Cum va afecta piața scăderea dobânzii-cheie de la 4,5% la 4% pe final de an 2013 și la începutul lui 2014? Firmele și populația sunt tratate diferit la creditare în piață, marjele sunt mai mari pentru împrumuturile către persoanele fizice, care par discriminate în comparație cu firmele și, în același timp, creditul în lei e mai scump decât cel în euro. Se va mai reduce din diferențial în urma scăderii dobânzii-cheie? Cum vor evolua dobânzile în perioada următoare?
În toată lumea, creditele pentru persoane fizice au un preț diferit față de cele pentru persoane juridice, iar în cadrul acestor două categorii mari prețurile sunt diferențiate și ele pe subcategorii.
De exemplu, creditele ipotecare sunt mult mai ieftine decât cele pentru nevoi personale. Creditele pentru companiile mari, cu vechime pe piață și cu garanții solide, sunt mult mai ieftine decât cele pentru companii de dimensiuni reduse, cu istoric de activitate foarte recent și negarantate. Așadar, nu e vorba de o discriminare, ci doar de un calcul normal bazat pe costul riscului. Iar diferențialul de preț între creditele în lei și cele în euro se va reduce pe măsură ce se va reduce diferențialul între EURIBOR și ROBOR, de exemplu. În acest sens, semnalul dat de BNR în ultimele luni prin reducerea dobânzii de referință este util și încurajator.
E o problemă azi lichiditatea din piață?
Din punct de vedere al sistemului în ansamblu, răspunsul pare a fi negativ. Piața bancară este însă segmentată. Există bănci care au trecut de la politica anterioară crizei, de finanțare a creditării în România prin linii de credit ieftine de la băncile-mamă, la atragerea de depozite de pe piața locală și, din acest motiv, se manifestă o concurență ridicată pe această zonă.
Care este motivul pentru care băncile-mamă nu mai oferă linii de finanțare în euro către subsidiarele din estul Europei?
Nu știu dacă există un comportament și o cauză comune pentru toate băncile-mamă, teoretic, fiecare dintre ele își urmează propria politică. Dar dacă toate se comportă la fel, așa cum sugerează întrebarea, atunci pare evident că răspunsul trebuie căutat în nivelul mai redus de atractivitate al estului. Iar singura soluție pentru a reversa acest proces ar fi ca țările din est să-și facă propriul mediu de afaceri mai transparent, mai predictibil și până la urmă mai prietenos cu investițiile străine, inclusiv din domeniul bancar. În fond, fiecare investitor își va plasa disponibilitățile acolo unde raportul dintre randamente și riscuri este mai bun. În acest context, întrebarea pe care ar trebui să și-o pună țara noastră este dacă suntem mai competitivi decât alții din acest punct de vedere. Iar dacă răspunsul este negativ, ar trebui să trecem cât mai rapid la înlăturarea cauzelor.
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a acuzat băncile comerciale că nu se grăbesc să coboare dobânzile, deși BNR a operat coborâri succesive ale dobânzii de politică monetară. Cât de îndreptățită este afirmația guvernatorului, are dreptate să fie supărat pe bancheri că nu finanțează suficient și ieftin economia reală?
Preocuparea BNR pentru nivelul ratelor dobânzilor practicate de băncile comerciale este legitimă. Băncile au operat deja în ultimele luni reduceri semnificative ale dobânzilor la depozite și, într-o măsură mai mică, și la credite. Cred că dobânzile la credite ar urma o pantă mai accentuată de descreștere dacă ar fi rezolvate anumite probleme care prezintă un impact mare pe costul riscului și anume Codul insolvenței – pentru persoanele juridice - și, respectiv, Legea privind clauzele abuzive – pentru persoanele fizice. În cazul primului, deși a existat o ordonanță de urgență în cursul lunii octombrie, aceasta nu reflectă interesele mediului de afaceri, iar după anularea sa de către Curtea Constituțională, aprobarea unei noi legi ar mai putea dura destul de mult. În cazul celei de-a doua, încă nu este clar cum vor înțelege instanțele să o aplice în practică. Aceste două mari necunoscute (în a căror soluționare și BNR a încercat să se implice, desigur în limitele mandatului său) obligă băncile la prudență, care se traduce în costuri mai mari la credite decât în alte țări unde astfel de probleme au fost deja rezolvate.
În toată lumea, creditele pentru persoane fizice au un preț diferit față de cele pentru persoane juridice, iar în cadrul acestor două categorii mari prețurile sunt diferențiate și ele pe subcategorii.
De exemplu, creditele ipotecare sunt mult mai ieftine decât cele pentru nevoi personale. Creditele pentru companiile mari, cu vechime pe piață și cu garanții solide, sunt mult mai ieftine decât cele pentru companii de dimensiuni reduse, cu istoric de activitate foarte recent și negarantate. Așadar, nu e vorba de o discriminare, ci doar de un calcul normal bazat pe costul riscului. Iar diferențialul de preț între creditele în lei și cele în euro se va reduce pe măsură ce se va reduce diferențialul între EURIBOR și ROBOR, de exemplu. În acest sens, semnalul dat de BNR în ultimele luni prin reducerea dobânzii de referință este util și încurajator.
E o problemă azi lichiditatea din piață?
Din punct de vedere al sistemului în ansamblu, răspunsul pare a fi negativ. Piața bancară este însă segmentată. Există bănci care au trecut de la politica anterioară crizei, de finanțare a creditării în România prin linii de credit ieftine de la băncile-mamă, la atragerea de depozite de pe piața locală și, din acest motiv, se manifestă o concurență ridicată pe această zonă.
Care este motivul pentru care băncile-mamă nu mai oferă linii de finanțare în euro către subsidiarele din estul Europei?
Nu știu dacă există un comportament și o cauză comune pentru toate băncile-mamă, teoretic, fiecare dintre ele își urmează propria politică. Dar dacă toate se comportă la fel, așa cum sugerează întrebarea, atunci pare evident că răspunsul trebuie căutat în nivelul mai redus de atractivitate al estului. Iar singura soluție pentru a reversa acest proces ar fi ca țările din est să-și facă propriul mediu de afaceri mai transparent, mai predictibil și până la urmă mai prietenos cu investițiile străine, inclusiv din domeniul bancar. În fond, fiecare investitor își va plasa disponibilitățile acolo unde raportul dintre randamente și riscuri este mai bun. În acest context, întrebarea pe care ar trebui să și-o pună țara noastră este dacă suntem mai competitivi decât alții din acest punct de vedere. Iar dacă răspunsul este negativ, ar trebui să trecem cât mai rapid la înlăturarea cauzelor.
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a acuzat băncile comerciale că nu se grăbesc să coboare dobânzile, deși BNR a operat coborâri succesive ale dobânzii de politică monetară. Cât de îndreptățită este afirmația guvernatorului, are dreptate să fie supărat pe bancheri că nu finanțează suficient și ieftin economia reală?
Preocuparea BNR pentru nivelul ratelor dobânzilor practicate de băncile comerciale este legitimă. Băncile au operat deja în ultimele luni reduceri semnificative ale dobânzilor la depozite și, într-o măsură mai mică, și la credite. Cred că dobânzile la credite ar urma o pantă mai accentuată de descreștere dacă ar fi rezolvate anumite probleme care prezintă un impact mare pe costul riscului și anume Codul insolvenței – pentru persoanele juridice - și, respectiv, Legea privind clauzele abuzive – pentru persoanele fizice. În cazul primului, deși a existat o ordonanță de urgență în cursul lunii octombrie, aceasta nu reflectă interesele mediului de afaceri, iar după anularea sa de către Curtea Constituțională, aprobarea unei noi legi ar mai putea dura destul de mult. În cazul celei de-a doua, încă nu este clar cum vor înțelege instanțele să o aplice în practică. Aceste două mari necunoscute (în a căror soluționare și BNR a încercat să se implice, desigur în limitele mandatului său) obligă băncile la prudență, care se traduce în costuri mai mari la credite decât în alte țări unde astfel de probleme au fost deja rezolvate.
To read the full version, see the print edition of Business Arena.
S-ar putea să îți placă:
COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza