Links Sitemap Business Linker Sitemap

Călătoriile în mijloacele de transport public din Sibiu se pot plăti cu carduri contactless Mastercard și Visa

1728 afisari
Soluția de plată contactless a călătoriilor direct în mijloacele de transport din Sibiu a fost implementată de Banca Comercială Română, în parteneriat cu Global Payments și Tursib și în colaborare cu Telekom Romania.
Astfel, începând din această săptămână, toate mijloacele de transport ale societății locale de transport, Tursib, dispun de câte două validatoare de plată, prin care oricine își poate achita călătoria prin simpla apropiere a cardului bancar contactless (Mastercard sau Visa), indiferent de banca emitentă a cardului.

“Introducerea acestei soluții presupune o normalitate, în condițiile în care peste 50% din piața de carduri este contactless, iar plățile contactless au devenit ceva firesc în comportamentul utilizatorilor de carduri. Acestea se extind astfel și către alte servicii din activitatea cotidiană a fiecărora dintre noi, așa cum este transportul public. Suntem bucuroși că există o asemenea deschidere la Sibiu și ne dorim extinderea sistemului către alte mari orașe. Noi suntem pregătiți să-l implementăm.Vom investi în continuare în programul integrat Smart City și suntem convinși că, alături de partenerii noștri Global Payments, Mastercard, Visa și Telekom România, soluțiile de plată avansate vor transforma viața românilor într-o viață mai bună”, a declarat Dana Demetrian, Vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR  .

"Parteneriatul dintre Mastercard și Tursib a început în mai 2011, când, în premieră europeană, plata călătoriilor în transportul public din Sibiu s-a putut face contactless, doar prin intermediul cardurilor Mastercard. În tot acest timp, peste 20% dintre călători s-au convins că e mai simplu să își achite titlul de călătorie cu un card Mastercard. Urmărim cu interes evoluția acestei verticale de acceptare pe viitor și apetitul sibienilor pentru plata cu cardul în transportul public. Mastercard, în calitate de lider în tehnologie, va continua să colaboreze atât cu autoritățile locale, cât și cu mediul privat pentru a descoperi și implementa, împreună, modalități de a îmbunătăți viața locuitorilor și pentru a identifica soluții smart de eficientizare a activităților administrative”, a declarat Gabriel Ghiță, VP, Business Development, Mastercard Central and Eastern Europe. 

“Această soluţie de plată contactless face experienţa de a călători mai rapidă, mai simplă şi mai sigură pentru toată lumea, inclusiv pentru turiştii străini care vizitează orașul Sibiu. Visa investeşte constant în dezvoltarea unor noi soluţii pentru a accelera şi a îmbunătăţi experienţa de plată din transportul public la nivel internaţional, cum ar fi Soluţiile Globale de Transport Visa. Ne bucurăm că şi Sibiul beneficiază de avantajele importante pe care le aduce sistemul de plată contactless, aşa cum se întâmplă în metropole precum Londra, şi ne menţinem angajamentul de a susţine adoptarea plăţilor contactless în transportul public de către deţinătorii de carduri Visa şi în alte oraşe mari din România”, a declarat Cătălin Creţu, director general pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia în cadrul Visa.

"Dorim să le mulţumim colaboratorilor noştri BCR, Global Payment, Mastercard, Visa şi Telekom că  au crezut în noi şi au avut disponibilitatea de a investi în Sibiu, astfel încât să putem oferi clienţilor noştri,  în continuare, acest sistem modern şi la îndemână,  de achiziţie de bilete de călătorie cu card contactless direct din autobuz”, a declarat Dan Căprariu, director general al S.C. TURSIB S.A. Sibiu.

Sistemul de plată contactless din mijloacele de transport Tursib este extrem de simplu: călătorii trebuie să apropie cardul bancar contactless de validatoarele din autobuze, după care vor primi imediat înștiințarea de realizare a tranzacției. 

Validatorul va elibera apoi o dovadă de plată, pe care utilizatorul trebuie să o păstreze până la coborârea din mijlocul de transport. Călătoria achitată contactless în autobuz nu este comisionată și are același tarif al călătoriei perceput și prin alte metode de plată deja existente în Sibiu – 2 lei/călătoria.

Sistemul propus de BCR și Global Payments la Sibiu a fost construit având la bază arhitectura de funcționare reglementată de Mastercard și VISA, astfel încât orice card emis oriunde in lume sub însemnele celor două organizații să poată fi utilizat pentru plata călătoriilor.

 

Telekom Romania a pus la dispoziție infrastructura de POS-uri și imprimante pentru emiterea biletelor de călătorie, echipamentele de comunicații 3G, a implementat sistemul într-un mod integrat și va asigura mentenanța și service-ul pe toată durata proiectului.

 

Sibiul devine astfel orașul din România unde validarea calatoriilor in mijloacele de transport se poate realiza de orice posesor de card contactless sub insemnele celor doua organizatii de carduri. Societatea de transport local efectuează 110.000 călătorii/zi.  
Citeşte mai multe despre: BCR, Mastercard, Visa

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza