Links Sitemap Business Linker Sitemap

Raiffeisen Bank imbunatateste platforma de online banking

2864 afisari
Raiffeisen Bank a anuntat relansarea serviciului de internet banking - Raiffeisen Online, cu un nou design si functionalitati imbunatatite.
Potrivit bancii, noua interfata este mult mai prietenoasa si mai usor de folosit, iar zona de plati a fost organizata pe un singur ecran pentru toate tipurile de plati, inclusiv schimbul valutar. De asemenea, functionalitati noi introduse sunt graficul interactiv pentru evolutia portofoliului financiar pentru 30 de zile, pus la dispozitie pe prima pagina si posibilitatea de a lichida oricând depozitele in valuta.
Totodata si serviciul Raiffeisen Smart Mobile dispune de noi functionalitati, cum ar fi deschidere de cont curent/economii, constituire/lichidare depozite si posibilitatea de a subscrie pentru fonduri de investitii.
“Raiffeisen Bank si-a propus sa asigure clientilor sai acces simplu si rapid la toate conturile lor. Rezultatele foarte bune inregistrate de serviciile Raiffeisen Online si Raiffeisen Smart Mobile demonstreaza ca strategia de a oferi mai multe canale de acces (reteaua de unitati, telefon mobil sau fix, EPOS-uri sau ATM-uri) a constituit un pas important pentru dezvoltarea bancii”, a spus Radu Topliceanu, director  executiv, Aria Clienti Persoane Fizice la Raiffeisen Bank.
In 2011 cele doua servicii au cunoscut o crestere importanta atât in ceea ce priveste numarul de clienti (numarul de clienti persoane fizice a crescut cu aproximativ 31%) cat si din punctul de vedere al volumelor tranzactionate (pentru clientii persoane fizice valoarea tranzactiilor s-a dublat).
Raiffeisen Bank are o retea de peste 1.100 de ATM-uri si 10.000 de EPOS-uri. Baza de clienti si reteaua de unitati Raiffeisen Bank se mentin constante de câtiva ani la aproximativ doua milioane de clienti si 540 de agentii.

Citeşte mai multe despre: Raiffeisen Bank

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza