Links Sitemap Business Linker Sitemap

UniCredit a primit cinci premii de excelenţă din partea Euromoney

1699 afisari
UniCredit a primit recunoaşterea Euromoney, publicaţie financiară de top pe plan mondial, fiind câştigătoarea mai multor categorii în prestigioasa competiţie a Premiilor de Excelenţă din acest an, care au fost anunţate în cadrul unei gale la Londra.
UniCredit a câştigat în total cinci premii, printre care “Cea mai bună bancă din Italia”, “Cea mai bună bancă din Croaţia”, “Cea mai bună bancă pe zona de wealth management în Europa Centrală şi de Est” şi “Banca cu cele mai bune servicii de tranzacţionare în Europa Centrală şi de Est”. Jean Pierre Mustier, CEO-ul UniCredit, a fost desemnat “Bancherul anului 2017”.  Jean Pierre Mustier, CEO UniCredit, a declarat: “Vreau să îi felicit pe toţi colegii mei şi să le mulţumesc, pentru că toţi cei din Grup au contribuit la câştigarea acestor premii, iar eu le dedic lor distincţia de <<Bancherul anului>>. Sunt recunoscător pentru efortul depus de toate echipele din cadrul UniCredit în ultimele 12 luni. Vom continua să lucrăm neobosiţi pentru transformarea Grupului, construind pe modelul nostru de afaceri paneuropean simplu şi de succes şi pe avantajele noastre competitive puternice, ce vor face din UniCredit banca preferată a clienţilor oriunde suntem prezenţi”.

În  motivaţia privind premiul “Bancherul Anului 2017”, Euromoney arată: “Jean Pierre Mustier a fost numit în funcţie în urmă cu aproape un an şi deja a străbătut un drum lung pe calea transformării UniCredit, o bancă italiană în dificultate, într-o bancă europeană cu un viitor pozitiv. Reuşitele sale includ mărirea de capital de 13 miliarde de euro efectutată cu succes, vânzarea afacerilor şi activelor non-strategice şi a celor neperformante la momentul potrivit si preţul potrivit, şi o determinare constantă în urmărirea strategiei prestabilite. Poate mai important decât orice, UniCredit este povestea unei echipe de management condusă de un CEO pragmatic, hotârat şi încăpăţânat, care a readus sentimentul mândriei şi a ţelului unei instituţii cândva aflată în dificultate. Pare firesc să te întrebi: <<A mai reuşit vreodată un CEO să obţină atât de multe în primul său an la conducere?”>>. 

Iată în continuare motivarea Euromoney pentru fiecare dintre premiile obtinuţe de UniCredit.

Cea mai bună bancă din Italia. “Reuşitele din ultimul an depăşesc cu mult majorarea de capital şi eliminarea expunerilor neperformante. O schimbare fundamentală în cultura organizaţională ar trebui să ducă la declanşarea avantajelor latente ale UniCredit şi a punctelor sale forte paneuropene”.

Banca cu cele mai bune servicii de tranzacţionare în ECE. “UniCredit continuă să se menţină în top în domeniul aflat în plină dezvoltare al serviciilor de tranzacţionare din Europa, datorită prezenţei sale puternice în piaţă şi a efortului său continuu în direcţia conectării ţărilor în reţeaua sa din regiune”. 

Cea mai buna bancă pe zona de wealth management. “Sunt puţine banci care pot oferi asistenţă clienţilor cu deţineri importante aflaţi într-o mulţime de ţări şi culturi din zona central şi est europeană, dar UniCredit s-a impus ca  administrator al averilor preferat în aproape toate aceste ţări”.

Cea mai bună bancă din Croaţia. Zagrebcka Banka se află în top în ceea ce priveşte profitabilitatea, îmbunatatirea calităţii activelor şi a eliminării de credite neperformante în ultimele 12 luni, în acelaşi timp înregistrând o creştere a creditării pentru întreprinderile mici şi mijlocii precum şi a celei imobiliare, consolidându-şi astfel poziţia de prima bancă a Croaţiei”

 

Citeşte mai multe despre: UniCredit

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza