Links Sitemap Business Linker Sitemap

TransferGo susține legăturile financiare dintre Londra și București alături de Lord Mayor of London

1519 afisari
TransferGo, compania de transferuri online internaționale, a însoțit la sfârșitul lunii iunie delegația oficială a Andrew Parmley, Lord Mayor of London, în vizita sa în București. Întâlnirile oficiale au avut loc în contextul în care Londra îşi extinde prezenţa internaţională în sectorul serviciilor financiare şi de consultanţă.


Prin susținerea delegației, TransferGo își continuă strategia de consolidare a poziției de jucător cheie pe piața de fintech și de sprijinire a românilor plecați peste hotare.

Vizita TransferGo alături de Lord Mayor of London a avut loc pe fondul intensificării legăturilor comerciale dintre Londra, unul dintre principalele centre financiare ale lumii, şi Bucureşti. Andrew Parmley, Lord Mayor, s-a alăturat liderilor din zona de afaceri într-un dialog despre o colaborare mai strânsă între sectoarele financiare din Marea Britanie și România. De asemenea, TransferGo a însoțit delegația la Banca Națională a României, unde subiectul a fost dezbătut alături de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Este o onoare pentru noi să fim alături de Lord Mayor of London pentru a discuta despre provocările industriei financiare actuale. Au fost două zile de întâlniri productive în care am dezbătut oportunitățile pe care Londra le oferă companiilor din estul Europei și nu numai. TransferGo este un exemplu de afacere din sectorul Fintech care se bucură de beneficiile acestui oraș”, a declarat Marius Nedelcu, Country Manager TransferGo România. 

Prezența delegației la București vine să întărească legătura dintre Marea Britanie și România după Brexit, într-un moment în care incertitudinea cu privire la viitorul migranților și al companiilor care au ca angajați migranți este tot mai mare. TransferGo susține comunitatea de români din Marea Britanie să se adapteze mai ușor după impactul Brexit. Astfel, compania oferă servicii competitive de transfer online de bani, și alte inițiative precum blogul https://www.transfergo.com/ro/blog/. Prin acest blog, TransferGo oferă educație financiară și informații utile românilor care se mută în Marea Britanie și, în plus, îi ține la curent cu evenimente și subiecte de interes, cum sunt cele legate de Brexit.

Potrivit companiei, în 2016, românii au trimis peste 22 de milioane de euro în țară prin TransferGo, reușind să economisească până la 90% din costurile lor de transfer. În mai puțin de patru ani, TransferGo a câștigat încrederea a peste 200.000 de migranți, dintre care 50.000 de români, ajungând la peste un milion de transferuri internaționale între 45 de țări. Compania a mai precizat că clienții TransferGo au reușit astfel să economisească peste opt milioane de euro față de cât ar fi plătit prin transfer tradițional.
Citeşte mai multe despre: TransferGo

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza