Links Sitemap Business Linker Sitemap

AI: Parlamentul European sprijină o utilizare corectă şi sigură pentru consumatori

554 afisari
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care solicită un set solid de drepturi pentru a-i proteja pe consumatori în contextul inteligenţei artificiale şi al proceselor decizionale automatizate. Rezoluţia, adoptată prin ridicarea mâinii, atrage atenţia asupra mai multor provocări care decurg din dezvoltarea rapidă a tehnologiilor legate de inteligenţa artificială şi procesele decizionale automatizate, cu un accent special pe protecţia consumatorilor.
Eurodeputaţii apreciază potenţialul proceselor decizionale automatizate de a le oferi consumatorilor servicii inovatoare şi mai bune, inclusiv servicii digitale noi, cum ar fi asistenţii virtuali şi roboţii de chat. Totuşi, atunci când interacţionează cu un sistem care automatizează luarea deciziilor, consumatorii ar trebui să fie „informaţi corespunzător despre modul său de funcţionare, despre cum pot să contacteze un om cu putere de decizie şi despre cum pot fi verificate şi corectate deciziile sistemului”, susţine rezoluţia PE.

Aceste sisteme ar trebui să utilizeze numai seturi de date de înaltă calitate şi imparţiale, precum şi „algoritmi explicabili şi obiectivi”, conform rezoluţiei. În plus, ar trebui stabilite structuri de evaluare pentru a corecta eventualele greşeli comise prin decizii automatizate, iar consumatorii ar trebui să poată solicita evaluarea umană şi rectificarea deciziilor automatizate definitive şi permanente.

"Oamenii trebuie să poarte întotdeauna răspunderea finală şi să poată revoca deciziile adoptate în contextul unor servicii profesionale, precum profesiile medicale, juridice şi contabile, precum şi serviciile bancare”, accentuează Parlamentul European, potrivit Agerpres.

Acesta solicită o schemă de evaluare a riscurilor în cazul inteligenţei artificiale şi al proceselor decizionale automatizate şi o abordare comună a UE care să contribuie la asigurarea beneficiilor acelor procese şi la reducerea riscurilor în întreaga Uniune.

În rezoluţia adoptată miercuri, eurodeputaţii îndeamnă Comisia Europeană să prezinte propuneri pentru a adapta normele de siguranţă ale UE pentru produse (de exemplu, în cazul directivelor privind echipamentele tehnice şi siguranţa jucăriilor) astfel încât să existe garanţia că utilizatorii şi consumatorii sunt informaţi în legătură cu modul de utilizare a acestor produse şi sunt protejaţi de vătămări, iar în acelaşi timp producătorilor le sunt clare obligaţiile care le revin.

Directiva privind răspunderea legală pentru produsele cu defecte, adoptată acum mai mult de 30 de ani, ar trebui de asemenea revizuită pentru a adapta concepte precum „produs”, „daună” şi „defect”, la fel şi adaptarea „normelor care reglementează sarcina probei”, subliniază Parlamentul European.

Conform legislaţiei europene, comercianţii trebuie să informeze consumatorii atunci când preţurile bunurilor sau serviciilor au fost personalizate pe baza unui proces decizional automatizat şi a creării automatizate de profiluri de comportament de consum, au reiterat membrii PE. Ei au cerut Comisiei Europene să monitorizeze îndeaproape punerea în aplicare a acestor norme. UE trebuie, de asemenea, să ofere garanţia că procesele decizionale automatizate nu sunt utilizate pentru a-i discrimina pe consumatori în funcţie de cetăţenie, domiciliu sau locul unde se află temporar.


S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza