Links Sitemap Business Linker Sitemap

Schneider Electric lansează o nouă generație de stații de încărcare pentru vehicule electrice

275 afisari
Schneider Electric anunță lansarea unei noi generații de stații de încărcare pentru vehiculele electrice, cu montaj pe perete sau podea. EVlink Pro AC este o soluție de încărcare inteligentă, fiabilă, flexibilă și sustenabilă, care optimizează consumul de energie, maximizând timpul de funcționare și nivelul de eficiență energetică. Noile stații de încărcare asigură o experiență de utilizare simplă pentru instalatorii, operatorii și utilizatorii de vehicule electrice.
EVlink Pro AC e proiectată pentru clădiri, mai degrabă decât pentru utilizare individuală, oferind proprietarilor sau chiriașilor din locuințe aparținând aceluiași complex rezidențial, o experiență de încărcare foarte bună.

Stațiile de încărcare EVlink Pro AC EV sunt potrivite pentru clădirile de birouri și spațiile industriale, oferind la rândul lor siguranță, eficiență și flexibilitate utilizatorilor.

Principalele avantaje ale gamei EVlink Pro AC sunt următoarele:
    •    Conectivitate avansată;
    •    Simplu și intuitiv de instalat și pus în funcțiune, dar și de folosit și întreținut;
    •    Produse sustenabile, cu eticheta Green Premium; EVlink Pro AC respectă directivele RHOS și REACh, care fac referire la limitarea folosirii substanțelor periculoase în procesul de fabricație.
    •    Siguranță îmbunătățită datorită protecțiilor încorporate;
Protecție diferențială, împotriva electrocutării (siguranțe diferențiale în funcție de modelul de stație ales) și protecție prin bobina de minimă tensiune, care detectează un eventual contact anormal în interiorul stației de încărcare;
    •    Flexibilitate sporită – pot fi montate pe perete sau pe sol;
    •    Design personalizabil – gama largă de culori disponibile pentru carcasa metalică.



Spre exemplu, încărcarea completă a unui automobil cu o baterie de 26,8kWh se realizează într-o oră și 15 minute dacă este conectat la o stație EVlink Pro AC de 22 de kW, respectiv în 3h și 42 min dacă este conectat la o stație EVlink Pro AC de 7 kW.

Produsele sunt testate și certificate conform SR EN IEC 61851 ed3. IK10 – acest standard conține toate criteriile de performanță și siguranță pe care o stație de încărcare pentru vehicule electrice trebuie să le îndeplinească în România. Un produs care are această certificare este un produs sigur, performant, compatibil din punct de vedere electromagnetic cu vehiculele electrice.

„Prețul autovehiculelor electrice este în scădere, iar acest lucru va încuraja accelerarea achizițiilor și, implicit, va genera o creștere a cererii pentru stații de încărcare. Gama EVlink Pro AC este concepută special pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor referitoare la acest aspect, fiind un sistem fiabil, flexibil și sustenabil de încărcare pentru clădiri, care optimizează consumul de energie, asigurând un nivel maxim de eficiență”, spune Lucian Enaru, Director General, Schneider Electric România. „De asemenea, este important de evidențiat faptul că, un factor determinant pentru consumatori este confortul, prin urmare stațiile de încărcare EVlink Pro AC sunt ușor de instalat, de utilizat și de întreținut.”

Stațiile de încărcare din gama EVlink Pro AC sunt deja disponibile pe piața din România și pot fi comandate de la distribuitorii autorizați ai companiei.

Despre Schneider Electric
Schneider Electric România este subsidiara locală a companiei Schneider Electric, una dintre cele mai performante și mai longevive organizații, care aniversează anul acesta 25 de ani de activitate. Cu un portofoliu de clienți din cele mai diverse domenii economice – de la industria grea la retail, de la construcții la IT- compania furnizează în prezent în România produse și servicii pe patru piețe, toate mari consumatoare de energie electrică și cu obiective de eficientizare a consumului: piața de clădiri comerciale și rezidențiale, piața de industrie, cea de infrastructură și piața de rețele și centre de date. Conform datelor globale, aceste patru piețe acoperă 70% din consumul energetic mondial, iar Schneider Electric furnizează pentru toate soluții și sisteme de automatizare și optimizare a consumului.
 
Având 300 de angajați care urmează cariere locale și internaționale, Schneider Electric România coordonează în prezent un grup de țări care include Armenia și Republica Moldova. Prin intermediul Bucharest Hub, organizația locală asigură asistență specializată în 16 limbi pentru clienții Schneider Electric din 25 de țări.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza