cererea în teama ca daca nu cumperi azi, peste trei luni pretul poate fi dublu.
Plecata de la o baza mica de credite în PIB, însa cu un potential urias, cu o populatie traditional corecta în comportamentul de plata, România a devenit rapid foarte atractiva în plasamente cu randamente generoase si risc mic spre mediu în perspectiva acelor ani. Oferta s-a diversificat si ajunsesem la 300-400 de tipuri de produse bancare cu toate ca aproape jumatate din populatie era înca nebancarizata.