Links Sitemap Business Linker Sitemap

Alstom raportează progresul proiectului de întreținere a flotei de pasageri pentru compania bulgară BDZ

1446 afisari
Compania națională bulgară de transport feroviar de călători BDZ Passenger Services și Alstom anunță progresul proiectului de întreținere a flotei de pasageri, în ciuda dificultăților și întârzierilor neprevăzute cauzate de pandemia globală. Proiectul a avansat semnificativ în ultimele luni: trei depouri au fost modernizate, 26 de trenuri dintr-un total de 46 sunt în operare în prezent și echipa Alstom face eforturi continue pentru a îmbunătăți starea trenurilor imobilizate, astfel încât operatorul să poată avea la dispoziție mai multe trenuri în fiecare zi.
Peste 50 de persoane sunt în întregime dedicate acestui proiect, atât de la Alstom, care are acum o echipă de 20 de angajați locali, cât și de la furnizori bulgari. Numărul este de așteptat să crească în faza de revizii generale. Trei depouri, din Sofia, Varna și Plovdiv, au fost supuse unor ample lucrări de renovare și modernizare în perioada mai – septembrie, în urma investițiilor de 1 milion BGN (peste 500.000 EUR). Depozitele au fost pregătite și echipate pentru a găzdui trenurile, care au ajuns în septembrie.
"În ciuda întârzierilor neașteptate cauzate de criza sanitară globală, lucrările sunt acum pe drumul cel bun și ne bucurăm să raportăm progresele publicului larg, beneficiarilor noștri. Aceste trenuri își vor recăpăta condiția, iar eforturile de restaurare și întreținere vor permite o funcționare extinsă cu încă zece ani”, declară Lyuben Nanov, directorul general al BDZ Passenger Services.
"Lansarea acestui proiect în timpul unei pandemii globale este o provocare neașteptată, pe care Alstom o abordează cu eforturi mari de echipă, împreună cu clientul și experții în servicii de mentenanță ai Grupului. Avem echipa de tehnicieni români, angajații bulgari, precum și numeroși furnizori locali care lucrează împreună non-stop pentru succesul acestui proiect. Am dezvoltat și vom continua să dezvoltăm parteneriate locale pentru a asigura servicii și piese de schimb pentru serviciile de mentenanță”, spune Gabriel Stanciu, director general al companiei Alstom pentru România, Bulgaria și Republica Moldova.
"Echipele noastre au lucrat pentru a îmbunătăți condițiile de mentenanță, cu ajutorul echipamentelor și practicilor moderne, pentru a reduce timpul de nefuncționare al materialului rulant existent. Vrem să ne asigurăm că depourile vor funcționa eficient pentru a putea pune în serviciu mai multe trenuri în fiecare dimineață”, explică David Laurent, directorul Alstom pentru servicii de mentenanță, pentru regiunea Europa Centrală și de Est.
În acest scop, echipa de întreținere lucrează în prezent pentru relansarea în circulație a patru trenuri diesel care sunt imobilizate de mult timp, dintr-un total de 6 stipulate în contract. Vor fi din nou în funcțiune în stare îmbunătățită în lunile următoare, cu motoare diesel reparate.
În plus, experiența pasagerilor și consumul de energie sunt îmbunătățite pe flota de trenuri electrice. Un prototip electric este în curs de modernizare în depozitul din Sofia, cu funcții suplimentare, cum ar fi wifi pentru pasageri și sistem de iluminat interior / exterior folosind tehnologia LED. Acest program de modernizare va fi extins la întreaga flotă și ulterior va fi actualizat cu mai multe caracteristici suplimentare, cum ar fi sisteme noi de informații pentru pasageri și afișaje noi în cabina mecanicului.
În același timp, se fac pregătiri pentru ca programul de revizii generale să fie lansat din primul trimestru al anului 2021, pentru întreaga flotă.
În decembrie 2019, BDZ Passenger Services și Alstom au semnat un contract pe cinci ani pentru întreținerea materialului rulant, pentru 46 de trenuri din flota BDZ. Contractul prevede servicii de întreținere completă, constând în întreținere preventivă și corectivă, precum și revizii generale pentru 46 de trenuri non-Alstom, 22 diesel și 24 electrice, totalizând 126 de vagoane. Trenurile au intrat în serviciul comercial în perioada 2006-2007, în regiuni cu trafic intens. Cele diesel funcționează pe linia Sofia-Kyustendil și în regiunea Varna /Dobrich. Trenurile electrice deservesc traficul în zonele Sofia și Plovdiv.
Alstom este un lider global în domeniul serviciilor de mentenanță a materialului rulant, cu o experiență de 35 de ani în domeniu, oferind servicii de mentenanță din 100 de unități în 30 de țări. Contractele de întreținere la nivel global acoperă 13.000 de vagoane, inclusiv 2.600 trenuri de metrou, 1.500 de locomotive și 500 de tramvaie. În 20% din proiectele sale, trenurile cărora Alstom le asigură mentenanța sunt produse de alte companii. Obiectivul Alstom este de a îmbunătăți fiabilitatea, disponibilitatea și performanța prin strategii avansate de întreținere combinate cu cele mai noi tehnologii de analiză a datelor.
Alstom activează în România de peste 25 de ani și deține poziții de lider în soluții de control al traficului și de electrificare feroviară. Din 2004, Alstom furnizează servicii complete de întreținere pentru cele 83 de trenuri non-Alstom ale flotei metroului din București.
Compania are în prezent peste 500 de angajați și derulează proiecte multiple de reabilitare și modernizare a căilor ferate la nivel național, în diferite etape de implementare.
Citeşte mai multe despre: BDZ, Alstom

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza