Links Sitemap Business Linker Sitemap

Transelectrica este unul dintre cele mai ineficiente monopoluri din Europa, având o marjă de profit de doar 1,5%

9674 afisari
Transelectrica Bucureşti (TEL), compania care deţine reţeaua naţională de transport al energiei electrice, şi-a bugetat până în 2015 o creştere a veniturilor cu circa 244 mil. lei faţă de nivelul înregistrat în 2012 (de la 2,8 mld. lei la 3,05 mld. lei). În aceeaşi perioadă, profitul brut al companiei ar urma să crească cu 7,7 mil. lei (de la 42,5 mil. lei la 50,2 mil. lei).
Un calcul simplu arată că doar 3% din creşterea de venituri se vor reflecta în profit, restul urmând să fie anulată de creşterea cheltuielilor. Transelectrica este unul dintre cele mai ineficiente monopoluri din Europa, având anul trecut o marjă brută de doar 1,5% (profit brut raportat la venituri).
Explicaţiile pentru marja redusă sunt ponderea mare a serviciilor de sistem în venituri, servicii care nu generează niciun profit pentru companie, dar şi datoriile mari în valută care au erodat în fiecare an profiturile din exploatare.
Compania are în plan investiţii de 1,93 mld. lei, care ar urma să fie finanţate în proporţie de peste 50% din fonduri proprii.
Datorită anvergurii şi sectorului strategic în care activează, Transelectrica este şi una dintre cele mai disputate com­panii de stat. Doar de la începutul lui 2012 până în pre­zent compania a schimbat patru directori generali şi numeroşi membri ai consiliului de administraţie, numirile fiind realizate de Ministerul Economiei. În schimb, procedurile de selectare a membrilor consiliului de administraţie şi a directorului general de către o firmă de recrutare, conform Ordonanţei 109 din 2011 privind guvernanţa corporativă în companiile de stat, au fost tărăgănate în ultimul an.
De la jumătatea lunii februarie, noul director general al Transelectrica este Ştefan Gheorghe, care anterior a fost director general la Hidroelectrica.
Transelectrica estimează pentru acest an venituri totale în creştere cu aproape 2%, la 2,86 miliarde de lei (656 de milioane de euro), iar până în 2015 încasările ar urma să urce la 3,05 miliarde de lei (700 de milioane de euro), potrivit bugetului avizat joi de consiliul de supraveghere al companiei.
Pentru 2014, veniturile prognozate sunt de 2,95 miliarde de lei (678 de milioane de euro), potrivit bugetului multianual pentru perioada 2013-2015 care urmează să fie aprobat de acţionari în AGA.
Cheltuielile ar urma să înregistreze o dinamică apropiată de cea a veniturilor şi să atingă 2,815 miliarde de lei (646,1 milioane de euro) în acest an, iar în următorii doi ani sunt proiectate la 2,906 miliarde de lei (667 milioane de euro) şi, respectiv, la 2,998 miliarde de lei (688,2 milioane de euro).
Profitul brut estimat pentru acest an este de 44,6 milioane de lei (10,2 milioane de euro), valoare cu aproape 5% peste câştigul brut de anul trecut, de 42,5 milioane de lei. În următorii doi ani, profitul brut ar urma să avanseze la 46,8 milioane de lei (10,7 milioane de euro) şi, respectiv, la 50,2 milioane de lei (11,5 milioane de euro).
Pentru acest an, compania a programat investiţii de 420 milioane de lei (96,4 milioane de euro). Sumele prevăzute pentru investiţii vor fi semnificativ mai mari anul viitor (763,1 milioane de lei -175,1 milioane de euro), dar şi în 2015 (748,2 milioane de lei - 171,7 milioane de euro), potrivit unui material prezentat acţionarilor Transelectrica pentru AGA, convocată în data de 1 aprilie.
Totalul cheltuielilor pentru investiţii, care include şi rambursările la creditele pentru investiţii, este estimat pentru acest an la 616 milioane de lei (141,3 milioanede  euro). Pentru anul viitor aceste cheltuieli sunt prognozate să urce semnificativ, la 952,4 milioanede  lei (218,6 milioane de euro), pentru ca în 2015 să ajungă la 981,1 milioane de lei (225,2 milioane de euro).
Aceste cheltuieli includ investiţiile noi, investiţiile în desfăşurare, rambursările de credite şi alte costuri legate de investiţii.
Compania este controlată de Ministerul Economiei, care deţine 58,69% din acţiuni, alţi acţionari importanţi fiind Fondul Proprietatea (13,5%) şi SIF Oltenia (6,3%), potrivit celor mai recente informaţii. Transelectrica are o capitalizare de 1,02 mld. lei (244 mil. euro).

 

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza