Links Sitemap Business Linker Sitemap

Si Christine Lagarde sustine măsurile anunțate de Banca Centrală Europeană

1581 afisari
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, a salutat măsurile anunțate joi de Banca Centrală Europeană (BCE) privind reducerea dobânzii de bază și începerea achiziționării de obligațiuni garantate cu active (ABS) și obligațiuni ipotecare, informează agenția EFE.
''Salutăm ferm măsurile luate de BCE, care vor ajuta la contracararea pericolului reprezentat de perioada lungă cu inflație scăzută', a spus Lagarde, într-un scurt comunicat.

FMI a susținut de mai multe luni necesitatea ca BCE, condusă de italianul Mario Draghi, să adopte măsuri de stimulare monetară adiționale în contextul recuperării economice fragile din zona euro.
BCE a decis joi să reducă, surprinzător, rata dobânzii cu 10 puncte de bază, până la nivelul minim istoric de 0,05 %, și a anunțat că, din octombrie, va începe să achiziționeze obligațiuni garantate și ipotecare.

Într-o conferință de presă, Draghi a recunoscut riscurile reprezentate de inflația scăzută pentru zona euro și a anunțat că banca, având sediul la Frankfurt, și-a redus previziunile de inflație cu o zecime, până la 0,6%, pentru acest an.

În acest context, Draghi a avertizat, de asemenea, că 'reducerea activității economice ar putea frâna investițiile private și creșterea riscurilor geopolitice ar putea avea un impact major asupra încrederii consumatorilor și companiilor'.

De aceea, BCE a redus cu o zecime estimările de creștere pentru zona euro, pentru 2014 și 2015, până la 0,9 % și, respectiv, 1,6%, comparativ cu estimările din iunie. (Agerpres)

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza