Links Sitemap Business Linker Sitemap

Christine Lagarde: BCE se aşteaptă la o contracţie de până la 12% a Produsului Intern Brut al zonei euro în acest an

560 afisari
Potrivit datelor publicate joi de Eurostat, în primul trimestru al acestui an Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat deja o contracţie istorică de 3,8%. Banca Centrală Europeană (BCE) se aşteaptă la o contracţie de "5% până la 12%" a Produsului Intern Brut al zonei euro în acest an, având în vedere incertitudinea ridicată care există cu privire la impactul economic al coronavirusului, a declarat joi preşedintele BCE, Christine Lagarde, informează AFP.
Banca Centrală Europeană (BCE) se aşteaptă la o contracţie de "5% până la 12%" a Produsului Intern Brut al zonei euro în acest an, având în vedere incertitudinea ridicată care există cu privire la impactul economic al coronavirusului, a declarat joi preşedintele BCE, Christine Lagarde, informează AFP. "Zona euro se confruntă cu o contracţie economică a cărei magnitudine şi viteză este fără precedent în perioade de pace. Măsurile destinate ţinerii sub control a răspândirii coronavirusului au oprit activitatea economică în toate ţările din zona euro şi de pe glob...Având în vedere incertitudinea ridicată cu privire la impactul asupra economiei, scenariile elaborate de staff-ul BCE sugerează că PIB-ul zonei euro ar putea înregistra o scădere cuprinsă între 5% şi 12% în acest an, în funcţie de durata măsurilor de control şi a succesului politicilor destinate să atenueze consecinţele economice pentru companii şi muncitori", a declarat Christine Lagarde într-o videoconferinţă la finalul reuniunii Consiliului guvernatorilor BCE. "Pe măsură ce măsurile de izolare sunt ridicate treptat, scenariile BCE prevăd o revenire a activităţii economice, însă viteza şi amploarea acestei reveniri rămân extrem de incerte", a continuat Lagarde. În aceste condiţii, programul de urgenţă al BCE, care constă în răscumpărarea de obligaţiuni guvernamentale, ar putea fi prelungit şi după sfârşitul acestui an, a anunţat Christine Lagarde. "Aceste achiziţii vor continua până când Consiliul guvernatorilor va aprecia că actuala criză a coronavirusului s-a încheiat, însă în orice caz până la finele acestui an", a explicat Christine Lagarde, adăugând că programul ar putea fi ajustat şi dincolo de 2020. Banca Centrală Europeană a decis joi să menţină nemodificată dobânda de politica monetară dar s-a declarat gata să majoreze achiziţiile de obligaţiuni dacă va fi nevoie. De asemenea, BCE a anunţat că a relaxat condiţiile pentru împrumuturile pe termen lung oferite băncilor şi a introdus o nouă rundă de împrumuturi în încercarea de a sprijini creditarea.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza