Links Sitemap Business Linker Sitemap

Peste 6.000 de oameni prezenți la Festivalul Internațional de Nai Gheorghe Zamfir

663 afisari
În perioada 18-20 august 2023, Găeşti-Dâmbovița s-a transformat într-un oraș al muzicii, un adevărat hub cultural. Artiști renumiți din țară și de peste hotare au încântat publicul cu un regal muzical pe scena Festivalului Internațional de Nai "Gheorghe Zamfir", acesta fiind rezultatul unei colaborări extraordinare pe care maestrul Gheorghe Zamfir a dezvoltat-o cu fiecare artist invitat, fie în calitate de cadru didactic universitar, formator de generații de naiști remarcabili, fie în calitate de muzician iubit de publicul din toate colţurile lumii. Evenimentul cultural a fost deschis cu o conferință de presă, urmată de un scurt recital muzical susținut de interpreții Maria Mădălina Lupu, Aydin Yavaș, Jean Luc Faraux, Radu Nechifor, Kim Juhyeong și Marta Claudia Băceanu-Tudor.

În cadrul conferinței de presă, Gheorghe Zamfir a împărtășit cu lacrimi în ochi amintiri impresionante despre Fănică Luca, profesorul și mentorul său care l-a inițiat în arta naiului: "A vorbit în nai, l-a transformat în verb. Nici Enescu n-a transformat vioara în verb. Verbul românesc e cel mai greu verb de pe Planetă, pentru că este nepronunţabil (…). Deci Fănică Luca a fost pentru mine, nu tatăl meu biologic, el a fost cel care mi-a dat cuvântul şi verbul pe care le-am dus pe toată planeta. Pentru mine Fănică Luca a fost totul, el mi-a dat viaţa, după ce tata mi-a dat-o prin naştere, el mi-a dat-o prin nai”.

Numeroase personalități ale lumii politice și culturale au evidențiat faptul că maestrul Gheorghe Zamfir a fost întreaga viață un ambasador al României, promovând valorile culturale tradiţionale în mod special.
"Maestre Gheorghe Zamfir, cuvintele sunt prea puţine pentru a exprima preţuirea pentru ceea ce aţi creat dumneavoastră pentru identitatea noastră ca naţie şi, în acelaşi timp, sunt prea puţine pentru a încerca să multiplic exemplul pe care dumneavoastră l-aţi dat pentru generaţii şi generaţii de tineri”, a spus ministrul Raluca Turcan.

”Ca ministru al Culturii, când am preluat mandatul, unul dintre obiectivele pe care mi le-am asumat ca ministru a fost să cresc accesul la cultură. Şi un festival de acest gen, dincolo de faptul că este gândit în jurul personalităţii lui Gheorghe Zamfir, născut la Găeşti, aduce şi muzica şi performanţa artistică aproape de oameni. Într-o ţară în care adesea suntem marcaţi de inechităţi, de o lipsă de apetenţă pentru adevăratele valori, întâlnirea acestor calităţi, de care uneori ne îndepărtăm mult prea abrupt, nu poate să aducă decât mult bine şi aportul să fie unul pozitiv. În acest eveniment, Festivalul Internaţional de Nai, găsim talent, dăruire, unicitate, vivacitate, unitate”, a spus ministrul Culturii, Raluca Turcan în cadrul aceleiași conferințe de presă.

“Facem prea puțin pentru ceea ce merită Maestrul Gheorghe Zamfir! Avem privilegiul să fim contemporani cu cel mai bun naist al lumii care, de-a lungul celor peste 50 de ani de carieră, a fermecat milioane de oameni. Gheorghe Zamfir este cel mai bun ambasador al județului Dâmbovița și al României! A urcat pe marile scene ale lumii, a înregistrat cu pasiune aproape 200 de albume și a reușit să îmbrace cu acordurile sale emoționante sufletele a peste 650 de milioane de ascultători din întreaga lume, acesta fiind și numărul discurilor vândute în mai bine de jumătate de secol. Muzica sa i-a adus peste 120 de discuri de platină și de aur. Mă bucur că instituția pe care o conduc, Consiliul Județean Dâmbovița, contribuie în calitate de partener la organizarea Festivalului Internaţional de Nai ”Gheorghe Zamfir”, care are loc la Găeşti de astăzi și până duminică, 20 august. După cum spuneam, Gheorghe Zamfir merită mult mai multe din partea noastră ca județ și ca țară! Însă, orice am face, nu va fi suficient pentru ceea ce reprezintă Maestrul Gheorghe Zamfir nu doar pentru județul Dâmbovița și România, ci pentru întreaga lume! Mii de mulțumiri și plecăciuni, Maestre!”, a precizat Președintele Consiliului  Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în prima seară a evenimentului cultural.

Conferința de presă a fost deschisă de domnul Primar al Orașului Găești, Grigore Gheorghe care vădit emoționat a subliniat : "Maestrul Gheorghe Zamfir, ca de fiecare dată, are invitaţi de marcă, artişti de renume şi cu siguranţă vor fi trei seri de festival deosebite. Maestre Gheorghe Zamfir, în numele cetăţenilor din oraşul nostru, vreau să vă mulţumesc pentru întreaga activitate”.

A doua seară a Festivalului a adus în Parcul Central din Găeşti un public numeros care a urmărit cu atenție concertul pop-simfonic desfășurat în acompaniamentul Orchestrei Simfonice Muntenia din Târgovişte, conducerea muzicală: Daniel Jinga. Seara a fost deschisă magistral de maestrul Gheorghe Zamfir cu piesa Memory, iar de-a lungul spectacolului au putut fi ascultate mai multe compoziții ale muzicianului, piese care au făcut istorie și continuă să emoționeze spectatorii cu aceeași forță. Au urcat apoi, pe scenă, rând pe rând: Alin Stoica, Mihail Dogotari, Aydin Yavaș, Claudia Diaconu Iordache, Mădălina Bourceanu, Felix Goldbach, Maria Mădălina Lupu, Rodica Gabriela Anghelescu, Daniela Ghiță.

Cea de-a treia seară a fost deschisă de Ansamblul Folcloric Național "Transilvania" din Maramureș, moment artistic de o profunzime aparte, care a reflectat în scenă, în premieră, proiectul cultural ”Pintea haiducul”, dar și suite folclorice deosebite. A urmat un spectacol folcloric excepțional, sub conducerea muzicală a maestrului Nicolae Borgros și prin participarea Orchestrei "Lăutarii' din Chișinău.

Publicul foarte numeros - în cele două zile fiind prezenți peste 6000 de spectatori - a primit cu bucurie fiecare moment. Cine au fost protagoniștii acestui regal folcloric? Aydin Yavaș, Jean Luc Faraux, Vasile Raducu, Ruxandra Pitulice, Rodica Gabriela Anghelescu, Gelu Voicu și fiul său Tudor Voicu, Gheorghe Rizea, Cristina Gheorghiu, Flavius Tinică, maestrul basarabean Vasile Iovu, Mirel Bria și Taraful Domnesc, Frații Cazanoi, Stelu Enache, Kim Juhyeong și, bineînțeles, maestrul Gheorghe Zamfir.

Proiectul cultural s-a desfășurat sub egida Fundaţiei Internaționale de Muzică "Gheorghe Zamfir", a Primăriei orașului Găești, a Consiliului Județean Dâmbovița, a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița și sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii.

Parteneri media: Radio România, prin posturile: Radio România Actualități, Radio România Muzical, Radio România Antena Satelor, Radio România Cultural, precum și Columna TV și Cronica de Găești.
Naist de renume internațional, compozitor, dirijor, muzician de marcă, poet, pictor și creator de naiuri, Gheorghe Zamfir este un simbol al României, un brand de țară, cu care ne mândrim. Socotit de presa străină cel mai strălucit reprezentant al muzicii naționale în peisajul artistic mondial, interpretul s-a bucurat de calificative surprinzătoare, chiar măgulitoare: "Regele naiului” (Zurcher Oberlander), "Geniul fluierului lui Pan” (La Chaus-de Fonds), "Magicianul fluierului lui Pan” (L'Impartial),  "Noul zeu al naiului” (Montreal Journal), "Voievodul profesioniștilor tradiției orale” (Revista Literatură și Artă, Chișinău).         

Instrumentist de excepție, singular în peisajul muzicii populare și clasice pentru nai, Gheorghe Zamfir a dominat cu personalitatea sa inconfundabilă ultimele decenii din secolul XX, numele său devenind o legendă vie a străvechiului și miticului instrument al antichității orfeice. Fără îndoială, contribuția esențială a adus-o în domeniul folclorului românesc (atât lăutăresc, cât și țărănesc) pe care l-a promovat la parametrii artistici încă neatinși vreodată.

Naiul în mâna lui Gheorghe Zamfir capătă sonorități unice inimitabile și inconfundabile. Sunetul lui dispune de o paletă timbrală aparte, de o căldură cuceritoare, de o vibrație interioară profund umană. Maestrul spunea într-un interviu: “Când te apropii de nai este ca și cum ai ține în mână o Psaltire, o rugăciune sfântă!”
Puritatea sunetului său a uimit și totodată inspirat numeroși artiști. Unul dintre celebrii muzicieni ai lumii, Eric Clapton, declara pentru The New York Times, în anii 80’ , că Inspirația sa muzicală provine din câteva surse neașteptate: "Am fost influențat în ultimii ani de un artist numit Zamfir care interpretează melodii calde și multe lucrări clasice la nai. Sunetul său înalt și clar pe care îl are la nai este exact cum mi-ar plăcea să sune chitara mea". Dirijorul Sergiu Celibidache a elogiat contribuția lui Gheorghe Zamfir la imaginea muzicii românești în contextul culturii universale contemporane, iar Duke Ellington spunea despre Gheorghe Zamfir că "un artist atât de talentat cu siguranță aparține categoriei muzicienilor inspirați de Dumnezeu”.

Gheorghe Zamfir a compus mai mult de 300 de lucrări pentru nai și orgă sau pian, muzică de cameră și orchestră simfonică, muzică sacră pentru orchestră și cor. A înregistrat mai mult de 200 de albume din care a vândut sute de milioane de exemplare și a obținut mai mult de 120 de discuri de platină și de aur.
Gheorghe Zamfir este, de asemenea, un compozitor și un interpret binecunoscut pentru coloanele sonore din filme celebre. El a interpretat muzica pentru "Once Upon a Time in America", "Karate Kid" sau "Marele blond cu un pantof negru". Tarantino a folosit piesa "Lonely Shepherd" interpretată magistral, ca temă muzicală în filmul "Kill Bill".

De-a lungul carierei sale, a colaborat cu muzicieni de top precum: James Last, Andrea Bocelli, Ennio Morricone, Lawrence Foster, André Rieu, British Chamber Orchestra, dirijorul Seiji Ozawa, Cvartetul Oxford, Richard Clayderman, Nana Mouskuri, Enrico Macias, Eugene Sarbu, Andrea Griminelli, printre alții.

Maestrul Zamfir a fost decorat cu Ordinul Cavaler al Belgiei, Cavaler al Luxemburgului, de două ori cu Medalia de Aur a Asociației Academiei de Arte, Științe și Litere din Paris; el a primit de două ori Medalia Universității Don Bosco din Roma; Medalia Vaticanului, oferită de Papa Ioan Paul al II-lea; Ordinul Săgetătorul de Aur, al Italiei; Meritul Cultural în grad de Ofițer al Franței; Ordinul Comandorului, oferit de președintele Peru; de două ori, Premiul Academiei Charles Cros din Franța; Doctor Honoris Causa al Universității "Constantin Brâncuși", Doctor Honoris Causa al Universității "Ovidius", Ambasador al turismului românesc, Ordinul "Mihai Eminescu" și cea mai înaltă distincție a Republicii Moldova, Ordinul Republicii Moldova, iar în 2016 primește, în Italia, Heritage World Music Award. În 2018 este numit Director Onorific pe viață, al Centrului Internațional de Schimburi Academice al Naiului de la Conservatorul de Muzică din Xian-China, iar de Ziua Culturii Române, în 2022 a primit Ordinul Steaua României, de la Președintele Klaus Johannis, pentru întreaga contribuție în muzica universală și în promovarea muzicii românești în special.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza