Links Sitemap Business Linker Sitemap

Orbis Hotel Group a intrat pe piața din Slovenia

1529 afisari
Orbis Hotel Group, partener strategic în Europa de Est al AccorHotels, a deschis primele hoteluri în Slovenia, Mercure și ibis Styles Maribor împreună cu partenerul local și investitorul Terme Maribor. În urma renovării, ambele hoteluri funcționează în cadrul unor acorduri de franciză și au primit primii oaspeți pe 29 ianuarie 2018 sub renumitele mărci AccorHotels, Mercure și ibis Styles.
 

Investiția totală în renovare, ce include camerele de hotel, zonele de lobby și restaurantele, a fost de aproximativ 600.000 de euro.

Ambele hoteluri din centrul orașului sunt acum cunoscute sub nume noi. Fostul hotel Piramidă a devenit Mercure Maribor City Center**** și hotelul Orel este acum ibis Styles Maribor City Center***. Acestea au devenit membre ale grupului AccorHotels, lider mondial în domeniul turismului și al stilului de viață, cu peste 4.200 de hoteluri în 95 de țări din întreaga lume, și o echipă globală de peste 250.000 de femei și bărbați dedicați, a căror misiune este aceea de a face fiecare oaspete să se simtă binevenit: “Feel Welcome”.

Hotelul de 4 stele Mercure Maribor City Center își întâmpină oaspeții cu o poveste inspirată din faimoasa regiune viticolă în care este poziționat, renumită pentru cea mai veche viță de vie din lume. Hotelurile Mercure din întreaga lume sunt diferite și foarte puternic ancorate la nivel local. Ele se angajează să asigure, în egală măsură, calitatea și respectul față de tradiția locală. Maribor, împreună cu întreaga regiune Štajerska, are o tradiție veche sute de ani a respectului față de vinul de calitate și față de diferitele regiuni viticole.

 
Pe de altă parte, povestea plină de culoare a hotelului de 3 stele ibis Styles Maribor City Center se referă la faptul că Maribor, al doilea oraș că mărime din Slovenia, este, de asemenea, capitală multor evenimente culturale și găzduiește unul dintre cele mai mari institute culturale publice din Slovenia, Teatrul Național Sloven. Maribor este locul ce găzduiește una dintre cele mai mari sărbători ale artei - festivalul Borštnikov. Prin urmare, un hotel care își întâmpină oaspeții în propriul teatru într-un astfel de oraș cultural reprezintă o modalitate bună de a interacționa cu tradiția și cu elementele sale distinctive. Călătorind prin povestea diferitelor creații de balet, dramă, opera și tragedie, oaspeților li se deschide o lume cu totul nouă, plină de lucruri interesante de văzut și moduri diferite de a interacționa. Povestea nu numai că îi va atrage pe oaspeți, ci îi va aduce înapoi la hotel, de asemenea.

Ignacio Rodriguez, directorul Terme Maribor, a declarat: “Odată cu renovarea acestor două hoteluri, intenționăm să dezvoltăm în continuare strategia noastră de management hotelier care ne va conduce către a deveni unul dintre cei mai recunoscuți și renumiți furnizori de servicii hoteliere din această regiune, în special în Maribor. Prin colaborarea cu grupul Orbis / AccorHotels, credem că am câștigat know-how, standarde mai înalte și condiții mai bune atunci când prezentăm oferta noastră oaspeților străini”.

“Orbis este cel mai mare operator hotelier din Europa Centrală și de Est, cu peste 120 de hoteluri în portofoliu și unic licențiator al tuturor mărcilor AccorHotels în regiune. Odată cu deschiderea hotelurilor Mercure și ibis Styles din Maribor, în parteneriat cu Terme Maribor, Slovenia este a 12-a țară în care suntem prezenți, consolidând și mai mult poziția noastră de lider în regiune”, a comentat Emeline Sýkora-Wintrebert, Director de Dezvoltare al AccorHotels / Orbis pentru Europa de Sud-Est, Cehia și Slovacia.
Citeşte mai multe despre: Orbis Hotel Group

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza