Warren Buffett: 'Nimic nu mai pare sigur privind către ziua de mâine'
Warren Buffett, legendarul investitor al cărui conglomerat este văzut ca un barometru al sănătăţii economiei americane datorită portofoliului de businessuri pe care le deţine, pare că şi-a pierdut optimismul, iar cea mai recentă previziunea a sa privind situaţia economică nu arată deloc bine, scrie CNBC. Mai mult, investitorul în vârstă de 92 de ani pare că şi-a pierdut optimsimul, pentru că se aşteaptă la o scădere a veniturilor în multe dintre businessurile sale, pe fondul încetinirii economiei.
"Oracolul din Omaha” crede că "perioada extraordinară” de consum excesiv venit pe fondul stimulentelor pandemiei Covid a luat sfârşit, iar acum multe dintre afacerile sale se confruntă cu o acumulare de stocuri de care vor trebui să scape prin vânzări, a declarat el în faţa celor aproximativ 40.000 de acţionari care s-au adunat în Omaha la Berkshire Hathaway, în cadrul întâlnirii anuale a companiei.
"Este o lume cu totul nouă faţă de cea de acum şase luni. O parte dintre managerii noşti au fost prinşi pe picior greşit. Acum suntem forţaţi să vindem, ceea ce nu se întâmpla în trecut”, a declarat legendarul investitor.

Investitorii se uită întotdeauna la Buffett pentru prognoze economice, deoarece nenumăratele sale afaceri sunt strâns legate de cheltuielile la nivel larg şi de cererea generală. Apoi, mai este vorba de proprietatea sa asupra BNSF Railway, care îi oferă o viziune largă asupra mărfurilor care sunt transportate în întreaga ţară, şi de operaţiunile sale semnificative în domeniul energiei, care pot oferi, de asemenea, indicii despre evoluţia activităţii economice. Buffett a mai spus că afacerile sale au trecut printr-o perioadă „extremă” în care consumatorii au făcut excese, ceea ce i-a determinat pe mulţi manageri din filialele sale să supraestimeze cererea pentru anumite produse.
Mai mult, investitorul în vârstă de 92 de ani pare că şi-a pierdut optimsimul, pentru că se aşteaptă la o scădere a veniturilor în multe dintre businessurile sale, pe fondul încetinirii economiei.
Cu toate acestea, Buffett consideră că Berkshire este bine poziţionată în ceea ce priveşte veniturile din investiţii, deoarece ratele mai mari ale dobânzilor aduc conglomeratului un randament substanţial. Berkshire deţinea aproximativ 130 de miliarde de dolari în numerar la sfârşitul primului trimestru.
Berkshire s-a descurcat bine până acum, în ciuda unui mediu macroeconomic dificil, câştigurile operaţionale înregistrând un salt de 12,6% în primul trimestru. Performanţa solidă a fost determinată de o revenire a activităţii de asigurări a conglomeratului. De asemenea, câştigurile globale au crescut puternic, în parte datorită câştigurilor din portofoliul său de acţiuni, în frunte cu Apple.
„Nimic nu mai pare sigur privind către ziua de mâine, către anul viitor şi nimic nu mai pare singur nici pe pieţe, nici în previziunile de business, nici în orice altceva”, a mai declarat Buffet.

S-ar putea să îți placă:
COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza