Links Sitemap Business Linker Sitemap

TransferGo primește o finanțare de 2,5 mil. dolari

2032 afisari
Compania britanică TransferGo a primit 2,5 milioane de dolari într-o rundă de finanțare condusă de business angel-ii Mark Ransford, fost investitor la Apax Partners, Voria Fattahi, fost investitor la Kinnevik, Clive Kahn, fost CEO Travelex, și Richard Tudor, fost partener la Exponent. Fondul de investiții Practica Capital a participat și el la această rundă.
Potrivit companiei, care are în total peste 100.000 de clienți în peste 30 de țări, este vorba de cea mai mare investiție de tip SEED din industria de transfer de bani. Investiția de tip SEED este menită să ajute o companie să crească mai repede decât ar fi putut-o face bazându-se pe veniturile proprii.
Serviciul de transfer de bani online al TransferGo are sediul în Canary Wharf, la Londra, în cadrul celui mai mare accelerator de startup-uri din domeniul tehnologiei și finanțelor, Level39. TransferGo a crescut în mod semnificativ de la lansarea sa în 2013 și are în prezent peste 100.000 de clienți, o rată de creștere de 20% pe lună și a intermediat până acum transferuri în valoare de peste 100 de milioane de lire sterline.
Potrivit companiei, TransferGo a apărut ca urmare a frustrării simțite de co-fondatorul Daumantas Dvilinskas în momentul în care a avut de-a face cu transferurile de bani cash și cu băncile, acestea practicând servicii cu tarife mari și cu o durată de până la 5-7 zile între trimiterea banilor și ajungerea lor în contul destinatarului.


Modelul de afaceri al TransferGo e construit pentru a oferi servicii rapide, apropiate de transferurile în timp real, fără comisioane ascunse și cu suma garantată la destinație fără depozite suplimentare. Compania s-a extins în țări ca Australia, Israel, Africa de Sud și Canada, în prezent intermediind transferuri în 39 de țări, inclusiv Marea Britanie, Irlanda, Spania, Polonia, Austria, România, Cipru, Elveția, Estonia, Lituania și SUA. Pe piața din România TransferGo funcționează din primăvara acestui an.
"Suntem foarte încântați să finalizăm o rundă de finanțare de o asemenea dimensiune, care nu numai că ne pune mai presus de toate celelalte companii de transfer de bani aflate în acest stadiu, dar și demonstrează că serviciile de transfer de bani online nu au scopul de a afecta băncile, ci trebuie să funcționeze în parteneriat strâns cu ele”, a declarat Daumantas Dvilinskas, CEO al TransferGo. Acesta a completat: "Am luat decizia strategică de a colabora cu mai mult de 30 dintre cele mai respectate și inovatoare bănci din lume, folosind infrastructura lor locală de conturi pentru a oferi un serviciu de neegalat ca preț, viteză și, cel mai important, de siguranță. Datorită investițiilor în audit și conformitate, am reușit să construim unul dintre cele mai sigure sisteme de transfer de bani online, care la rândul său asigură un risc mininm pentru partenerii noștri bancari."
La rândul său, Eric Van der Kleij, directorul Level39, a precizat: "Creșterea exponențială a TransferGo este o poveste de succes pentru Level39 și suntem încântați că am putut să îi sprijinim în fiecare etapă a călătoriei. Cei de la TransferGo au fost întotdeauna foarte implicați în comunitatea noastră, luând parte la sesiuni de mentorat Level39, evenimente, ateliere de lucru, precum și în rețeaua noastră de investitori. Primirea acestei investiții marchează intrarea într-o nouă etapă a serviciilor financiare - una care se bazează pe sprijinul solid al băncilor.”
"TransferGo oferă un serviciu esențial pentru migranții care au nevoie să trimită bani acasă. Aceștia sunt oamenii care își permit cel mai puțin să plătească taxele ridicate percepute de către furnizorii existenți”, a completat și Mark Ransford, fost investitor la Apax Partners.
Citeşte mai multe despre: TransferGo

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza