Links Sitemap Business Linker Sitemap

Restaurantul cu specific mediteraneean Retsina ia locul OSHO Fish

3847 afisari
În urma unei investiţii de aproximativ 180,000 de euro, OSHO Fish s-a transformat, de la începutul lunii martie, în Retsina, restaurant cu specific mediteraneean. Investiţiile au presupus amenajarea interioară şi schimbarea echipamentelor din bucătărie. 120,000 de euro au investiţi în reamenajarea OSHO Steak, 70% din sumă fiind folosită pentru schimbarea echipamentelor din bucătărie.
O parte considerabilă a acestor investiţii în bucătărie au vizat achiziţionarea cuptoarelor-grill Josper. Retsina şi OSHO Steak sunt singurele restaurante din România care deţin acest tip de cuptor-grill, folosit de cele mai bune restaurante din topul Michelin şi de bucătari renumiţi precum Gordon Ramsay sau Jamie Oliver. Cu Josper gustul cărnii este mai intens iar timpul de preparare se reduce la jumătate, astfel fiind îmbunătăţit timpul de servire a comenzii. Meniul poziţionează Retsina şi OSHO Steak în categoria „casual to fine dining”.
"Pentru 2014, estimăm o creştere a cifrei de afaceri cu aproximativ 30%, Retsina contribuind cu 40% la atingerea cifrei de afaceri. Ne propunem ca într-un an de zile să ne situăm în topul restaurantelor cu meniu preponderent de peşte din Bucureşti. Conceptul Retsina este unul interactiv, organizând periodic săptămâni dedicate fiecărui tip de bucătărie mediteraneeană”, a declarat Georgios Malideros, Proprietar Retsina şi OSHO Steak.
Peste 60% din clienţii Retsina şi OSHO Steak provin din zona corporate şi au vârsta de peste 35 de ani. Gradul mediu de ocupare al restaurantelor este estimat pentru acest an la aproximativ 100%, pentru prânz şi cină.
Calitatea excepţională a preparatelor Retsina se datorează materiei prime de cea mai bună calitate. Peştele şi fructele de mare propaspete sunt selectate şi trimise de 2-3 ori pe săptămână din Grecia.
Chef Iosif Ştefănescu a realizat un meniu în care sunt îmbinate preparate specifice din toate ţările mediteraneene, feluri de mâncare sofisticate în care tradiţia întâlneşte bucătăria modernă precum Ouzo Sea food linguini, Black Cod, Coq with mushrooms ragout sau Speck and strawberry risotto.
Citeşte mai multe despre: Retsina, OSHO Steak

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza