Links Sitemap Business Linker Sitemap

CEC Bank introduce facilitatea de recunoastere faciala in aplicatia de Mobile Banking

1938 afisari
CEC Bank continua procesul de digitalizare si pune la dispozitia clientilor un nou mecanism de autentificare pe baza de recunoastere a elementelor biometrice. Astfel, incepand cu luna septembrie 2018, clientii bancii care utilizeaza iPhone X sau care urmeaza sa foloseasca noile modele de iPhone (XS, XS Max si XR) se pot autentifica in aplicatia de Mobile Banking prin mecanismul de recunoastere faciala - Face ID dezvoltat de Apple.
Aplicatia de Mobile Banking permite efectuarea de plati intra si interbancare in lei si valuta, plata facturilor, efectuarea schimburilor valutare, constituirea/lichidarea depozitelor si obtinerea de informatii financiare direct de pe telefonul mobil, instantaneu. O alta functionalitate moderna a aplicatiei o reprezinta plata facturilor de utilitati prin scanarea codurilor de bare cu camera telefonului mobil, facilitate disponibila pentru partenerii cu care banca a incheiat conventii de colectare. Platforma permite si localizarea prin coordonate GPS a tuturor unitatilor teritoriale si a ATM-urilor bancii, aceasta fiind integrata cu hartile disponibile pe terminalele mobile. Prin aceste facilitati, orice persoana interesata este ghidata, prin sistemele de navigatie, pana la cea mai apropiata unitate sau bancomat al bancii, cu indicarea exacta a traseului de parcurs. De asemenea, aplicatia permite achitarea tuturor tipurilor de taxe si impozite. Transferurile interbancare realizate prin intermediul CEC Bank Mobile Banking beneficiaza de comisioane reduse cu 50% fata de tariful standard practicat in unitatile bancii, iar transferurile intrabancare sunt complet gratuite.

"In acord cu misiunea asumata, CEC Bank continua procesul de digitalizare, imbunatatind experienta clientului prin implementarea in aplicatia de Mobile Banking a unui nou mecanism de autentificare, prin recunoastere faciala – sigur, rapid si mult mai facil. Astfel, banca se aliniaza la cele mai noi si moderne tehnologii existente la nivel global, in momentul de fata”, a declarat domnul Radu Gratian Ghetea, Presedinte - Director General CEC Bank.

Aplicatia de Mobile Banking este disponibila atat pentru dispozitivele Apple (iOS), cat si pentru cele care ruleaza Android. Mai multe detalii despre produsele si serviciile CEC Bank pot fi obtinute in orice unitate teritoriala, apeland gratuit numarul de telefon 0.800.800.848 sau accesand site-ul www.cec.ro, sectiunea Operatiuni la distanta.

 
Citeşte mai multe despre: CEC Bank

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza